fbpx
 
A fi candidat pentru judeţul Iaşi este o mare responsabilitate şi o mare nobleţe!

Preşedintele PMP Iaşi, Petru Movilă, candidat din partea formaţiunii politice pentru încă un mandat în Camera Deputaţilor, susţine că elevii trebuie să aibă şanse egale la educaţie şi cere redeschiderea şcolilor.

Invitat: Petru Movilă, deputat PMP


Candidez pentru un nou mandat la Camera Deputaţilor. Activitatea mea stă mărturie loialităţii şi responsabilităţii pe care o am faţă de ieşeni. Am încercat mereu să fac totul cu bună-credință, împreună cu oamenii care mi-au susținut proiectele și alături de care am promovat obiectivele stabilite.

Deputatul PMP Petru Movilă își propune ca primul proiect major din viitorul mandat va fi înființarea unei comisii parlamentare care să verifice modul în care este pusă în aplicare Legea privind construcția Autostrăzii Iași - Tg. Mureș.

Deputatul PMP Petru Movilă a felicitat-o pe câștigătoarea alegerilor prezidențiale din Republica Moldova, Maia Sandu:

De peste doi ani de zile, România are o lege privind construcţia Autostrăzii Iaşi – Tg. Mureş! De peste doi ani, asistăm la neputinţa instituţiilor centrale de a finaliza documentaţia necesară începerii construcţiei propriu-zise a autostrăzii.

Deputatul PMP Petru Movilă cere tratament egal atât pentru micii comercianți din piețele agroalimentare, cât și pentru cei din mall-uri și supermarketuri.

Deputatul ieșean Petru Movilă se arată revoltat de faptul că, după 5 ani de la tragedia din clubul „Colectiv”, politicienii români care s-au aflat în fruntea statului nu au făcut nimic pentrru ca astfel de evenimente să nu se mai întâmple.

Deputatul PMP Constantin Codreanu, care a suferit o fractură de coloană, vineri dimineaţă, după ce autoturismul în care se afla a fost implicat într-un accident rutier, pe centura municipiului Focşani, va fi transferat cu ambulanţa la un spital din Capitală, potrivit reprezentanţilor Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) „Sf. Pantelimon".

Pagina 1 din 3