Un elev în vârstă de 16 ani a bătut doi educatori de la Centrul de Plasament Beclean, judeţul Bistriţa-Năsăud. Băiatul a fost internat la Psihiatrie, transmite Mediafax.

Încă un pădurar a fost bătut crunt. S-a întâmplat, de această dată, la Moldoviţa, în Suceava. Aceasta după ce, în ultimele zile, un silvicultor a fost ucis în stil mafiot și altul a fost lovit cu mașina de hoții de lemne.

Un tânăr de 20 de ani, din județul Botoșani, s-a ales cu dosar penal după ce şi-a furat propriul cal. Tânărul a plecat la plimbare, călare, şi s-a trezit înhăţat de poliţişti pentru furtul animalului.

Polițiștii din cadrul Secției nr. 3 Poliție Iași au fost sesizați duminică, 13 octombrie, de către reprezentanții unei societăți comerciale cu privire la faptul că doi bărbați au sustras bunuri din magazin.

Un învăţător în vârstă de 59 de ani, de la o şcoală din comuna Pui, judeţul Hunedoara, este acuzat că ar fi sărutat pe gură o elevă în vârstă de opt ani. Dascălul a demisionat, iar poliţiştii au deschis un dosar pentru agresiune sexuală.

Caz revoltător în județul Botoșani, unde primarul unui comune a fost omorât în acte şi a scăpat, astfel, de un dosar penal. Edilul era cercetat pentru neglijenţă în serviciu, mai multe abuzuri şi falsuri.

Profitând de prestigiul uniformei şi de încrederea pe care o presupune meseria de jandarm, un bărbat care lucra din 2003 în sistem, a încercat să ademenească un băiat de 15 ani şi i-ar fi propus să întreţină relaţii intime cu el.

O tânără de 24 de ani s-a ales cu dosar penal în urma unui accident pe care l-a produs duminică dimineaţa, în municipiul Buzău.

Incident şocant la o altă şcoală, de data aceasta din judeţul Gorj. O profesoară de limba română a fost lovită, sechestrată şi şantajată de directoarea adjunctă a şcolii unde aceasta predă. Pe numele directoarei a fost deschis un dosar penal.

O femeie și doi bărbați din localitatea suceveană Drăgoiești s-au ales cu dosar penal după ce au fost prinși în timp ce furau mere dintr-o livadă.

Pagina 1 din 26

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Octombrie 2019 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
  1 2 3 4 5 6
7 8 9 10 11 12 13
14 15 16 17 18 19 20
21 22 23 24 25 26 27
28 29 30 31      

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top