fbpx
 
Al doilea val de pandemie nu trebuia să surprindă pe nimeni, acesta era anunțat de specialiști încă din luna mai, iar autoritățile naționale sau locale ar fi trebuit să se pregătească mult mai temeinic. Alegerile locale, luptele politice din campania electorală au predominat, însă, iar guvernul și autoritățile au trecut în plan secund îndatoririle lor complexe, inclusiv în domeniul educației. Rectificările bugetare făcute, de obicei, în lunile iulie/august nu au vizat primordial domeniul educației, sprijinirea financiară a elevilor prin burse, deși sunt argumente solide pentru un asemenea demers, mai ales în contextul lipsei dramatice a infrastructurii digitale la nivelul școlilor.

Doi elevi s-au bătut pe holurile unei școli din Suceava și nimeni nu a intervenit. Din imaginile difucate pe rețelele de socializare se vede cum colegii celor doi elevi îi încurajau de pe margine pe bătuși, ba chiar îi loveau și ei.

Polițiștii din Tulcea fac cercetări pentru zădărnicirea combaterii bolilor după ce un profesor din oraș nu ar fi purtat mască de protecție în timpul orelor, scrie Mediafax.

Accident grav pe o stradă din Ploieşti. Un microbuz care transporta 11 copii la un after-school a fost implicat într-un accident rutier. Trei elevi au avut nevoie de îngriji medicale, în timp ce şoferul a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

Mai mulți elevi de clasa a 9-a din Constanța au fost luați cu duba de poliție și duși la secție după ce au fost prinși că jucau baschet și fotbal în curtea unei școli.

Deputatul PNL Dumitru Oprea a solicitat Ministrului Educaţiei şi Cercetării informaţii privind măsurile ce vor fi luate pentru a creşte gradul de securitate cibernetică în timpul desfăşurării cursurilor on-line.

Potrivit unui proiect de ordin de ministru pus în dezbatere de Ministerul Sănătății, atribuțiile cadrelor didactice, ale directorilor de școli și grădinițe, personalului didactic auxiliar și nedidactic în acordarea asistenței medicale pentru elevi se modifică sau se completează.

Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Iaşi a anunţat luni că nouă elevi din două şcoli din judeţul Iaşi au fost confirmaţi pozitivi la testul pentru COVID-19.

Cel puţin 22 de oameni şi-au pierdut viaţa după ce un avion militar s-a prăbuşit în estul Ucrainei.

Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor depune plângere penală împotriva unui profesor de sport din Oradea, care a organizat în clasă un protest, în care i-a implicat şi pe elevi, toţi purtând măşti ale unor personaje de benzi desenate. În imaginile postate pe Facebook chiar de către profesor se vede cum acesta îi încurajează pe copii să nu respecte regulile de protecţie, pe care le consideră abuzive.

Pagina 18 din 48