fbpx
 
„Tun” cu proiectele de drumuri: 157.000 de lei prin încredinţare directă pentru proiecte tehnice, în 2016. Un contract semnat anul trecut de firma lui Florin Scripcariu cu Direcţia de Drumuri Judeţene i-a adus peste o treime din cifra de afaceri pe 2016. Şi aceste proiecte, ca şi precedentele studii de fezabilitate, realizate de Improviso în baza unui contract din 2015, au deficienţe majore: lipsesc dale din beton peste şanţurile de apă din dreptul proprietăţilor. În plus, susţin reprezentanţii Direcţiei, în două comune drumurile se termină prea repede, într-un caz cu 600 de metri. „Firma noastră şi-a respectat obligaţiile contractuale şi tema de proiectare care a stat la baza acestui contract”, spune Scripcariu.

Improviso SRL, firma lui Florin Scripcariu, care a întocmit în 2015 studiile de fezabilitate ale drumurilor din Masterplanul de transport al Iaşului, cu numeroase deficienţe, a mai bifat un „cadou” de la Drumurile Judeţene şi în 2016. Firma a primit, prin încredinţare directă, un contract de realizare de proiecte tehnice pentru cinci segmente de drum din judeţ. În cadrul acestui contract, „suprizele” au început să curgă. În teren, la execuţie, firmele de construcţii, cu proiectele Improviso în mână, s-au trezit că nu figurau treceri peste şanţurile de apă, în dreptul proprietăţilor. „Le-am adaptat din mers”, spun reprezentanţii Direcţiei Judeţene de Administrare a Drumurilor Judeţene (DJADP) Iaşi.

Ce se ascunde în spatele anchetei DNA de la DJADP: licitație trucată, studii falsificate, doi ani întârziați. Scurt tratat de corupție: în 2015, o firmă de apartament, cu doi colaboratori angajați pe loc, ia 800.000 de lei pentru studiile de fezabilitate a 260 km de drumuri județene, cel mai mare proiect DJADP din ultimii 10 ani. Proiectele sunt copy-paste și le lipsește baza: avizul de mediu și studiul geo. Firma Improviso umflă banul și dispare. Dosarele stau la sertar în 2016, nu foloseau la nimic. În 2017, sunt refăcute, dar e deja vară și abia trebuie organizate licitațiile de lucrări. Doi ani pierduți pentru un tun de 1 milion de lei. 200.000 de oameni din județ suportă hârtoapele din cauza acestei întârzieri. Efectul în lanț al corupției asupra vieții oamenilor.

„Studiile de fezabilitate sunt piatra de temelie a proiectelor tehnice și a execuțiilor de asfaltare”, explică directorul demisionar al Direcției Județene de Administrare a Drumurilor și Podurilor (DJADP), Daniel Achiței. Fiecare detaliu trecut în studiul de fezabilitate (SF) este preluat în proiectare, iar apoi execuția devine o joacă, spun drumarii. „Pentru fiecare metru de drum ai o soluție specifică, e ca un ghid de utilizare”, explică Achiței.

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31