fbpx
 
Furtul de zeci de mii de euro de la compania americană Delphi a fost pus la cale într-un restaurant de lângă Grădina Botanică din Iași. Înainte de Crăciunul din 2016, mai mulți angajați și doi foști angajați ar fi stabilit în cel mai mic detaliu cum să fure aproximativ 500 de injectoare. Bunurile au fost ulterior vândute, iar bărbații, cu vârste cuprinse între 25 și 45 de ani,  și-ar fi împărțit banii, în funcție de contribuția fiecăruia. Prejudiciul cauzat SC DELPHI SYSTEMS ROMÂNIA ar fi de 22.650,88 euro.

Planul ar fi fost pus în aplicare în noaptea de 20 spre 21 decembrie 2016, la semnalul lui Remus Vițalariu, fost angajat al companiei, care ar fi avut și ideea jafului și ar fi găsit și cumpărătorul pentru injectoare, potrivit unor surse din rândul anchetatorilor.  „Inculpatul MA a transportat cu un vehicul special un număr de doi paleți în care se aflau cele 448 injectoare tip HMCA, din zona «PRODUCȚIE» în zona «DEPOZIT», depozitându-le într-un loc ce nu este vizibil camerelor de supraveghere video și predându-le astfel inculpatului FI. Ulterior, inculpatul MA a modificat seriile injectoarelor de pe procesul verbal de predare/primire cu nr. 0038121, înscriind serii inexistente, pentru ca injectoarele să nu poată fi urmărite”, se arată în încheierea Judecătoriei Iași, prin care s-a respins arestarea preventivă a unuia dintre inculpați.

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31