fbpx
 
Săptămâna trecută, muncitorii Primăriei au sărit gardul și au defrișat arborii din curtea RADEF. Pe 805 mp ar urma să se construiască o biserică, terenul fiind dat de Primărie prin Hotărâre de Consiliu Local. Dar toată suprafața de 5.800 mp e în proprietatea statului, în posesia RADEF. Primăria a pierdut procesul pentru acest teren la Curtea de Apel, iar recursul la Înalta Curte de Casație și Justiție e programat abia în noiembrie 2020. Șefa Juridicului din Primărie, Cristina Oțeleanu, a dat asigurări, negru pe alb, că terenul nu este în litigiu, deși e ditamai procesul la ICCJ. Pentru prima dată în istoria Iașului, Consiliul Local s-a făcut proprietar pe un teren care nu-i aparține, pe baza raportului lui Oțeleanu. Hotărârea CL a fost actul pe baza căruia Primăria a făcut „intabularea provizorie” a terenului, neexistând nicio altă dovadă. Administratorul RADEF este șocat: „Îi fac plângere penală lui Chirica”. Mișcarea primarului s-a derulat cu o viteză fulgerătoare, amintind de celebrele blitzkrieg ale Germaniei naziste. Verificați-vă terenurile, mâine s-ar putea să nu le mai aveți.

Manevre stupefiante făcute de șefii Primăriei Iași. S-au înstăpânit, cu de la sine putere, pe 805 mp, iar ulterior au transmis dreptul de folosință gratuită către parohia „Sf. Apostol și Evanghelist Luca“.

Dar parcela în cauză este în proprietatea statului și în posesia Oficiului Filmotecă a RADEF. „Așa ceva n-am văzut în viața mea. Vin la Iași să depun plângere penală”, a declarat Ioan Hagi, administratorul special al RADEF.