fbpx
 
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere al Frontierei Aeroport Iași au depistat patru cetăţeni moldoveni care deţineau paşapoarte cu însemnele autorităţilor române, care s-au dovedit a fi false.

O secție de votare din orașul Galați este deschisă aproape pentru o singură adresă: pe listă sunt 1.979 de persoane, din care 1.921 locuiesc la aceeași adresă. Dacă în alți ani prin secția de votare nu trecea nimeni, la alegerile europarlamentare de duminică s-a prezentat o persoană, relatează MEDIAFAX.

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni au descoperit ascunse asupra a două persoane. două cărţi de identitate cu însemnele autorităţilor române care erau false.

Săptămâna trecută am văzut o mobilizare fără precedent din partea mediului antreprenorial, dar și a cetățenilor simpli, față de o inedită campanie de comunicare lansată de un om de afaceri sucevean, care a construit, în mod simbolic, un metru de autostradă. În afară de simbolismul acțiunii, lecția dată tuturor ține de spiritul practic al celor care înfruntă zilnic mediul economic românesc fragil, combinat cu birocrația sufocantă a statului român.

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni efectuează cercetări cu privire la trei cetățeni moldoveni care au prezentat la controlul de frontieră documente false.

Majoritatea moldovenilor trăiesc la limita sărăciei iar aproape 73% cred că în R. Moldova lucrurile merg într-o direcţie greşită, sugerează rezultatele ultimului Barometru al Opiniei Publice (BOP).

Procuratura militară a Ucrainei investighează de puțin timp clinica „BioTexCom” și pe șeful acesteia, Albert Tochilovskyi, pentru trafic cu nou-născuți. Dosarul este instrumentat de Procuratura Militară, deoarece multe mame-surogat proveneau din teritoriile ocupate Lugansk și Donețk. Clinica „BioTexCom” a fost creată în Ucraina de „cetățeni moldoveni care, concomitent, dețin și cetățenia Germaniei”, susține procurorul general al Ucrainei, Iurii Luțenko. Tochilovskyi respinge acuzațiile și spune că, pur și simplu vreun fiu sau amantă de demnitar vrea să-i ia afacerea.

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Huși au depistat în zona de responsabilitate trei bărbați cu cetăţenie Republica Moldova care au trecut fraudulos frontiera de stat a României pentru a pescui la copcă.

 


Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa au descoperit ascunse, asupra a patru cetățeni din R. Moldova, patru cărți de identitate false, care urmau să fie folosite în Germania.

 


Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa au descoperit trei cărți de identitate false, pe care trei bărbați cu cetăţenie R. Moldova le deţineau și pe care le-au procurat, în schimbul sumei de 600 euro, cu scopul de a-şi găsi mai uşor un loc de muncă în Germania.

 

În ziua de 18 octombrie a.c., la Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa –  I.T.P.F. Iaşi, s-au prezentat pentru a intra în ţară, ca pasageri într-un microbuz înmatriculat în R.Moldova, cetăţenii din R. Moldova, fraţii Pavel şi Dmitri B. și Igor V., cu vârste cuprinse între 22 și 37 de  ani.

 


Pagina 4 din 7

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31