fbpx
 
Primarul liberal al municipiului Arad, Călin Bibarţ, negociază în aceste zile trecerea la PSD, pentru a candida pentru un nou mandat din partea acestui partid, au declarat, luni, pentru Agerpres, surse din rândul social-democraţilor, în timp ce liderul PNL Arad, Gheorghe Falcă, nu doreşte să comenteze şi spune că oficial Bibarţ este candidatul liberalilor.

Un bărbat de 37 de ani din Timişoara, cadru militar, care ameninţă de joi dimineaţă că se va arunca pe fereastră de la etajul 7 al unui bloc din municipiu, nu a renunţat la acest gest nici peste noapte.  

Liderul Hells Angels România a fost arestat, miercuri, de polițiștii Capitalei și va fi extrădat în Statele Unite ale Americii, informează Știrile PRO TV.

Mihai Chirica n-a făcut nimic ca să pună Ministerului Culturii un teren liber de sarcini: a propus trei amplasamente proaste, toate au probleme

Ministerul cere teren la cheie, fără să investească un leu în achiziție: creditul BDCE e doar pentru construcție, Primăria trebuind să-și asume rezolvarea amplasamentului

Chirica nu comunică nimic cu Bucureștiul, își trimite subordonații la minister și nu avansează un pas: proiectul e mort în fașă deși banii, 15 milioane de euro, sunt deja alocați!

Singurul amplasament care se apropie de cerințe este cel de la fosta Școală Pavelcu, lângă Teatrul Național, însă Mihai Chirica n-a făcut nimic ca să cumpere cei 6.500 mp de la omul de afaceri Cristin Zămosteanu

Primăria n-are acolo decât 5.000 mp, Guvernu cerând un amplasament cuprins între 6.000 și 10.000 mp

Chirica nu negociază cu Zămosteanu, deși, culmea!, făcuse chiar Primăria o evaluare la acel teren, când voia să facă un schimb, și ieșise 2,84 milioane de euro. În realitate, dezvoltatorul cere mai mult

REPORTER propune amplasamentul din fața Policlinicii Mari: are 6.500 mp iar Statuia Independenței poate fi mutată în altă parte, fiind de factură comunistă

Termenul stabilit de Ministerul Culturii expiră în iarnă, iar primarul Chirica nu mai are timp de negocieri și tranzacții pe terenuri

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Chesnoiu, a avut joi o nouă întâlnire cu managementul companiei Tereos România, pentru a prezenta echipa de negociere constituită şi pentru a stabili calendarul privind preluarea fabricii de zahăr de la Luduş din judeţul Mureş.

Liberalii ieșeni sunt nemulțumiți de ușurința cu care Florin Cîțu a cedat funcția de prefect de Iași către PSD. Organizația transmite că îl susține în continuare pe actualul prefect, Marian Grigoraș și îi cere lui Cîțu să „caute soluții de îndreptare a situației”.

În ședința Biroului Permanent Național al PNL, care a avut loc la Vila Lac, s-a votat demararea negocierilor pentru intrarea la guvernare alături de PSD. Raportul de voturi a fost următorul: 48 de liberali s-au pronunțat pentru începerea negocierilor cu PSD, iar 22 au votat împotrivă.

Dacian Cioloș a reacționat luni seara după ce PNL a anunțat că va negocia cu PSD formarea unui guvern. „Din acest moment, pentru USR începe o nouă etapă. Trecem acum în opoziție la vechile partide și în luptă cu orice formă de extremism. Vom fi cel mai mare partid din opoziție și singurul care îmbrățișează valori democratice, autentic liberale și europene”, a scris liderul USR pe Facebook.

Biroul Politic Naţional al Partidului Național Liberal a aprobat, în ședința de marţi, flexibilizarea mandatului de negociere cu forţele democratice din Parlament, precum şi echipa de negociere.

Pagina 1 din 4

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30