fbpx
 
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) - Serviciul teritorial Iaşi au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a 13 lucrători vamali şi 14 agenţi ai poliţiei de frontieră din localităţile Albiţa, Oancea, Sculeni, Stânca-Costeşti, Iaşi şi Borş, în dosarul cu acuzaţii privind fapte de luare de mită şi trafic de influenţă, comise în formă simplă şi continuată.

17 poliţişti de frontieră şi un civil au fost reţinuţi marți de autoritățile maghiare cu suspiciunea de luare de mită în formă calificată, în urma unei operaţiuni majore care a avut loc la punctul de trecere a frontierei de la Ártánd (lângă Borș), a transmis Parchetul General Central către agenţia ungară de presă MTI.

Poliţiştii de frontieră din Sectorul Berezeni au depistat cinci localnici, care au sustras un sistem de alimentare cu energie electrică al unui gard perimetral din zona de responsabilitate.

Poliţiştii de frontieră din Sighetu Marmaţiei au folosit armamentul din dotare, azi-noapte, pe timpul derulării unei acțiuni de combatere a contrabandei cu țigări în apropierea râului Tisa, în care un cetățean ucrainean a fost reținut, iar 6.000 de pachete cu țigări au fost confiscate.

Cinci cetăţeni din Bangladesh au fost descoperiţi pe raza comunei Cristeşti din judeţul Iaşi, după ce au trecut ilegal frontiera de stat din Republica Moldova în România, peste râul Prut, au anunţat, luni, reprezentanţii Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Iaşi.

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Tomeşti au depistat un cetăţean palestinian care a traversat râul Prut cu ajutorul unei saltele pneumatice, cu intenţia de a intra ilegal în România ca apoi să ajungă într-o ţară din vestul Europei.

Poliţiştii de frontieră de la Albiţa au depistat şi reţinut un bărbat cu cetăţenie Republica Moldova căutat de autorităţile belgiene pentru săvârşirea de infracţiuni contra persoanei, pe teritoriul Belgiei.

Poliţiştii de frontieră din vama Nădlac II au depistat 106 cetăţeni din diverse state afro-asiatice care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi în patru mijloace de transport.

Poliţiştii de frontieră botoşăneni au descoperit şi confiscat, în urma unor percheziții domiciliare, aproximativ 4.000 pachete ţigări, în valoare de peste 51.000 lei, disimulate în diverse locuri din casele unor botoşăneni, cum ar fi căptuşeala canapelei, ghivece cu flori sau podul casei.

Poliţiştii de frontieră maramureșeni au descoperit şi confiscat, în urma unor percheziții domiciliare, peste 15.000 pachete ţigări, în valoare de 175.800 lei, precum și suma de 18.130 de euro. Un bărbat este cercetat pentru contrabandă, în continuare fiind desfășurate cercetări sub directa coordonare a unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vișeu de Sus.

Pagina 12 din 143