Managerul Spitalului Județean din Suceava, Vasile Rîmbu, spune că decizia de a-l aduce cu elicopterul în Capitală pe senatorul PSD Virginel Iordache, diagnosticat cu enteroviroză, a fost luată de medicii suceveni "sub presiune și sub amenințări". Directorul spitalului spune că parlamentarul "a țipat la toată lumea", a amenințat, a cerut să fie transferat și a refuzat ambulanța, scrie Obiectiv de Suceava.


Bâlciul de pe mica esplanadă din CUG, unde Zămosteanu vrea bloc, era previzibil de-un secol, dinainte de-a se naşte Chirica. Tot CUG-ul ştie acum că Zamosteanu e omul lui Chirica, asta e cel mai uşor de înşurubat în mintea oamenilor, şi mă întreb ce are în cap „nepotul Doinei Cornea" de la Iaşi:


Bâlciul de pe mica esplanadă din CUG, unde Zămosteanu vrea bloc, era previzibil de-un secol, dinainte de-a se naşte Chirica. Tot CUG-ul ştie acum că Zamosteanu e omul lui Chirica, asta e cel mai uşor de înşurubat în mintea oamenilor, şi mă întreb ce are în cap „nepotul Doinei Cornea" de la Iaşi:


„Prioritatea domnului Maricel Popa și a actualei conduceri a Aeroportului Internațional Iași de a pune pumnul în gură presei trădează un reflex comunistoid. Această ”strategie” de a amenința cu represalii jurnaliștii incomozi care „nu pun titlurile corecte” reprezintă un pericol pentru imaginea Aeroportului și dezvoltarea acestuia”, spune deputatul PNL Iași, Marius Bodea, într-o declarație de presă.

Primarul Mihai Chirica a anunțat că va depune plângere penală împotriva membrilor PNL care au făcut presiuni asupra ministrului Sănătății pentru a schimba amplasamentul din Moara de Vânt stabilit pentru Spitalul Regional de Urgențe.

UPDATE

La câteva ore după declarațiile făcute de primar la adresa conducerii Aeroportului Iași, a venit și răspunsul lui Marius Bodea pe care îl prezentăm mai jos:

 

„Referitor la declaraţiile Domnului Primar al Municipiului Iaşi, în Conferinţa de Presă de astăzi, 12 octombrie 2016, privind construirea Spitalului Regional de Urgențe în zona Moara de Vânt, precizăm următoarele:

 

Aeroportul Iaşi nu avizează autorizaţii de construire, astfel încât toate afirmaţiile legate de acest subiect sunt tendenţioase. Avizul tehnic de specialitate pentru construirea unui astfel de obiectiv este obligatoriu şi este emis de Autoritatea Aeronautică Civilă Română (AACR).

 

Conform Regulamentului (UE) nr. 139/2014 (Anexa III, paragraf ADR.OPS.B.075 – Protecţia Aerodromurilor, precum şi AMC&GM - Aerodromes - Annex to ED 2014-012-R), Aeroportul Iaşi şi-a îndeplinit datoria şi a acţionat legal, înaintând factorilor de decizie acte pentru a aduce la cunoştinţă riscurile ce pot apărea în cazul realizării unei construcţii precum Spitalul de Regional de Urgențe într-o zonă de risc operaţional aerian. Totodată, şi în baza aceloraşi cerinţe, Aeroportul Iaşi şi-a apărat dreptul legitim de a-şi proteja desfăşurarea eficientă şi în siguranţă a activităţii economice care i-a fost încredinţată spre administrare. 

 

„Amplasarea unui astfel de obiectiv de importanță regională într-o zonă cu restricţii, lângă un  aeroport care, prin activitatea sa, generează zgomot foarte mare, este clar o măsură care va crea o dublă problemă: disconfort fonic pentru cei ce beneficiază de serviciile spitalului şi, cu siguranţă, viitoare restricţii de operare pentru Aeroport, întrucât legislaţia de mediu protejează sănătatea oamenilor în mod primordial, şi nu investiţiile, chiar dacă acestea sunt multiplicatoare în economie, aşa cum este Aeroportul Iaşi.

 

Administratorul de aerodrom are datoria de a monitoriza continuu zonele de protecţie ale Aeroportului şi este obligat să facă toate diligențele legale pentru a-i înştiinţa pe cei în drept asupra riscurilor ce se pot apărea, prin construirea în zonele de protecţie a Aeroportului, a unor obiective civile. Siguranţa oamenilor primează întotdeauna chiar şi în cazul în care vorbim de cei care folosesc obiectivul în cauză sau sunt pasageri în avion. După momentul de înştiinţare, administratorul de aerodrom va fi absolvit de orice obligaţie şi nu va putea răspunde pentru eventuale prejudicii ori evenimente critice produse ca urmare a construirii unui edificiu într-o zonă de risc operaţional aerian. Orice decizie adoptată în urma luării la cunoştinţă a elementelor de risc operaţional şi de altă natură va trebui să fie asumată de cei care iau această decizie.

 

Rog Primarul Iaşului să aibă decenţa de a nu îşi ascunde greşeala de a decide amplasarea hazardată a SRU lângă Aeroport, prin infestarea opiniei publice cu declaraţii deplasate.”, a declarat Marius BODEA, Președintele C.A. al Aeroportului Internaţional Iaşi

 

Știre inițială

Edilul a declarat astăzi, într-o conferință de presă, că va depune la Parchet plângerea, solicitând procurorilor să identifice persoanele care au încercat să-l oblige pe ministru să nu accepte zona din Moara de Vânt.

 

„L-am anunțat și pe domnul ministru că, referitor la persoanele care au încercat în mod abuziv să influențeze decizia pe care urma să o ia la Iași, precizez că vom depune plângere penală la DNA pentru trafic de influență și încercare de a contura o altă decizie tehnică pentru sprijinirea unui membru de partid dintr-o altă formațiune politică. Nu mai dau nume. Și o să cerem judecarea „in rem” până se află cele trei persoane care, cu o zi înainte, au fost la cabinetul ministrului Sănătății, cerând să nu ia o decizie cât timp este prezent comisarul european Corina Crețu la Iași... pentru că nu e bine”, a spus Chirica.

 

Primarul Iașului a făcut referire și la directorul Aeroportului, Marius Bodea, care ar fi transmis într-o adresă către Autoritatea Aeronautică că nu va da aviz pentru noul amplasament.

 

„Am asistat cu deosebită tristețe să văd că un ieșean care a urmărit să obțină și o demnitate publică de a reprezenta viața acestei comunități, își permite să trimită o scrisoare către o autoritate și minister nefiind implicat în niciun fel în proiect. Dorința acestei scrisori este de a aduce autoritatea statului, Ministerul Sănătății și Guvernul României, să ia o decizie în ceea ce privește construirea acestui edificiu în municipiul Iași, pe terenul pus la dispoziție de către noi”, a mai spus Chirica.

 

 

Primarul a specificat faptul că cei care încearcă să oprească proiectul Spitalului Regional nu urmăresc decât interese personale, de grup sau de partid, fără să țină seama de comunitatea din care face parte.

 

Citește și Controversa Moara de Vânt: „Faceți Spitalul, omorâți Aeroportul”. Trei riscuri provocate de construirea Spitalului Regional


Facebook

Arhiva ReporterIS

« Iunie 2019 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
          1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29 30

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top