fbpx
 
Giuliana Clemente este singura profesoară din Marettimo, iar acolo are un singur elev, pe Giada, o fetiță de 11 ani, relatează Corriere della Sera.

S-au împlinit 161 de ani de la realizarea Unirii celor două Principate, Moldova și Țara Românească, o unire căutată mult timp și care o prevestea pe cea Mare, din 1918. Azi nu putem decât să îi dăm dreptate lui Alexandru Ioan Cuza, primul domnitor al Principatelor Unite, când spunea că „Unirea e singura stare politică ce putea să asigure viitorul nostru și să ne permită a da țării organizarea ce o așteaptă de atât de mult timp“. Fără voința politică a țării, manifestată de oameni precum Mihail Kogălniceanu, astăzi nu am fi unde suntem, cu tot prețul pe care l-a impus alegerea acestui drum.

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, susține că urmează o perioadă extrem de complicată în interiorul PSD, după pierderea guvernării.

Grigore Nepotu a apărut brusc în schema de personal a Primăriei, angajat fără concurs, cu „recomandare”. Ba mai mult, activitul PNL a și anunțat pe FB angajarea sa la Primărie ca pe o mare victorie. Până de curând, el participa la toate acțiunile politice PNL, e vocal la adresa PSD, dar nu scoate un sunet despre Mihai Chirica. Anterior, Daniel Juravle, tot de la PNL, fusese angajat la Primărie, salariul explicând totul: 5.400 lei net/lună. Marius Dangă participă activ la conducerea executivă a CTP. Alex Muraru (vicepreședinte PNL Iași) spune pe șleau: „Au ales banii, au familii, dar și noi avem și facem sacrificii. Trebuie excluși, în politică nu poți fi cu fundul în două luntri”. Și membri PSD îi sunt datori vânduți lui Chirica, pentru funcții și autorizații, iar vicepreședintele PMP Iași, Alin Aivănoaei, e director tot la Primărie. Toți formează o rețea de Putere prin care Mihai Chirica are controlul întregului oraș, ca un baron adevărat.

O politică vicleană de alianțe, acordarea de beneficii pentru partenerii din Consiliul Local, sinecuri pentru personaje din partidele adverse. Asta a fost strategia primarului Mihai Chirica pentru a menține puterea în Palatul Roznovanu chiar și după ce în februarie 2018 a fost exclus din PSD. Cu un Consiliu dominat de PSD (14 aleși), cu 8 reprezentanți ai PNL și doi ai PMP, Chirica controlează cu mână forte deliberativul local. Cu toate că cele trei partide l-ar putea „dezbrăca” oricând de putere pe independentul Mihai Chirica, acest lucru nu se întâmplă.

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31