Miercuri, 29 03 2017

Gabriel Gachi

Avem deja România în două viteze. În ritmul acesta, în 10 ani vom fi două Românii. O semilună întoarsă cu faţa spre Europa centrală, cuprinzând sudul şi vestul ţării şi lăsând spatele Carpaţilor în bătaia vântului din Est.

 

Diferenţa de salarii se va adânci. Decalajul investiţiilor directe va fi uriaş. Deceniul acesta e decisiv. Acum, pe perioada de creştere, ruperea ritmurilor de dezvoltare se va simţi imediat. De la un an la altul. Paradoxal, deşi propovăduim centralismul ca garant al unităţii naţionale, toate politicile din ultimii 25 de ani au fost în realitate influenţate arbitrar de criterii regionaliste. Băcăuanii şi-au privit interesul propriu circa 15 ani, au urmat clujenii, apoi gorjenii şi restul oltenilor, dobrogenii şi-au pus oameni-cheie în ministerele economice, dispreţuind făţiş celelalte regiuni, iar bucureştenii n-au privit niciodată mai departe de Băneasa şi Pipera.

 

Avem deja România în două viteze. În ritmul acesta, în 10 ani vom fi două Românii. O semilună întoarsă cu faţa spre Europa centrală, cuprinzând sudul şi vestul ţării şi lăsând spatele Carpaţilor în bătaia vântului din Est.

 

Diferenţa de salarii se va adânci. Decalajul investiţiilor directe va fi uriaş. Deceniul acesta e decisiv. Acum, pe perioada de creştere, ruperea ritmurilor de dezvoltare se va simţi imediat. De la un an la altul. Paradoxal, deşi propovăduim centralismul ca garant al unităţii naţionale, toate politicile din ultimii 25 de ani au fost în realitate influenţate arbitrar de criterii regionaliste. Băcăuanii şi-au privit interesul propriu circa 15 ani, au urmat clujenii, apoi gorjenii şi restul oltenilor, dobrogenii şi-au pus oameni-cheie în ministerele economice, dispreţuind făţiş celelalte regiuni, iar bucureştenii n-au privit niciodată mai departe de Băneasa şi Pipera.

 

Olguța e o fată simplă, pornită de jos în viaţă, care chiar crede în victoria proletariatului în lume şi care îşi joacă rolul de activistă ca pe vremea colectivizării. „Facem o lume mai bună, să trăim mai bine, poporul obidit...", asta înţelege ea prin mărirea salariilor în administraţie. Prin capul Olguței trec gânduri puţine, idei fixe, în raiduri scurte de la o ureche la alta şi totul se reduce la lupta de clasă: moarte chiaburilor, trăiască muncitorimea.

 

Olguța e o propagandistă feroce, fără nimic în creier, ca o căţea care moare cu dinţii încleştaţi de gâtul duşmanului.

 

Olguța e o fată simplă, pornită de jos în viaţă, care chiar crede în victoria proletariatului în lume şi care îşi joacă rolul de activistă ca pe vremea colectivizării. „Facem o lume mai bună, să trăim mai bine, poporul obidit...", asta înţelege ea prin mărirea salariilor în administraţie. Prin capul Olguței trec gânduri puţine, idei fixe, în raiduri scurte de la o ureche la alta şi totul se reduce la lupta de clasă: moarte chiaburilor, trăiască muncitorimea.

 

Olguța e o propagandistă feroce, fără nimic în creier, ca o căţea care moare cu dinţii încleştaţi de gâtul duşmanului.

 

Reformarea PSD e o acţiune concertată. Chirica e un pion de sacrificiu care trebuie să ţină fitilul aprins. Nicio motivaţie logică nu-i justifica agenda politică. Neliniştea sa întreţinută continuu - cu un guvern nou, buget aprobat şi orientarea spre creşteri salariale şi absorbţie de fonduri europene - arată o misiune de durată.

 

Firea, Grindeanu, Clujul, Ponta (şi gaşca lui, inclusiv „ieşeanul" Bănicioiu), Ivan şi alţi 10-20 de primari încă nebaronizați au toţi de câştigat dacă îşi înfig cuţitul în Dragnea. Şeful lor are o gleznă sângerândă şi haita îl adulmecă 20 de metri mai în spate. Aparent, toţi îi zâmbesc, s-au calmat, nu-l contrazic, dar „nebunul" de Chirica menţine tensiunea.

 

Reformarea PSD e o acţiune concertată. Chirica e un pion de sacrificiu care trebuie să ţină fitilul aprins. Nicio motivaţie logică nu-i justifica agenda politică. Neliniştea sa întreţinută continuu - cu un guvern nou, buget aprobat şi orientarea spre creşteri salariale şi absorbţie de fonduri europene - arată o misiune de durată.

 

Firea, Grindeanu, Clujul, Ponta (şi gaşca lui, inclusiv „ieşeanul" Bănicioiu), Ivan şi alţi 10-20 de primari încă nebaronizați au toţi de câştigat dacă îşi înfig cuţitul în Dragnea. Şeful lor are o gleznă sângerândă şi haita îl adulmecă 20 de metri mai în spate. Aparent, toţi îi zâmbesc, s-au calmat, nu-l contrazic, dar „nebunul" de Chirica menţine tensiunea.

 

Modelul va fi „să fure, dar să ne dea şi nouă". Problema e că Dragnea va fi liber în câteva zile, dar nu va putea face minuni. Programele naţionale pe nişe sociale vor ajunge la prea puţini, iar selecţia câştigătorilor va fi subiectivă.

 

Modelul va fi „să fure, dar să ne dea şi nouă". Problema e că Dragnea va fi liber în câteva zile, dar nu va putea face minuni. Programele naţionale pe nişe sociale vor ajunge la prea puţini, iar selecţia câştigătorilor va fi subiectivă.

 

Dacă modificările Codurilor se află în dezbatere publică, să vedem ce este de negociat între Putere, Opoziţie şi societate civilă:

 

- prejudiciu sub 45.000 de euro prin abuz în serviciu nu este infracţiune

- plângerea o poate face doar partea vătămată în maxim 3 luni

- pedeapsa se reduce la maxim 3 ani, fiind prevăzută şi o simplă amendă.

 

Într-o lună, ai 100 de achiziţii directe sub acest prag, la preţuri supraevaluate sau decontări pe lucrări fictive, şi nu mai pot fi incriminate. Cazul MNLR de la Iaşi sau lucrările de la şcoli date clientelei, cu situaţii de lucrări false, sau afacerile în familie cu primarul de la Tomeşti, sau multe alte zeci de cazuri descoperite de echipa REPORTER DE IAŞI în ultimii 4 ani.

 

Sensul acestei prevederi: presiunea financiară a funcţionarilor din administraţie şi a reprezentanţilor politici la nivel local. 90% din administraţie fură de nevoie, nu are din ce trăi, 10% fură din lăcomie. Până le creşte salariile la nivelul pretenţiilor (o mie-două mii-trei mii de euro), Dragnea le dă liber la furat până în 45.000 de euro, multiplicat cu cât îi lasă conştiinţa. E o fidelizare pe termen lung a şefilor de clanuri locale, care sunt câteva mii în România şi care îţi aduc millionul de voturi mult timp de-acum înainte.

 

Dacă 5% din bugetele tuturor instituţiilor sunt achiziţii directe şi se fură 50% din această sumă, practic ni se cere să fim de acord să mărim efortul bugetar cu 2-3% din totalul cheltuielilor publice, circa o treime din PIB. Altfel spus, e o majorare a salariilor mascată, care înseamnă anual un efort de 1-2 miliarde de euro. Majorarea nu este însă distribuită uniform, ci ajunge la 10% din funcţionari, demnitari, prietenii şi rudele lor. Ca într-o ţară bananieră.

 

Achiziţiile directe se fac şi-acum prin intermediari bine aleşi, singura preocupare fiind ca preţurile să nu sară calul. Odată cu ofensiva DNA şi publicarea atribuirilor pe SEAP, în ultimii 10 ani, adaosurile pe achiziţii scăzuseră de la 300-400% la 70-80% (din care plăteşti impozite, salarii, chirii, transport, utilităţi, rămânând cu un profit curat de 30%). Mai mult, psihoza anticorupţiei crease climatul de neîncredere între funcţionari. Acum, dacă infracţiunea dispare, revine mentalitatea participării colective la fraude („ne ajutăm între noi să furăm împreună"). Pe vremea lui Năstase, erau aberaţii la tot pasul, o ţeavă costa 800 de dolari, iar preţul real era de 50 de dolari. Un bisturiu de 2 dolari era vândut cu 60 de dolari. E schizofrenie să crezi că poţi reînvia sistemul.

 

În final, revenim la modelul post-sovietic, cu o clasă privilegiată, 1 milion de funcţionari publici care trăiesc din furat, nu din salariu. Modelul se reîntipărește în mentalul colectiv: redevenim o societate în care devenirea pe cont propriu este descurajată, cariera la stat fiind mai rentabilă. „El lucrează la Primărie, îşi permite", sau „E inspector la Metrologie, are de unde", sunt formele de invidie pe care le auzeam la bloc, pe vremuri, şi situaţia revine.

 

Războiul civil, despre care se vorbeşte de 24 de ore, pluteşte de mult în aer, ne facem că nu-l observăm. Anticorupţia a transformat milionul de bugetari în Cenuşăresele sistemului social. Cu salarii mici şi fără să fure, situaţia lor a devenit insuportabilă. E o răzvrătire a unei Românii împotriva celeilalte ce răzbate şi pe reţelele sociale. Șefimea politizată şi ahtiată după vile şi vacanţe scumpe se foloseşte de această frustrare, militarizând corpul funcţionăresc.

 

Sustenabilitatea trebuie asigurată printr-un pact politic la vârf: nu scădem standardele, ci creştem efortul de dezvoltare prin muncă, meritocraţie şi viziune economică.

Dacă modificările Codurilor se află în dezbatere publică, să vedem ce este de negociat între Putere, Opoziţie şi societate civilă:

 

- prejudiciu sub 45.000 de euro prin abuz în serviciu nu este infracţiune

- plângerea o poate face doar partea vătămată în maxim 3 luni

- pedeapsa se reduce la maxim 3 ani, fiind prevăzută şi o simplă amendă.

 

Într-o lună, ai 100 de achiziţii directe sub acest prag, la preţuri supraevaluate sau decontări pe lucrări fictive, şi nu mai pot fi incriminate. Cazul MNLR de la Iaşi sau lucrările de la şcoli date clientelei, cu situaţii de lucrări false, sau afacerile în familie cu primarul de la Tomeşti, sau multe alte zeci de cazuri descoperite de echipa REPORTER DE IAŞI în ultimii 4 ani.

 

Sensul acestei prevederi: presiunea financiară a funcţionarilor din administraţie şi a reprezentanţilor politici la nivel local. 90% din administraţie fură de nevoie, nu are din ce trăi, 10% fură din lăcomie. Până le creşte salariile la nivelul pretenţiilor (o mie-două mii-trei mii de euro), Dragnea le dă liber la furat până în 45.000 de euro, multiplicat cu cât îi lasă conştiinţa. E o fidelizare pe termen lung a şefilor de clanuri locale, care sunt câteva mii în România şi care îţi aduc millionul de voturi mult timp de-acum înainte.

 

Dacă 5% din bugetele tuturor instituţiilor sunt achiziţii directe şi se fură 50% din această sumă, practic ni se cere să fim de acord să mărim efortul bugetar cu 2-3% din totalul cheltuielilor publice, circa o treime din PIB. Altfel spus, e o majorare a salariilor mascată, care înseamnă anual un efort de 1-2 miliarde de euro. Majorarea nu este însă distribuită uniform, ci ajunge la 10% din funcţionari, demnitari, prietenii şi rudele lor. Ca într-o ţară bananieră.

 

Achiziţiile directe se fac şi-acum prin intermediari bine aleşi, singura preocupare fiind ca preţurile să nu sară calul. Odată cu ofensiva DNA şi publicarea atribuirilor pe SEAP, în ultimii 10 ani, adaosurile pe achiziţii scăzuseră de la 300-400% la 70-80% (din care plăteşti impozite, salarii, chirii, transport, utilităţi, rămânând cu un profit curat de 30%). Mai mult, psihoza anticorupţiei crease climatul de neîncredere între funcţionari. Acum, dacă infracţiunea dispare, revine mentalitatea participării colective la fraude („ne ajutăm între noi să furăm împreună"). Pe vremea lui Năstase, erau aberaţii la tot pasul, o ţeavă costa 800 de dolari, iar preţul real era de 50 de dolari. Un bisturiu de 2 dolari era vândut cu 60 de dolari. E schizofrenie să crezi că poţi reînvia sistemul.

 

În final, revenim la modelul post-sovietic, cu o clasă privilegiată, 1 milion de funcţionari publici care trăiesc din furat, nu din salariu. Modelul se reîntipărește în mentalul colectiv: redevenim o societate în care devenirea pe cont propriu este descurajată, cariera la stat fiind mai rentabilă. „El lucrează la Primărie, îşi permite", sau „E inspector la Metrologie, are de unde", sunt formele de invidie pe care le auzeam la bloc, pe vremuri, şi situaţia revine.

 

Războiul civil, despre care se vorbeşte de 24 de ore, pluteşte de mult în aer, ne facem că nu-l observăm. Anticorupţia a transformat milionul de bugetari în Cenuşăresele sistemului social. Cu salarii mici şi fără să fure, situaţia lor a devenit insuportabilă. E o răzvrătire a unei Românii împotriva celeilalte ce răzbate şi pe reţelele sociale. Șefimea politizată şi ahtiată după vile şi vacanţe scumpe se foloseşte de această frustrare, militarizând corpul funcţionăresc.

 

Sustenabilitatea trebuie asigurată printr-un pact politic la vârf: nu scădem standardele, ci creştem efortul de dezvoltare prin muncă, meritocraţie şi viziune economică.

Pagina 1 din 3

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Martie 2017 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31    

Clipul zilei

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top