Altă încurcătură pe Otopeni
„Pe data de 11.01.2016 m-am deplasat din Iași către București pe cheltuiala mea în vederea plecării către destinația Milano-Bergamo, însă check-in-ul a trebuit să-l fac eu pe cheltuiala mea (în condițiile în care anterior, pe data de 10 ianuarie, nu era în sarcina mea să fac check–in-ul în aeroport, acesta fiind făcut online). Însă, când să achit contravaloarea check-in-ului, nu am putut, întrucât aparatele din aeroport nu funcționau, deși aveam disponibil bănesc pe card”, susține tânărul în plângerea adresată instanței.
Avionul n-a mai plecat de pe Aeroportul din Iași, călătorii fiind îndrumați spre București
La destinație după 4 zile
Astfel, după ce ar fi bătut drumul până în Capitală, Mihai A. spune că nu ar fi reușit să se îmbarce deoarece formalitățile privind check-in-ul ar fi fost în sarcina lui, iar aparatele de plată nu funcționau.
Tânărul ar fi revenit din nou la Iași, unde și-ar fi cumpărat un alt bilet de avion cu 308 euro și ar fi reușit să plece de-abia pe 14 ianuarie anul trecut. „Precizez că pe data de 11.01.2016 subsemnatul trebuia să încep activitatea de serviciu, în cadrul firmei în care lucram”, mai explică ieșeanul.
Acesta susține că ar fi încercat să rezolve situația pe cale amiabilă cu compania aeriană, dar reprezentanții acesteia i-ar fi comunicat că ar trebui să-l despăgubească doar cu 29,99 euro.
Lista despăgubirilor
Astfel, Mihai A. a dat în judecată Wizz Air, solicitând 1.476 de lei reprezentân contravaloarea biletului de avion pentru zborul din 10 ianuarie 2016, 139,99 de lei pentru transportul Iași-București și onorariul avocatului care i-a făcut notificarea. De asemenea, ieșeanul a solicitat alți 400 de euro compensație pentru că nu a fost anunțat cu privire la anularea cursei și 6.786 de lei daune morale.
Iarna, pe ceață, sunt cele mai mari probleme în Aeroportul Iași
Anulat din cauza vremii
Reprezentanții companiei Wizz Air au precizat pentru REPORTER DE IAȘI că zborul programat 10 ianuarie 2016, de la Iași la Milano Bergamo a fost anulat din cauza condițiilor meteo nefavorabile. „Când un zbor este anulat din cauza unor circumstanțe imprevizibile, pasagerii sunt informați imediat ce acest lucru este posibil și le sunt oferite mai multe opțiuni, conform legislației europene EU261, referitoare la drepturile clienților, și politicilor Wizz Air. Pasagerii Wizz Air afectați de situație au primit asistență la aeroport, în concordanță cu politica noastră și regulamentele din aviație”, susțin reprezentanții Wizz Air
Aceștia au precizat și că pasagerii în cauză au putut opta între a primi integral banii înapoi sau o nouă rezervare gratuită pe următoarele zboruri disponbilie în rețeaua WIZZ, în limita locurilor disponibile.
„Pasagerul la care se face referire a ales să călătorească pe următorul zbor disponibil spre Milano Bergamo, cu plecare din București, pe 12 ianuarie 2016, și i-a fost refăcută rezervarea în consecință de către WIZZ pentru acea zi și rută. Wizz Air nu poate comenta legat de procesele în curs”, au mai adăugat reprezentanții companiei.
Avocatul tânărului nu a putut fi contactat pentru a oferi un punct de vedere.