fbpx
 
Fenechiu, eliberat! Cum s-a îmbogățit cu 5,3 milioane de lei

Fenechiu, eliberat! Cum s-a îmbogățit cu 5,3 milioane de lei


Condamnat în două dosare de corupție, fostul ministru al Transporturilor Relu Fenechiu a fost eliberat condiționat astăzi. Hotărârea definitivă a fost luată de de judecătorii Tribunalului Vaslui.

 

Relu Fenechiu a părăsit penitenciarul Vaslui. El a declarat că nu se mai întoarce în politică și că va face afaceri, dar nu cu statul. „Voi afaceri afaceri, nu mai vreau să aud de afaceri cu statul român Atâta timp cât statul mă lasă, voi face afaceri. Un om face afaceri dacă este lăsat să și câștige ceva. Dacă statul român consideră că tot ceea ce câștig trebuie să îi dau lui, atunci va trebui să găsesc o soluție, că trebuie să-mi întrețin și familia”, a spus fostul ministru, citat de Digi24.

 

El a mai spus că Sofica Dumitrașu, una dintre judecătoarele din completul de judecată, l-a vizitat în peniteniciar și i-a prezentat scuze. „Mi-a făcut o supriză incredibilă, venind la mine în detenție, la Jilava, și cerându-mi iertare.”

 

„Mi-a spus exact așa: Relu, te rog, iartă-mă! N-am avut ce face. Doamna Stanciu ne-a spus că trebuie să fie o decizie luată în unanimitate. Mi-a spus tot atunci că a rugat-o pe doamna Stanciu măcar să-i lase în pace pe oamenii nevinovați care sunt condamnați alături de mine, care chiar n-au nicio vină, și a spus că nu se poate, că așa trebuie să se întâmple”, a mai susținut fostul ministru.

 

El a mai spus că perioada în care a fost încarcerat a trecut „greu pentru mine, incredibil de greu pentru familie”.

 

În ceea ce privește prejudiciul nerecuperat, Relu Fenechiu a susținut că totul a fost un „bluf”.

 

„Vedeți telefonul ăsta? Să presupunem că eu vi-l vând, precum transformatoarele, și dumneavoastră spuneți că e scump și prost. Îmi cereți banii înapoi, dar dacă îmi cereți banii trebuie să îmi dați telefonul înapoi sau nu? Transformatoarele nu mai pot fi date înapoi. Totul a fost un mare bluf. Există o decizie a unei instanțe în acest sens. Marea problemă este că în justitția din România nu mai există o cale de atac, dar o vom găsi”, a adăugat el.

 

Fenechiu a fost condamnat la cinci ani de închisoare în dosarul Transformatorul, pentru că a vândut întrerupătoare și transformatoare uzate la preț de produse noi către Sucursala de Întreținere și Servicii Energetice Electrice Moldova.

 

Procurorii susțin că fostul ministru nu a achitat nimic din prejudiciul de peste 5,5 milioane de lei, din acest dosar. Pedeapsa a fost contopită cu cea primită într-un alt proces de corupție, trei ani și zece luni, astfel că a rezultat o sentință de cinci ani și șase luni pentru Relu Fenechiu.

 

Baronul liberal este încarcerat de la începutul anului 2014.

 

 

Fenechiu s-a îmbogățit cu 5,3 milioane de lei în pușcărie

Afacerile fostul ministru al Transporturilor au mers șnur și în pușcărie, iar prejudiciul de care a fost acuzat în dosarul Transformatorul încă nu a fost achitat. REPORTER DE IAȘI a arătat încă de luna trecută cum s-a îmbogățit Relu Fenechiu cu 5,3 milioane lei în închisoare.

 

La peste două milioane de euro se ridică prejudiciile în cele două dosare în care Relu Fenechiu (52 de ani) a fost condamnat la închisoare în 2014 şi 2017. În vistieria Statului nu a ajuns însă nici un leu din banii care trebuiau recuperaţi de la fostul ministru.

 

Partajul deschis de soţie, unele decizii curioase ale anchetatorilor sau alte acţiuni depuse la instanţă i-au ţinut departe pe „portărei” de grosul averii lui Fenechiu.

 

Pe de altă parte, în cei peste trei ani de când se află după gratii, fostul lider liberal a vândut proprietăţi, a plătit datorii şi a schimbat acţionari în firme. Doar el a avut de prosperat: Statul şi firme cu bani de recuperat de la fosta Fene Grup au rămas cu buza umflată.

 

O parte din tranzacţiile încheiate de Fenechiu în puşcărie au fost făcute prin intermediul soţiei sale, Mariana, pe care acesta a împuternicit-o să se ocupe de societatea SC Engineering and General Constructing (ENGEKO) SA, fosta Fene Grup. De altfel, o procură prin care Fenechiu şi-a mandatat soţia să încheie şi să execute acte în numele său a fost parafată la un birou notarial din Iaşi cu o zi înainte ca acesta să fie condamnat definitiv la 5 ani de închisoare în Dosarul „Transformatorul”.

 

Pentru a duce la îndeplinire dispoziţiile luate de conducerea societăţii, inclusiv pentru a semna contractele de vânzare-cumpărare, a fost împuternicită Globocon SRL, reprezentată de Cristian Ghibu, un apropiat al lui Fenechiu.

 

Astfel, în perioada 2014-2016, Relu şi Lucian Fenechiu au vândut 12 vile şi terenurile aferente din Cartierul „I.C. Brătianu” din Bucium. Proprietăţile au fost înstrăinate pentru suma totală de 1,2 milioane de euro.

 

Alte tranzacţii au avut loc în vara anului trecut, când firma la care acţionari sunt fraţii Fenechiu a aprobat vânzarea unor terenuri în zona Bucium. În unele situaţii, formalităţile au fost făcute personal de soţia lui Relu Fenechiu.

 

O datorie de 100.000 de euro, din 2010, către Dana Maria, una din fiicele lui Dan Radu Ruşanu, naşul lui Relu Fenechiu, a lăsat firma ENGEKO fără două terenuri în Cartierul „I.C. Brătianu”. Proprietăţile, în valoare de 2.367 de metri pătraţi, respectiv 559 metri pătraţi, au fost date în plată în octombrie 2015 către Dana Maria.

 

În acelaşi an, a fost plătită o altă datorie a ENGEKO, de aproape 502.000 de lei, către Integra Business Consulting SRL, fostă Fene Consulting SRL, tot o firmă a fostului deputat. Astfel, au fost date în plată bunuri cu 32.000 de lei mai mult decât datoria, respectiv un teren de aproape 1.500 de metri în strada Metalurgiei şi un BMW seria 5.

 

În „panoplia” afacerilor puse la cale de fraţii Fenechiu din spatele gratiilor se mai numără, anul acesta, scoaterea la vânzare de către firma Tehnorom SRL a unui spaţiu comercial de 265 de metri pătraţi, situat în zona CUG. Pentru imobil se cer 212.000 de euro, fără TVA.

 

În calitate de acţionari ai ENGEKO, fraţii Fenechiu au dat în plată, în martie 2017, mai multe imobile către La Rocca SRL. Firma, controlată iniţial de fostul ministru, a fost trecută în perioada de detenţie pe numele fiului său, Alex. Societatea este însă administrată tot de Globocon SRL, reprezentată de acelaşi Ghibu.

 

Citește și Fenechiu ne-a fentat: s-a îmbogățit cu 5,3 milioane de lei în pușcărie!

 

Transferurile de proprietăţi au apărut după ce La Rocca a instituit o ipotecă pe mai multe imobile aparţinând ENGEKO, în contul unei datorii de 1,2 milioane de lei. Astfel, au fost date în plată către La Rocca, la preţul de 948.000 de lei, plus TVA, patru depozite în suprafaţă totală de 218 metri pătraţi şi mai multe terenuri.

 

Firma La Rocca are de recuperat peste 2 milioane de lei de la PNL. Banii datoraţi sunt pentru materialele furnizate formaţiunii politice de Fenechiu în campania electorală din 2009. „Nu am primit niciun ban până în prezent”, a precizat, pentru REPORTER DE IAŞI, avocatul Marius Ciprian Zancu, cel care reprezintă La Rocca.

 

Cu toate că a făcut tranzacţii de milioane de lei, executorii nu îi pot lua momentan niciun ban lui Relu Fenechiu. „Iniţial trebuie valorificate bunurile care au fost puse sub sechestru. După ce acestea au fost valorificate, pot fi executate alte bunuri ale debitorului. Dacă el are calitatea de acţionar într-o firmă, pot fi urmărite părţile sociale care îi revin lui”, este de părere un jurist ieşean.

 

„Se pot vinde bunurile sub sechestru, precum şi orice alte bunuri, indiferent cu ce bani au fost obţinute. Important în executare este recuperarea prejudiciului. Fără încuviinţarea instanţei nu poţi face nimic”, a menţionat un executor judecătoresc.


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30