Locuieşte în satul Mădârjeşti, din comuna ieşeană Bălţaţi. Pe 13 mai va împlini 66 de ani. Are o tentativă de suicid la activ şi spune că nu mai are motive să trăiască. Îl cheamă Vasile Sandu şi pentru el ultimii ani au fost de coşmar. A suferit în 2002 un accident în urma căruia şi-a pierdut un deget de la mâna dreaptă, iar cu mâna stângă, la care i-au fost secţionate tendoanele, nu poate nici să ridice o cană cu apă.
De parcă nu era îndeajuns: conflict cu familia
Dar soarta a considerat că Sandu nu a pătimit destul şi, în urmă cu doi ani, din cauza unei artrite, a fost nevoit să se opereze şi să-i fie amputat piciorul drept, aproape de şold. „Afectată era doar laba piciorului, dar medicul mi-a spus că trebuie amputat aproape de bazin“, explică Vasile Sandu.
Bărbatul simte dureri foarte mari şi la celălalt picior, pe care este convins că va trebuie să-l amputeze în perioada următoare. „Am o sacoşă plină de pastile pe care trebuie să le iau în fiecare lună şi tot am dureri foarte mari“, zice Sandu, care trăieşte din pensia de handicap de 272 de lei într-o anexă a unei case pe care, deşi a moştenit-o, nu o poate folosi din cauza rudelor.
Îşi produce singur curent
În cămăruţa de aproape 14 metri pătraţi, Sandu are o sobă mică, un pat şi o măsuţă. Fără curent electric, iar pereţii casei nu sunt izolaţi. Neavând curent, dar fiind un om ingenios, bărbatul şi-a încropit o adevărată instalaţie pentru a-şi produce curent electric pentru un bec mic şi un aparat de radio. Dinamul manual e compus din două baterii de maşină şi, cu ajutorul unei bucăţi de bicicletă, reuşeşte să-şi producă curent pentru necesarul său. „Trebuia să mă descurc cumva. Cât pot, dau şi eu la pedală pentru a-mi produce curent electric. Ascult şi eu radio câteva ore şi seara mai aprind un bec“, precizează Sandu.
Nu are alt venit
Bărbatul a muncit cu carte de muncă până în 1992, după care, până în 2016, a lucrat pe cont propriu, fiind specializat în construcţii. „Am început să lucrez din 1968, la Trustul de Construcţii Hunedoara. Am lucrat pe la mai multe firma ca zidar, prin toată ţara. Pe urmă, am lucrat ca strungar, la Vulcan, în Bucureşti. Am muncit şi în minerit, în 1984, dar am renunţat când am văzut cum a căzut un maldăr de pământ pe un coleg şi l-au scos din mină ca pe o coală de hârtie! Până în 1992, am avut contracte de muncă la mai multe firme din Iaşi. După ce s-a desfiinţat secţia de la IJIM, am decis să muncesc pe cont propriu, în construcţii“, menţionează Sandu, care susţine că parte dintre hârtiile doveditoare pentru anii de muncă i-a fost pierdută de o angajată de la forţele de muncă. „Nu am pensie pentru că apar că am lucrat doar nouă ani, o lună şi 10 zile, deşi eu am muncit aproape 18 ani, cu acte. Mi-a pierdut actele o angajată de la forţele de muncă, Maria Sandu, iar o parte dintre hârtiile doveditoare nu am avut bani să merg să le ridic. Am muncit încă trei ani la Nicolina, încă trei ani la Antibiotice şi încă vreo câteva luni la un service din Leţcani. Plus stagiul militar de un an şi patru luni. Peste tot mi s-au cerut 100-200 de lei pentru a mi se da hârtiile care atestă anii de muncă. De unde să dau eu atâţia bani când am pensia de 272 de lei“, se întreabă bărbatul.
Strigăt de ajutor al acestui om pe care lumea parcă îl vrea dispărut
A încercat să se sinucidă
Disperat că nu i s-a acordat niciun fel de pensie şi că nu i s-a aprobat dreptul de a avea un însoţitor, Sandu a decis anul trecut să-şi curme singur viaţa.
„M-am simţit neputincios. M-am simţit abandonat de toată lumea. Anul trecut, în octombrie, am considerat că nu mai are rost să trăiesc. Am luat o siringă în care am pus spirt şi am încercat să mi-o bag în venă. Am fost salvat de Valuţa (n.r. – concubina bărbatului, care vine periodic şi îi mai face mâncare), care mi-a luat siringa şi mi-a aruncat-o. Eram disperat! Nimeni nu vrea să înţeleagă că nu pot avea singur grijă de mine“, zice, cu amărăciune în glas, bărbatul.
Bătut şi dat afară din casă
Deşi Vasile Sandu a moştenit trei sferturi din casa părintească, este forţat să locuiască într-o anexă a casei de către familia surorii sale vitrege. „Problemele au apărut în 2002 când am plecat din Iaşi la casa părintească de la Mădârjeşti. M-am judecat cu sora mea vitregă şi am câştigat în instanţă. Atunci şi-a pus ginerele să mă bată. Mi-a rupt o mână şi câteva coaste şi a făcut un an de închisoare. Am fost ameninţat de mai multe ori că mă omoară şi mi-a aruncat hainele din casă şi a pus lacăt pe poartă. Acum sunt obligat să stau în această anexă, în timp ce ei stau în casă“, povesteşte bărbatul.
Universul de zi cu zi al lui Vasile Sandu
Solicită să i se dea însoţitor
Singura doleanţă a bărbatului acum este să i se acorde concubinei sale o pensie de însoţitor. „Anul acesta, în februarie, am fost ultima dată la comisie. Am fost încadrat la handicap grav, nu mi s-a dat gradul I şi nici dreptul la însoţitor. Asta în condiţiile în care, în faţa comisiei, am arătat că pe lângă piciorul amputat nu îmi pot folosi mâna stângă, ci doar trei degete de la mâna dreaptă. Nici nu au vrut să se uite la mine! Ba, mai mult, mă pun anul viitor să vin pentru reînnoirea certificatului. Consideră, probabil, că îmi creşte piciorul la loc! Nu pot avea grijă de mine şi am nevoie de însoţitor. Sunt disperat!“, conchide Vasile Sandu.
