fbpx
 
FARSORUL SABO, viață și acordeoane: și-a lăsat soția pentru o barmaniță și face naveta între piscină și Fratelli

FARSORUL SABO, viață și acordeoane: și-a lăsat soția pentru o barmaniță și face naveta între piscină și Fratelli


Sabo-Selymes, cuplul de aventurieri care duc Politehnica în subsolul fotbalului, dar care dau lovitură după lovitură în viața amoroasă. Viață și acordeoane! Așa-zisul investitor de la Poli și-a părăsit acum o lună soția, cu un copil de 1 an și jumătate, și și-a prezentat prietenilor noua cucerire: o barmaniță de la cafeneaua din complexul Exclusive Residence, al fraților Negurici. Soția venise din Baia Mare la Iași pentru el. Sabo își petrece ziua în piscina complexului rezidențial, iar noaptea în Fratelli. Primul copil Sabo l-a făcut la 17 ani! Directorul tehnic, Tibor Selymes, e trimis în judecată de DNA după un accident groaznic, cu patru victime, mușamalizat de șeful Poliției Rutiere Brașov. Selymes, care era băut, aranjase ca fosta sa soție să apară ca fiind la volan, deși aceasta era acasă.

Mandatul lui Horia Sabo ca director general la CSM Politehnica Iași, un fiasco pe toate planurile. După 14 meciuri, echipa se află pe locul 13 în Liga I, penultimul, retrogradabil. Prin vistieria clubului suflă vântul, antrenorul Flavius Stoican e ca și demis, mai mulți jucători se află pe lista „neagră”.

Nici în plan personal, Sabo nu stă tocmai bine: Dora, soția sa, l-a părăsit și l-a notificat că vrea divorțul. Cauza: o relație extraconjugală a directorului general al Poli.

În ape tulburi navighează și Tibor Selymes, directorul sportiv: s-a reluat procesul la Tribunalul Brașov într-o speță în care este judecat sub acuzațiile de vătămare corporală din culpă și complicitate la abuz în serviciu, la origine fiind un accident rutier din 2012.

Horia Sabo (dreapta) și Tibor Selymes sunt la Iași ca într-o vacanță veșnică: și-au tras iubite localnice, toacă discotecile, au toți banii clubului pe mână și n-au nicio performanță cu Politehnica

L-a părăsit soția
În plan personal, Horia Sabo (32 de ani, născut în Tg. Mureș) se află în fața unui divorț iminent. Soția sa, Dora, a plecat acasă la Baia Mare. „Am părăsit Iașul pe 18 octombrie. Într-adevăr, i-am trimis o notificare că vreau să divorțez. Vreau pe cale amiabilă, la notar”, a declarat Dora Sabo pentru REPORTER DE IAȘI.
Cuplul Sabo, Horia și Dora, au împreună o fetiță de până în doi ani. Familia s-a mutat la Iași în luna iunie a acestui an, concomitent cu momentul în care Horia Sabo a fost anunțat drept investitor și director general al clubului de fotbal.

Cei trei s-au instalat într-un apartament din complexul Exclusive Residence, al fraților Negurici, de lângă Liceul Sportiv din Copou. „L-am susținut să ajungă la Iași, m-am mutat și eu cu fetița imediat, am vrut să fim o familie”, a spus Dora Sabo.

Dora Sabo a plecat din Iași rănită: „Ajunsese să-și prezinte amanta prietenilor”

Infidel cu o ospătăriță
Din iunie și până octombrie, Horia Sabo ar fi jucat în dublu rol. În cursul zilei era șeful clubului, pentru ca nopțile să le petreacă prin cluburile de fițe. „Făcea naveta între piscina complexului în care locuiește și Fratelli”, a afirmat, sub protecția anonimatului, o sursă din anturajul acestuia. Stilul de viață al lui Horia Sabo este impropriu unui manager de club de Liga 1, cu o groază de probleme de rezolvat: ziua la piscină, noaptea în discotecă.

Informațiile din anturajul său arată că a strâns relația, în ultima perioadă, cu antrenorul Flavius Stoican, că au început să se înțeleagă bine și că sunt tovarăși la chefuri.
Însă ceea ce a umplut paharul pentru Dora Sabo a fost o relație extraconjugală a soțului său. Cu o tânără, Ionela Albu, fostă ospătăriță în cafeneaua complexului. Sabo s-a afișat cu noua cucerire, prezentând-o chiar prietenilor. Nu a fost un caz izolat, Sabo fiind cunoscut ca „un mare crai”.

„Principiile mele sunt altele, îmi doresc familie și copii. De aia și venisem la Iași”, a precizat Dora Sabo. Aceasta a precizat că se adaptase bine la Iași, mai ales că în același complex de lux locuiește și tatăl său, Gheorghe Zoicaș, director executiv al firmei ieșene Construcții Hidrotehnice SA. Fost deputat de Maramureș, Zoicaș face naveta pentru a conduce firma din Iași.

Barmanița Ionela Albu își spune Oana și l-a cucerit pe Horia Sabo la piscina din Exclusive Residence, unde acesta își face veacul

Tată la doar 17 ani
Dora Sabo s-a reîntors la Baia Mare, nu a vrut să dea detalii despre amantlâcul soțului, limitându-se să afirme că va divorța. „Nu comentez viața personală. Doamne ferește, este viața mea”, a fost reacția lui Horia Sabo pe acest subiect.
În afara fetiței pe care o are cu Dora, directorul general al clubului ieșean mai are un băiat dintr-o relație anterioară. Copilul, în vârstă de 15 ani, este rodul iubirii lui Horia Sabo cu Carmen Burghelea. Ținând cont de vârstele celor doi, un simplu calcul matematic arată că Horia a fost un tată tânăr, pe când avea doar 17 ani.

Internetul îi mai plasează pe Horia Sabo și pe Carmen Burghelea pe aceeași pagină. Astfel, în 2009, aceștia au semnat o petiție online „împotriva marginalizării filosofiei în învățământul românesc”. În 2009, potrivit aceleiași pagini, Horia avea 22 de ani, Burghelea 32 de ani și ambii se recomandau ca fiind din Amsterdam, Olanda. Potrivit CV-ului său, Sabo a studiat la Facultatea de Filosofie din București și Logică la cea din Amsterdam.

Îl găsiți pe Horia Sabo în Clubul Fratelli, dacă nu e la piscină

Nu spune câți bani a băgat
În plan profesional, Sabo e într-un moment greu: clubul traversează o perioadă dificilă atât din punct de vedere financiar cât și sportiv, al evoluției echipei în campionat. „Pe data 15 noiembrie trebuie achitate salariile și, din câte am înțeles, nu sunt bani în cont. Cum banii din drepturile TV s-au terminat de aproape două luni, iar sponsorizări nu au mai venit, Sabo a ajuns la fundul sacului. Încearcă în aceste zile să împrumute bani pentru a nu fi întârzieri. Am înțeles că a apelat și la Ana Maria Prodan pentru a aduce banii necesari plății salariilor. Să vedem dacă va reuși“, au explicat surse din cadrul clubului ieșean.
Contactat de REPORTER DE IAȘI, Horia Sabo a caracterizat într-un singur cuvânt situația financiară a clubului: „bună”. Acesta a adăugat că plățile salariale sunt la zi, asta și grație banilor pe care el i-ar fi băgat în club. „Nu pot să vă spun cât am băgat. Sunteți primul ziarist care mă întreabă asta. Nu sunt bani publici, vin din afacerile mele”, a afirmat Sabo.

Carmen Burghelea e cu 10 ani mai mare decât Horia Sabo și are un copil cu acesta, făcut când actualul director general de la Poli avea doar 17 ani

Informații la secret
De mai bine de patru luni, Horia Sabo trebuie să prezinte Consiliului Director o informare privind bugetul și organigrama clubului. „Noi așteptăm de când am semnat parteneriatul ca domnul Sabo să prezinte aceste informații“, a zis Leonida Antohi, președintele Consiliului Director. După mai multe amânari, ședința este programată să aibă loc miercuri, când Sabo ar putea propune niște disponibilizări, fapt ce ar duce la inflamarea spiritelor în dealul Copoului.

Sabo a tergiversat prezentarea acestor informații în speranța că va activa ca membru în Consiliul Director. În primă instanță, i-a fost respinsă solicitarea, iar Sabo speră ca pe 14 noiembrie, în apel, să primească el și tatăl său dreptul de a face parte din Consiliul Director.

Laura Sandu este o femeie de afaceri care întreține aspirațiile de conducător de club ale lui Tibor Selymes

Stoican, pe-o cracă
O situație tensionantă este și la nivelul lotului și al băncii tehnice. Horia Sabo și-a reafirmat sprijinul pentru Flavius Stoican, însă surse din club susțin că acesta a primit un ultimatum. Un rezultat negativ la Giurgiu ar fi similar cu renunțarea la Stoican. „În urma discuției purtate cu antrenorul, Sabo a stabilit de comun acord cu Flavius Stoican ca, în cazul unei înfrângeri cu Astra, să aibă loc o despărțire amiabilă, fără plata clauzei de 100.000 de euro, pe care o are antrenorul în contract“, au afirmat surse de la vârful clubului. Și în ceea ce-i privește pe jucători, totul depinde de meciul cu Astra. Un rezultat negativ ar putea atrage neplata bonusurilor până la finalul campionatului.

Daniela Călin, fosta soție a lui Selymes din perioada Brașov, a participat la mușamalizarea accidentului, susținând că ea se afla la volan. Este trimisă în judecată alături de Selymes

Selymes, inculpat DNA: și-a pus soția drept autoare a unui accident în locul său

Fostul fotbalist era băut, venea de la un chef din Predeal. Șeful Poliției Rutiere Brașov a mușamalizat cazul, dar era interceptat de DNA. Selymes a aranjat ca în dosar să apară că soția sa era la volan, deși aceasta era acasă. În urma impactului frontal, două victime au suferit multiple intervenții medicale, printre care extirparea splinei.

În luna august a acestui an, s-a reluat procesul în care Tibor Selymes, actual director sportiv la Poli Iași, este judecat pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și complicitate la abuz în serviciu. Procesul se desfășoară la Tribunalul Brașov și are la origine un accident rutier din 2012.

Dacă nu exista DNA, accidentul produs de Selymes ar fi fost mușamalizat. Șeful Poliției Rutiere Brașov i-a sărit în ajutor, dând dispoziție să nu-i fie pusă fiola, iar la întocmirea dosarului, în urma accidentului, s-a comis un fals capital: au convenit să menționeze că la volan se afla soția lui Selymes, Daniela Călin, deși aceasta era acasă. Numai că DNA îi intercepta pe șefii Poliției și au întors întreg cazul într-un dosar de corupție, trimițându-i pe toți în judecată.

Trei din cele patru victime ale accidentului l-au identificat însă pe Tibor Selymes ca fiind singur în mașină, conform dosarului instrumentat de DNA. A patra victimăn își pierduse cunoștința în momentul impactului frontal cu mașina condusă de actualul director tehnic al clubului Politehnica Iași.

Coliziune frontală
Faptele, pe scurt, așa cum reies din rechizitoriul întocmit de procurorii DNA Brașov. „Pe 15 ianuarie 2012, în jurul orelor 06:05, în localitatea Timișul de Jos, județul Brașov, inculpatul Selymes Tibor a pierdut controlul autoturismului și a intrat în coliziune frontală cu un alt autoturism care se deplasa pe contrasens, în mod regulamentar, cu consecința vătămării grave a celor 4 persoane aflate în respectivul autovehicul (ce au necesitat între 30-90 zile de îngrijiri medicale, două dintre ele rămânând cu infirmitate fizică în urma splenectomiei de necesitate)”, se arată în comunicatul DNA Brașov din octombrie 2017.

În mașina care circula regulamentar se aflau patru angajați ai Ministerului Apărării Naționale.

Sub influența alcoolului
Polițiștii au ajuns în scurt timp la locul accidentului. „Deși organele de poliție rutieră (...) au constatat că inculpatul Selymes Tibor era conducătorul autoturismului implicat în accident și că se afla sub influența alcoolului, la intervenția șefului Serviciului Rutier, inculpatul Tămîrjan Claudiu, anumiți polițiști au acționat pentru a împiedica tragerea la răspundere penală a celui dintâi pentru vătămare corporală și conducere sub influența alcoolului”, se mai arată în documentul procurorilor.

Selymes conducea un BMW și venea de la Predeal, dintr-un club.


Lista abaterilor
Astfel, Tămîrjan, în calitate de șef al Serviciului Rutier, profitând de influența și autoritatea pe care o avea asupra subordonaților, i-ar fi determinat pe cei care au făcut parte din echipa de cercetare deplasată la locul accidentului să își încalce atribuțiile de serviciu și să îl favorizeze pe Selymes.
Procurorii DNA au întocmit lista abaterilor:
- nu l-au testat cu aparatul etilotest de îndată, după identificarea la fața locului, pe inculpatul Selymes Tibor
- nu au luat măsuri de împiedicare a inculpatului Selymes Tibor să părăsească locul accidentului, acesta fiind condus de inculpații Tămîrjan Claudiu și Onosă Ionel la sediul poliției pentru a-și reveni din starea de beție. Ulterior, la mai mult de 4 ore de la producerea accidentului, inculpatul Selymes Tibor a fost dus la spital pentru recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei
- nu au legitimat și notat datele de identificare ale persoanelor găsite la locul faptei, nu au identificat martorii oculari, nu le-au reținut datele de identificare și nu au procedat la interogarea sumară a acestora cu privire la producerea evenimentului

Procurorii brașoveni au mai descoperit ceva extrem de important: „A fost menționat în mod nereal în cuprinsul procesului-verbal de cercetare la fața locului faptul că autoturismul implicat în accident a fost condus de către Selymes (fostă Călin) Daniela”.  

Șase ani de la accident
În cauză, toate cele patru victime ale accidentului de circulație, firma de asigurări, precum și Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov s-au constituit parte civilă. „Ne bucurăm că am scăpat cu viață toți. Am lăsat totul în baza legii, sperăm să se afle adevărul. Dar a trecut cam mult de-atunci”, a declarat una dintre victime, Radu Alexandru Rotilă, pentru REPORTER DE IAȘI.
Contactat telefonic, Tibor Selymes nu a dorit să facă comentarii pe acest caz. „Normal că sunt nevinovat. Să lăsăm justiția să-și facă treaba”, a declarat fostul internațional.

Două divorțuri
Selymes a divorțat de Daniela Călin în februarie 2015. Anterior, acesta a fost însurat timp de 22 de ani cu Krisztina, cu care are două fete. Acum, la Iași, Selymes este împreună cu Laura Sandu, o femeie de afaceri cu care a înființat firma Tactic Step.


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30