fbpx
 
Iohannis despre recursul compensatoriu :  “Siguranța cetățeanului român nu este negociabilă”

Iohannis despre recursul compensatoriu : “Siguranța cetățeanului român nu este negociabilă”


Președintele Klaus Iohannis a solicitat miercuri Guvernului să vină urgent cu soluții pentru rezolvarea problemelor de siguranță a cetățeanului rezultate în urma legii recursului compensatoriu.
„Solicit Guvernului României să facă într-un timp scurt o analiză profundă și să vină cu soluții. Repet: Solicit Guvernului o analiză profundă și prezentarea de soluții! Aceste soluții trebuie să vină de la Guvern, de la Ministerul de Justiție, se poate intra în procedură foarte rapid în Parlament, se poate corecta legislația. Singurul lucru care nu este acceptabil este ca lumea să vină și să caute vinovați în loc să caute soluții. Repet: solicit Guvernului României să vină urgent cu soluții pentru această chestiune”, a afirmat Iohannis.
Președintele a atras atenția că legea privind recursul compensatoriu a permis delincvenților să fie eliberați mai repede decât au avut sentința, ”adică au fost eliberați mai repede fiindcă condițiile în închisorile din România sunt proaste”.

”Trebuie să spun foarte clar și răspicat: siguranța cetățeanului român nu este negociabilă. Așadar, trebuie să tragem câteva concluzii și asta rapid și să venim cu măsuri care permit omului de rând să stea liniștit acasă și să nu se teamă că un delicvent eliberat vine peste el. Am observat tot felul de poziții și la guvernanți, și din majoritatea parlamentară, dar și din opoziție, care toate seamănă între ele. Se caută un vinovat pentru această lege. Eu vă spun clar: nu asta este soluția. Căutarea vinovaților în alte guvernări și în alte majorații nu a rezolvat încă niciodată vreo problemă”, a mai spus șeful statului.

Autorii de facto ai punerii în libertate a unor infractori periculoși, precum criminalii și violatorii, sunt parlamentarii PSD, ALDE și UDMR, care au introdus anul trecut o serie de modificări la proiectul de lege privind recursul compensatoriu, astfel încât condamnații la închisoare cu executare să se califice în număr cât mai mare la eliberare.

În urma măsurilor votate de majoritatea guvernamentală, au fost eliberați mai devreme din închisori peste 13.000 de infractori, dintre care aproape 11.000 au fost beneficiari direcți ai recursului compensatoriu. Dintre aceștia aproximativ 700 s-au întors deja din nou după gratii, 188 fiind condamnați pentru crime, violuri sau alte infracțiuni cu violență.

Agresiunile sexuale, violurile și tentativele de viol, se află în topul infracțiunilor comise de deținuții eliberați din penitenciar în baza recursului compensatoriu, după cum rezultă de o statistică realizată de G4Media.ro. Din cele 21 de cazuri documentate, în 9 situații s-au întors după gratii sub acuzația de viol sau tentativă de viol. Printre victime se numără în numeroase cazuri minori, fetițe de 15, 13 ani, de 4 și de 6 ani.

Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) a anunțat luni că numărul infractorilor eliberați din închisori în baza legii recursului compensatoriu se ridică la 14.402, mai mult de 700 dintre aceștia întorcându-se deja după gratii .

 


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: