fbpx
 
Veste bună pentru infractori: PSD relaxează condiţiile de liberare condiţionată: Vor ieşi mai repede de după gratii

Veste bună pentru infractori: PSD relaxează condiţiile de liberare condiţionată: Vor ieşi mai repede de după gratii


Dezbătute pe repede - înainte în Comisia Iordache, modificările Codului Penal au stârnit ample polemici, Opoziţia acuzând că modificarea condiţiilor de liberare condiţionată va duce la o explozie a numărului celor eliberaţi mai devreme.

Concret, PSD propune modificarea articolului 100 din Codul Penal la modul următor:

„Art.100.- (1) Liberarea condiţionată în cazul închisorii poate fi dispusă, dacă:

  1. a) cel condamnat a executat cel puţin jumătate din durata pedepsei, în cazul închisorii care nu depăşeşte 10 ani, sau cel puţin două treimi din durata pedepsei, dar nu mai mult de 15 de ani, în cazul închisorii mai mari de 10 ani;
  2. b) cel condamnat se află în executarea pedepsei în regim semideschis sau deschis;
  3. c) cel condamnat a îndeplinit integral obligaţiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, afară de cazul când dovedeşte că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească;
  4. d) instanţa are convingerea că persoana condamnată s-a îndreptat şi se poate reintegra în societate.

(2) În cazul condamnatului care a împlinit vârsta de 60 de ani, se poate dispune liberarea condiţionată, după executarea efectivă a cel puţin o treime din durata pedepsei, în cazul închisorii ce nu depăşeşte 10 ani, sau a cel puţin jumătate din durata pedepsei, în cazul închisorii mai mari de 10 ani, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la alin.(1) lit.b) - d).

(3) În calculul fracţiunilor de pedeapsă prevăzute la alin.(1) se ţine seama de partea din durata pedepsei ce poate fi considerată, potrivit legii, ca executată pe baza muncii prestate. În acest caz, liberarea condiţionată nu poate fi dispusă înainte de executarea efectivă a cel puţin o treime din durata pedepsei închisorii, când aceasta nu depăşeşte 10 ani, şi a cel puţin jumătate, când pedeapsa este mai mare de 10 ani.

(4) În calculul fracţiunilor de pedeapsă prevăzute la alin.(2) se ţine seama de partea din durata pedepsei ce poate fi considerată, potrivit legii, ca executată pe baza muncii prestate. În acest caz, liberarea condiţionată nu poate fi dispusă înainte de executarea efectivă a cel puţin o pătrime din durata pedepsei închisorii, când aceasta nu depăşeşte 10 ani, şi a cel puţin o treime, când pedeapsa este mai mare de 10 ani.

(5) Este obligatorie prezentarea motivelor de fapt ce au determinat acordarea liberării condiţionate sau care au condus la respingerea acesteia şi, în cazul admiterii, atenţionarea condamnatului asupra conduitei sale viitoare şi a consecinţelor la care se expune, dacă va mai comite infracţiuni sau nu va respecta măsurile de supraveghere ori nu va executa obligaţiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere.

(6) Intervalul cuprins între data liberării condiţionate şi data împlinirii duratei pedepsei constituie termen de supraveghere pentru condamnat."

Ori, dacă aceste modificări vor intra în vigoare, mii de deţinuţi vor fi eliberaţi nefiresc de devreme şi se pune accentul pe protejarea infractorilor nu a victimelor infacţiunilor, au avertizat liberalii.

„Cineva săvârşeşte o faptă, este condamnat, judecătorul îl condamnă, de exemplu, la 6 ani. Cumulativ, efectul recursului compensatoriu cu acest articol face ca - dacă prestează o muncă în penitenciar, condiţiile sunt necorespunzătoare - o persoană condamnată absolut legal la 6 ani de puşcărie să fie eliberată după 2 ani de pedeapsă. Dacă credeţi că aşa se face politică penală în România, vă înşelaţi amarnic", a atras atenţia deputatul Ioan Cupşa.

„Se pune accentul pe protejarea infractorilor nu a victimelor infacţiunilor", a avertizat, la rândul său, senatoarea PNL Iulia Scântei.

 

Sursa: Epoch Times


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30