fbpx
 
Vreme caldă și ploi de vară, în acest weekend

Vreme caldă și ploi de vară, în acest weekend


Vremea se va încălzi mai mult decât este normal pe parcursul zilei de mâine. Vor fi peste 20 de grade în majoritatea zonelor şi se vor atinge 27 de grade Celsius în sudul extrem. Ploile de vară cu descărcări electrice vor apărea local, după-amiază, în special în vest, nord, centru şi la munte. Vântul va fi alert în zonele înalte, prin nordul şi nord-vestul ţării.

VINERI

Valorile termice vor continua să crească ușor, astfel încât vremea va deveni caldă în majoritatea zonelor țării. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate, averse și descărcări electrice, cu precădere în cursul după-amiezii și al serii, local în vest, nord, centru și la munte și pe arii restrânse în restul teritoriului. Izolat vor fi condiții de grindină. Vântul va avea intensificări ziua în regiunile vestice și nord-vestice și parțial în cele centrale, precum și pe crestele montane, dar de scurtă durată și în timpul ploilor. Temperaturile maxime se vor încadra între 17 și 27 de grade, valorile mai ridicate fiind în Lunca Dunării, iar cele minime vor fi cuprinse între 3 și 14 grade.

SÂMBĂTĂ

Vremea va fi în general instabilă, iar regimul termic va fi caracterizat de valori mai ridicate decât cele specifice datei în sud și în sud-est și apropiate de acestea în restul teritoriului. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate, averse și descărcări electrice în a doua parte a zilei și în orele serii, în zonele de deal și munte și pe arii mai restrânse în restul țării, cu o probabilitate mai mare în nord, nord-vest și în centru. Noaptea, manifestări de instabilitate atmosferică se vor semnala local în regiunile din jumătatea vestică a teritoriului și pe spații mai mici în restul zonelor. Izolat vor fi condiții de grindină și cantități de apă mai însemnate. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări la munte și în sud-est, dar de scurtă durată și în timpul ploilor. Temperaturile maxime se vor încadra între 17 și 27 de grade, cu cele mai ridicate valori în Muntenia, iar cele minime vor fi cuprinse între 7 și 13 grade.

DUMINICĂ

Vremea va fi instabilă. Cerul va avea înnorări temporar accentuate și se vor semnala averse și descărcări electrice în cea mai mare parte a țării. Izolat cantitățile de apă vor fi mai însemnate. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări pe crestele montane și în regiunile estice și sud-estice, dar de scurtă durată și în restul teritoriului, în timpul ploilor. Temperaturile maxime, ușor mai coborâte față de ziua precedentă, se vor încadra în general între 17 și 23 de grade, iar cele minime între 6 și 13 grade.

Zona de munte va fi preferată de ploi şi în perioada următoare. Acestea vor apărea doar din loc în loc până sâmbătă după-amiază, apoi se vor extinde, iar atmosfera va rămâne instabilă şi la începutul săptămânii viitoare. Ploile vor fi torenţiale, iar pe creste vor apărea precipitaţii mixte.

 

La malul mării, urmează două zile frumoase şi calde, cu temperaturi ce vor ajunge la 20 de grade Celsius în partea de sud. Apoi, duminică şi luni, cerul se va acoperi, iar după-amiaza şi noaptea va ploua şi vor fi descărcări electrice.

 

Sursa: romaniatv.net


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: