Cum va fi vremea în acest sfârșit de săptămână: nu scăpăm de ploi

Cum va fi vremea în acest sfârșit de săptămână: nu scăpăm de ploi

Vremea va fi în general instabilă. Cerul va avea înnorări temporar accentuate și se vor semnala averse și descărcări electrice pe arii relativ extinse.

VINERI

Vremea va fi în general instabilă. Cerul va avea înnorări temporar accentuate și se vor semnala averse și descărcări electrice pe arii relativ extinse, exceptând Oltenia și Banatul, unde astfel de fenomene se vor semnala local. Cu totul izolat cantitățile de apă vor depăși 15...20 l/mp și vor fi condiții de grindină. Pe crestele montane precipitațiile vor fi mixte. Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări la munte și în timpul ploilor. Temperaturile maxime se vor încadra între 12 grade în estul Transilvaniei și 21 de grade în sudul Olteniei, iar cele minime vor fi cuprinse între 5 și 11 grade.

SÂMBĂTĂ

Vremea se va încălzi. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate, averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului, mai ales ziua, în regiunile nordice, centrale, estice, sud-estice, la munte și pe suprafețe mici în restul teritoriului. Cu totul izolat vor fi condiții de grindină și de cantități mai însemnate de apă. Temperaturile maxime se vor încadra între 15 grade in estul Transilvaniei si izolat in Mmoldova si in nordul litoraluluiși 25 de grade in sud-vestul Olteniei, iar cele minime între 1 și 12 grade, cu cele mai scăzute valori în estul Transilvaniei.

DUMINICĂ

Vremea va continua să se încălzească. Cerul va fi variabil, cu înnorări, averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului la deal și la munte și izolat în restul teritoriului. Temperaturile maxime se vor încadra între 16 grade pe litoral și 26 de grade in vestul Olteniei, iar cele minime vor fi cuprinse între 4 și 14 grade.

LUNI

Vremea va deveni instabilă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate, averse, descărcări electrice și condiții de grindină, după-amiaza și noaptea, în Banat, Oltenia, la deal, la munte și pe arii restrânse în restul teritoriului. Vântul va sufla slab și moderat, local cu intensificări în vestul, centrul și sudul țării, dar de scurtă durată și în timpul ploilor. Temperaturile maxime se vor încadra între 17 și 24 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 5 și 13 grade.

 

Sursa: România TV


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Iulie 2019 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30 31        

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top