De asemenea, poliţiştii de frontieră au stabilit că încărcătura automarfarului, în valoare de 92.000 de euro, a fost declarată furată din Franţa şi au indisponibilizat-o, împreună semiremorca până la finalizarea cercetărilor.
Incendiul izbucnit sâmbătă la groapa de gunoi a municipiului Bacău este nestins după aproape 20 de ore de la izbucnire. Intervenţia pompierilor ISU este de durată din cauza suprafeţei mari şi a cantităţii de deşeuri.
Este stare de urgenţă, la această oră, în statul american Virginia. Trei oameni au murit şi alţi 35 au fost răniţi la un miting de protest faţă de înlăturarea unui monument construit în Charlottesville, în onoarea unui general din perioada Războiului Civil. A fost o manifestare îngrozitoare de ură şi violenţă, a declarat preşedintele american Donald Trump.
Muncitorii care lucrează la asfaltarea străzilor au ciopârţit arborii la rădăcină şi, în unele locuri chiar până la coroană, pentru a monta bordurile de pe marginea drumului. Explicaţia muncitorilor: copacii au fost sacrificaţi pentru ca proiectul de asfaltare să poată fi respectat.