Joi, 18 10 2018
ReporterIS - Vremea

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a decis joi că DNA are termen până la 1 mai să finalizeze ancheta în dosarul morţii poliţistului Bogdan Gigină, în care fostul ministru de Interne Gabriel Oprea este urmărit penal pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă.

Instanţa supremă a admis o contestaţie depusă de familia poliţistului Gigină, care s-a plâns de faptul că ancheta DNA durează de prea mult timp.

Avocatul Daniel Ionaşcu a declarat că familia Gigină nu aduce reproşuri procurorului de caz de la DNA, ci doreşte un termen rezonabil, de trei luni, pentru finalizarea anchetei şi trimiterea dosarului în instanţă.

De cealaltă parte, DNA susţine că în dosarul privind moartea poliţistului Bogdan Gigină cercetările s-au prelungit deoarece s-a aşteptat declasificarea unor documente, dar şi pentru că părţile au cerut audierea unui număr foarte mare de persoane.

La proces a asistat şi Cornel Gigină, tatăl poliţistului Bogdan Gigină, care a adus acuzaţii fostului ministru Gabriel Oprea.

„S-au spus în instanţă nişte aberaţii, precum că motociclistul trebuie să aibă ştergător, că există pe degetul drept, la manşă, un ştergător. Nişte aberaţii. Domnul ministru de Interne (Gabriel Oprea – n.r.) este afectat psihic din cauza medierii. Eu am spus: ‘Să nu dea Dumnezeu să vă moară copilul, să vedeţi cât de afectat emoţional sunteţi!’. Dânsul este afectat emoţional mediatic? Nu se poate aşa ceva. (…) S-a vorbit despre expertiza motocicletei. Ce expertiză să facă la firma BMW? Motocicleta este cumpărată de acolo, este reparată acolo şi expertiza se face la aceeaşi firmă. Cât de just şi de corect poate fi acest lucru?”, a spus Cornel Gigină.

Întrebat de jurnalişti dacă Oprea ar fi putut să dea ordin ca motocicleta condusă de fiul lui să nu facă parte din coloana oficială, Cornel Gigină a răspuns: „Binenţeles. Putea să spună. Dânsul era zeu. Dânsul comanda tot. De la el în jos nimeni nu putea să mişte nimic. Nicio centimă. Toată lumea îi ştia de frică”.

De asemenea, Cornel Gigină a fost întrebat dacă Oprea era interesat de cei care făceau parte din coloana oficială.

„Nu îl interesa. Pe el îl interesa să ajungă foarte urgent. De aceea s-a şi cerut motocicletă în ultimele trei luni, ca să îi deschidă coloana. Eu nu uit că dimineaţa, la schimbul 1, am fost şi i-am asigurat traseul. Nu uit când a cerut prin staţie ca de la Târgovişte până la Ministerul de Interne să facă 35 de minute. Şi cu viteza de 84 km/h nu sunt de acord, care s-a stabilit prin expertiză. Probabil că s-a luat la global, nu atipic pe porţiune. Avea peste 100 km/h. Eu am fost la el în delegaţii şi cunosc toate ordinele care se dădeau prin staţie şi telefonic. Cum se ţipa în staţie şi telefon să se facă traseul ministrului de Interne. Nu avea traseu asigurat nici preşedintele, nici premierul la acea vreme, cum avea traseul ministrul de Interne”, a susţinut tatăl poliţistului.

Cornel Gigină a spus că poliţiştii din coloana oficială ar fi avut de suferit dacă Oprea nu ajungea la timp.

„Binenţeles că erau consecinţe. Se raporta ierarhic la comanda Brigăzii Rutiere şi de acolo se luau măsuri. Au fost schimbaţi şi conducătorii auto şi motocicliştii. Noi uităm un lucru: cu două săptămâni înainte, un coleg din coloana oficială a avut accident cu motocicleta. Despre acest lucru s-a uitat. De atunci se puteau lua măsuri şi să se îndepărteze motocicleta”, a adăugat Cornel Gigină.

În decembrie 2016, DNA anunţa că a dispus efectuarea urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă faţă de fostul ministru de Interne Gabriel Oprea, faţă de firma General MPM Impex SRL, faţă de Petre Mazilu, administrator al acesteia, şi faţă de Adrian Corcodel, şeful echipei care efectua lucrări în zona în care s-a produs accidentul în care a murit poliţistul Bogdan Gigină.

Potrivit DNA, în seara de 20 octombrie 2015, în jurul orei 19,00, agentul de poliţie Bogdan Gigină a fost implicat într-un accident de circulaţie în urma căruia a suferit o hemoragie cranio-cerebrală, consecinţă a unui traumatism cranio-cerebral şi facial cu fractură craniană, leziuni care i-au cauzat decesul. La momentul producerii accidentului, Bogdan Gigină făcea parte dintr-un dispozitiv de însoţire a fostului ministru Gabriel Oprea.

Anchetatorii arată că poliţistul circula cu o viteză de 84 km/h în condiţii de vizibilitate redusă determinate de întuneric şi ploaie. Dinamica producerii accidentului şi lipsa unor manevre de frânare determină concluzia că poliţistul nu a văzut obstacolele de pe carosabil (amenajările rutiere temporare) înainte de a intra în contact cu primul dintre acestea.

Procurorii mai susţin că Gabriel Oprea este cel care a impus, folosindu-se de ascendentul conferit de funcţia sa şi cu încălcarea dispoziţiilor legale care reglementează însoţirea demnitarilor, ca deplasarea să se facă cu viteză foarte ridicată, cauză care a contribuit la producerea accidentului rutier care a dus la decesul lui Bogdan Gigină. (Agerpres/ FOTO romania-actualitati.ro)

Published in Justitie

Preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor, Sorin Dumitraşcu, a declarat, astăzi, la Vaslui, că lipsa de personal din sistemul penitenciar este una foarte gravă, iar guvernanţii nu au făcut nimic pentru îndreptarea acestei situaţii.

Liderul de sindicat a afirmat că declaraţiile făcute de Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, la sfârşitul anului trecut, potrivit cărora ar fi urmat să fie plătite orele suplimentare ale angajaţilor din penitenciare şi să fie făcute angajări în sistem au rămas doar la nivel de promisiune.

Sorin Dumitraşcu a criticat faptul că atenţia guvernanţilor se îndreaptă mai mult către persoanele private de libertate, în timp ce drepturile angajaţilor din sistemul penitenciar sunt neglijate complet.

Preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor a mai spus că a informat din nou Ministerul Justiţiei cu privire la probeleme din sistem şi că, în cazul în care acestea nu se vor rezolva, se pregătesc proteste, urmând să se meargă până la blocarea activităţii în penitenciare. (Radio Iaşi/ Vasile Geles/ FOTO radioiasi.ro)

Published in Companii

Un număr de 700.111 de fermieri au primit, până la data de 1 februarie, suma de 1,767 miliarde de euro, în urma cererilor de plată depuse în cadrul Campaniei 2017, a anunţat, joi, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), într-un comunicat de presă.

Astfel, începând cu data de 16 octombrie 2017, pentru Campania 2017, din suma totală autorizată, de 1,767 miliarde euro, reprezentând avans şi plată regulară, 1,307 milioane euro s-au plătit din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), 403,6 milioane euro din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) şi cofinanţare, iar diferenţa de 93,44 milioane euro din bugetul de stat.

APIA precizează că plăţile finanţate din FEGA se efectuează la cursul de schimb de 4,5993 lei pentru un euro, iar cele finanţate din FEADR la cursul de schimb de 4,5390 lei pentru un euro.

Potrivit sursei citate, pe 1 februarie, s-a mai efectuat plata următoarelor scheme aferente măsurilor de piaţă: Restructurare/reconversie plantaţii viticole – în sumă de 2,227 milioane lei, Ajutor financiar pentru distribuţia de fructe în şcoli, semestrul II 2016-2017 – în cuantum de 238.905,30 lei, respectiv Ajutor financiar pentru distribuţia de lapte în şcoli, semestrul II 2016-2017, de 204.206,05 lei.(Agerpres/FOTO arhiva punctul.ro)

Published in Social

Petronel Corduneanu, numărul 2 din clanul Cordunenilor a fost reţinut azinoapte, urmând a fi cercetat pentru cămătărie şi şantaj.

Reţinerea are loc cu 24 de ore înaintea pronunţării definitive în dosarul în care acesta a fost acuzat de trafic de persoane, constituirea unui grup infracţional organizat şi şantaj.

În respectivul dosar, prima instanţă l-a condamnat la 14 ani de închisoare.

Reţinerea de azinoapte a lui Petronel Corduneanu a fost în baza unui alt dosar de cămătărie şi şantaj.

Published in Justitie

Peste 30 de poliţişti de investigaţii criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani, cu sprijinul luptătorilor Serviciului de Acţiuni Speciale şi Direcţiei de Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, au efectuat 11 percheziţii domiciliare pe raza municipiului Botoşani şi a comunelor limitrofe, şi una în municipiul Satu Mare, la persoane bănuite de comiterea de furturi pe raza judeţului Botoşani, a anunţat, joi, purtătorul de cuvânt al IPJ, Maria Carp.

Potrivit acesteia, activităţile au avut loc în cadrul unui dosar penal instrumentat de Serviciul de Investigaţii Criminale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani.

‘Din cercetări a rezultat faptul că, în perioada septembrie 2017- ianuarie 2018, persoanele bănuite ar fi pătruns prin efracţie şi sustras bunuri din mai multe locuinţe, societăţi comerciale şi cabinete medicale de pe raza judeţului Botoşani’, a precizat Carp.

Cu ocazia percheziţiilor, poliţiştii au identificat şi ridicat în vederea continuării cercetărilor aparatură electronică, telefoane mobile, laptopuri, înscrisuri şi sume de bani.

Prejudiciul cauzat prin activitatea infracţională este de aproximativ 20.000 de lei, o parte din acesta fiind recuperat.

Acţiunea s-a desfăşurat cu sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Botoşani.

Published in Moldova

O femeie de 33 de ani a ajuns joi dimineaţa la spital cu arsuri de gradul I şi II în urma unei explozii produse la locuinţa sa din localitatea Hînţăşti, neurmată de incendiu, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava, Alin Găleată.

Victima a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) din cadrul Spitalului Judeţean Suceava.

Potrivit sursei citate, în locuinţă se mai aflau soţul femeii şi doi copii, aceştia din urmă suferind atac de panică.

La faţa locului s-au deplasat două autospeciale şi o ambulanţă SMURD de la Detaşamentul de Pompieri Suceava şi un echipaj de Serviciul de Ambulanţă Judeţean.

Alin Găleată a declarat că explozia s-a produs de la o acumulare de gaze, de la o butelie, foarte probabil când s-a încercat aprinderea luminii în casă sau a maşinii de gătit.

Poliţiştii cercetează cauzele şi împrejurările producerii evenimentului.

 

(Agerpres/ FOTO adevarul.ro)

Published in Moldova

Dacă legile din România rămân aşa cum au fost adoptate de Parlament, discuţiile despre Mecanismul de Cooperare şi Verificare şi aderarea la Schengen vor fi ‘în alţi termeni’, locul ‘natural’ al ţării noastre fiind în zona Schengen, a declarat, miercuri, preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.

Acesta a susţinut, la Bruxelles, o conferinţă de presă comună cu preşedintele României, Klaus Iohannis.

Juncker a vorbit despre propunerile de modificare a Legilor Justiţiei din ţara noastră, dar şi despre Mecanismul de Cooperare şi Verificare, respectiv aderarea la Schengen.

‘Locul natural meritat de România este în interiorul zonei Schengen şi această comisie nu va înceta până când MCV nu va fi abolit, până când România nu va fi recunoscută în mijlocul statelor Schengen’, a punctat preşedintele Comisiei.

Totuşi, el a evidenţiat că, dacă Legile Justiţiei rămân în forma actuală, aceste discuţii se vor purta ‘în alţi termeni’.

‘Dacă legile din România rămân aşa cum au fost adoptate de Parlament, discuţiile despre Mecanismul de Cooperare şi Verificare şi aderarea la Schengen se vor pune în alţi termeni. Aşteptăm deciziile Curţii Constituţionale şi dacă totul decurge cum trebuie, trebuie să asigurăm României locul său în spaţiul Schengen, pentru că românii nu merită să fie trataţi ca cetăţeni de mâna a doua’, a evidenţiat Jean-Claude Juncker. (Agerpres/FOTO arhiva bulgaria analytica)

Published in Eveniment

În depoul CTP au ajuns cele patru tramvaie pe care compania le-a cumpărat de la operatorul de transport public din Mülheim an der Ruhr. Acestea sunt de tipul M6D simplu articulate, iar capacitatea acestora este de 37 locuri pe scaune și 130 în picioare. Prețul plătit pentru fiecare tramvai de acest tip a fost de 25.000 de euro.

Cele patru tramvaie vor fi supuse verificărilor tehnice necesare, iar când acestea vor îndeplini toate condițiile pentru a circula în siguranță, vor fi scoase la stradă.

În total, în toamna anului trecut, CTP a cumpărat 11 tramvaie din Germania (patru din Mülheim an der Ruhr și șapte din Essen) pentru care a plătit aproximativ 308.000 de euro. Celelalte șapte vagoane sunt de tipul M8C – dublu articulate, iar capacitatea acestora este de 54 locuri pe scaune şi 94 în picioare. Primul dintre ele, care a sosit deja la Iași, se află încă în procedură de verificare.

Facebook

Published in Administratie Locala

Amazon devine cel mai valoros brand din lume, cu o valoare de 150,8 miliarde de dolari după o creştere de 42% în ultimul an, depăşind companiile Apple şi Google, potrivit raportului Brand Finance Global 500 2018.

De la un magazin online de cărţi, Amazon a devenit cea mai mare afacere online a lumii, devenind în ultimii ani atât un furnizor de infrastructură cloud cât şi un producător de electronice. Cel mai mare impuls al companiei a fost achiziţionarea lanţului Whole Foods pentru 13,7 miliarde de dolari, această tranzacţie plasând brandul şi în comerţul fizic.

zf.ro

Published in IT

Încă un angajat de la AJPIS Iaşi a primit ajutor de urgenţă, de 4.000 de lei, în 2017. În ediţia trecută, găsisem trei astfel de cazuri, în două beneficiarii având vile şi venituri considerabile. Legea spune că astfel de sume, atribuite chiar prin intermediul AJPIS, pot primi doar persoanele aflate în situaţii excepţionale: calamităţi naturale, incendii sau boli grave.

Săptămâna trecută, REPORTER DE IAŞI a prezentat modul în care trei angajate de la Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS) Iaşi au obţinut în 2017 ajutoare de urgenţă în baza Legii privind venitul minim garantat. Acestea nu au fost singurele care au beneficiat de un asemenea ajutor. Am mai găsit un caz, ceea ce ridică întrebarea dacă nu cumva sunt şi altele, atât în Iaşi, dar poate şi în alte Agenţii din ţară. Dacă lucrurile ar sta altfel, am avea de-a face cu un sistem ruşinos de deturnare a banilor care ar trebuie să ajungă de la Guvern DOAR la familii nevoiaşe. În cazul în care sistemul va justifica acordarea acestor sume, am avea de-a face cu un paradox: exact la AJPIS, unde se înregistrează aceste dosare, avem printre cele mai năpăstuite familii din România.

 

Cu banii şi-a luat porc“

Ştefania Corduneanu, referent în cadrul AJPIS Iaşi, a obţinut pentru mama sa, Elena, un ajutor de 4.000 lei. Angajata Agenţiei locuieşte în Tomeşti şi are o casă de 100 mp, construită pe un teren de 500 mp, cumpărat în 2009.

Potrivit declaraţei de avere, Ştefania Corduneanu a avut în 2016 un salariu lunar de 1.494 lei. Pe Internet, ea este activă în comercializarea mai multor produse naturiste, fără ca eventualele venituri din această activitate să fie menţionate în document.

Elena Corduneanu locuieşte tot în Tomeşti, împreună cu altă fiica a sa şi cu soţul acesteia, într-o casă de 150 metri pătraţi şi deţine aproximativ 1.500 metri pătraţi de teren.

Femeia a refuzat să ofere informaţii despre modul în care a primit ajutorul de urgenţă, în schimb ginerele acesteia s-a arătat extrem de deranjat de faptul că trebuie să dea explicaţii pentru banii încasaţi de soacra sa drept ajutor de urgenţă. „Este o bătrână în vârstă de 74 de ani şi este persoană cu handicap. Bineînţeles că merita acei bani! Ce a făcut cu banii? A luat banii şi şi-a luat porc! E vreo problemă?! De ce trebuie să dăm explicaţii? Banii-s cheltuiţi!“, a spus ginerele bătrânei. Ştefania Corduneanu nu a răspuns la telefon.

 

Bolnav de leucemie, pus să aştepte

Dacă pentru angajatele de la AJPIS Iaşi nu a fost o problemă să obţină acele ajutoare de urgenţă pentru ele sau pentru familiile lor, nu la fel stau lucrurile în cazul unor oameni obişnuiţi, care de luni de zile aşteaptă soluţionarea dosarelor.

Este cazul lui Adrian Zlate. Bolnav de leucemie de 12 ani, acesta a solicitat anul trecut, în octombrie, acordarea unui ajutor de urgenţă pentru a-şi putea cumpăra medicamentele necesare unui tratament pentru boala sa. „Am depus cerere, documente medicale, s-a făcut anchetă socială şi pe urmă mi s-a spus că dosarul meu este în regulă. Mi s-a mai spus că în cel mult două luni voi primi un răspuns. Am încercat să aflu ce s-a mai întâmplat, dar nu am mai primit niciun răspuns din partea celor de la AJPIS. Solicitasem suma de 1.800 lei pentru a putea cumpăra ulei de canabis, recomandat pentru tratarea leucemiei“, zice, dezamăgit, Adrian Zlate.

Bărbatul îşi duce traiul de pe o zi pe alta din pensia de invaliditate de 550 lei şi locuieşte de cinci ani în Centrul de Zi „C.A: Rosetti“: „Am avut apartament, dar am fost nevoit să-l vând pentru a-mi asigura tratamentele.“

Potrivit directorului AJPIS Iaşi, Costel Grojdea, anul trecut, din 80 de cereri depuse, 65 au fost aprobate pentru a primi ajutor de urgenţă.

 

Niciun răspuns de la Minister

REPORTER DE IAŞI a solicitat şi punctul de vedere al Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale – instituţia care are în subordine AJPIS Iaşi -, dar ni s-a comunicat că „solicitarea este în lucru şi se va da un răspuns“. Am aflat însă că ministrul Olguţa Vasilescu a dispus trimiterea Corpului de Control al ministerului la Iaşi.

Directorul AJPIS Iaşi, loc unde, de asemenea, am depus o cerere pentru a afla, eventual, numele altor beneficiari cu carte de muncă la Agenţie, a declarat că răspunsul din partea instituţiei are nevoie de avizul ministerului.

În schimb, prefectul Iaşului, Marian Şerbescu, s-a ţinut de cuvânt şi a trimis Corpul de control, urmând să fie întocmit un raport în urma controlului.

Colegele mele au pus la dispoziţie toate documentele legate de dosarele persoanelor care au primit ajutoare de urgenţă. Nu am primit încă raportul controlului, dar totul este legal“, spune şeful AJPIS Iaşi.

Vicol, un ajutor pentru un accident casnic

 

12.500 lei pentru trei angajate

Anul trecut, familiile a trei angajate de la AJPIS Iaşi au încasat 12.500 de lei prin hotărâri de guvern, fără ca acest lucru să fie justificat de veniturile lor.

Mirela Milena Vicol, care îşi făcuse actele de pensionare când a suferit un accident casnic, a primit suma de 4.000 lei. Familia Vicol deţine o casă de 100 de metri pătraţi în satul Breazu şi o suprafaţă de teren de 1.532 mp.

Published in Anchete
Pagina 1 din 2

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Februarie 2018 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
      1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28        

Clipul zilei

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top