ReporterIS - Vremea
Poliţiştii de frontieră din Turnu, judeţul Arad, au depistat zece cetăţeni din Algeria şi Palestina, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, pe jos, cu scopul de a ajunge într-un stat din vestul Europei.

Published in Social

Şeful Jandarmeriei, Cătălin Ionuţ Sindile, va fi schimbat din funcţie, urmând să fie înlocuit cu inspectorul şef al Jandarmeriei de la Craiova, Constantin Florea, au declarat, pentru Mediafax, surse din ministerul Afacerilor Interne.


Published in Social
Rector al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași ar fi suferit un AVC ischemic pe partea dreaptă, potrivit Ziarul de Iași”.

Published in Politica Locala
Pentru a 4-a zi consecutiv, polițiștii de la Serivicul Omoruri din București au reluat cercetările în casa lui Gheorghe Dincă, unde cercetează fiecare încăpere.

Published in Justitie
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Brașov și ai Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T., au documentat activitatea infracțională a unui tânăr, de 19 ani, cercetat pentru trafic de persoane și lipsire de libertate în mod ilegal.        

Published in Justitie
Este alertă în Prahova după dispariția unui copil de doi ani și a mamei sale. Femeia în vârstă de 27 de ani a plecat duminică dimineață de acasă și, de atunci, este de negăsit.

Published in Social
Trei tineri din județul Iași au fost arestaţi duminică pentru 30 de zile, fiind acuzaţi de viol, complicitate la viol sau lovire şi alte violenţe.

Published in Politica Locala
Poliţiştii de frontieră din Sviniţa - judeţul Mehedinţi au confiscat peste 100 kilograme de peşte, din specia somn, pe care un cetăţean român le transporta în condiţii improprii, fără a deţine documente legale pentru acestea.

Published in Social
Traian Berbeceanu, fostul şef al Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba, îi critică pe cei doi polițiști din Galați care au fost filmați în timp ce asistau din mașină la apariția unei fete plină de sânge.

Published in Social
Poliţiştii de frontieră din Vama Veche au descoperit un autoturism marca Jaguar, în valoare de 88.000 de lei, căutat de autorităţile din Marea Britanie.

Published in Social
Pagina 2 din 4

Facebook

Arhiva ReporterIS

« August 2019 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
      1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28 29 30 31  

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top