Toader a postat un istoric al parcursului legii recursului compensatoriu ”pe înțelesul tuturor”, la final sugerând că răspunderea aparține guvernării anterioare, CSM și Camerei Deputaților, nu Ministerului Justiției, care nu a fost de acord pentru că a ținut cont de opinia venită de la Administrația Penitenciarelor.
”Proiectul de lege a fost inițiat sub guvernarea anterioară. CSM a considerat faptul că pentru a fi efective, cele 3 zile pot fi considerate ca fiind efectiv executate, în locul unui beneficiu la liberarea condiționată. Senatul și-a însușit propunerea venită de la CSM. Camera Deputaților a înlocuit cele 3 zile cu 6 zile considerate ca fiind executate la fiecare 30 de zile de executare a pedepsei în condiții necorespunzătoare. Ministerul Justiției nu a fost de acord cu modificările propuse, luând în considerare și studiul de impact primit de la Administrația Națională a Penitenciarelor. Camera Deputaților a extins beneficiul și pentru alte criterii. Curtea Constituțională a fost sesizată în controlul a priori. Ministerul Justiției s-a exprimat în sensul că legea este neconstituțională.”, a scris Toader.