Duminica, 17 02 2019
După ce a creionat un buget de stat pe baza unor estimări grosiere  și cu o întârziere de câteva luni, ministrul de finanțe Eugen Orlando Teodorovici a trecut și la conducerea informală a altor ministere. A găsit o soluție miraculoasă pentru școlile din mediul rural cu toaleta în curte: va cumpăra containere prevăzute cu grupuri sanitare și le va amplasa... tot în curte! Prețul fiecărei unități, după estimarea geniului Teodorovici: 10.000 de euro bucata!

Guvernul a adoptat, în şedinţa de vineri, bugetul pentru acest an au spus surse politice, pentru MEDIAFAX. Ministrul Finanţelor urmează să facă declaraţii de presă în care să ofere detalii despre prevederile proiectului.

Premierul Viorica Dăncilă a declarat vineri, la începutul şedinţei de Guvern, că la Ministerul Fondurilor în premieră au fost alocate 2,3 miliarde lei, în timp ce deficitul bugetar se va păstra la 2,5% din PIB.

"Astăzi adoptăm proiectul de buget pentru anul 2019. Proiectul a fost intens dezbătut cu toate părţile relevante şi am avut trei piloni principali în vedere, sănătatea, educaţi şi investiţiile publice. De asemenea, am alocat 2% din PIB pentru Apărare, ceea ce asigură respectarea angajamentelor luate de România faţă de partenerii NATO. De asemenea Ministerul Fondurilor în premieră am alocat 2,3 miliarde lei, din care credite bugetare alocate fondurilor europene. Valoarea PIB va depăşi 1.000 miliarde lei. Deficitul bugetar va fi păstrat. la 2,5% din PIB", a declarat Viorica Dăncilă.

Prmeierul a dat asigurări că sunt acoperite în buget şi creşterile de pensii şi salarii.

"Asiguram finanţarea majorarii pensiilor şi a salariilor din sistemul public plata drepturilor şi a indemnizaţiilor sociale şi susţinerea politicilor de stimulare economica măsuri asumate prin programul de guvernare continuăm creşterea punctului de pensie cu 15 la sută începând cu 1 septembrie 2019", a mai spus Dăncilă.

În proiectul de buget alocăm 49, 85 miliarde de lei pentru investiţii, în creştere cu 45% faţă de 2018. La Ministerul Transporturilor fondurile sunt cu 6 miliarde de lei mai mari.

"Bugetele locale beneficiază de o alocare record. Totalul sumelor care se distribuie din buget sunt de 47,9 miliarde lei, cu 19% mai mari faţă de cele din 2018. Impozitul pe venit colectat la bugetul de stat merge în proporţie de 100% la bugetele locale, respectiv 22 miliarde, comparativ cu 15 miliarde repartizat în 2018. Aşadar bugetul anului 2019 este unul echilibrat şi concentrat atât pe susţinerea politicilor sociale şi cele de dezvoltare", a afirmat premierul.

Mai mulţi primari s-au declarat nemulţumiţi de alocarea bugetară, spunând că sunt sume care vor fi acoperite tot de cetăţeni.

Ministrul Eugen Teodorivici a prezentat vineri proiectul de buget aprobat în Guvern. Potrivit datelor făcute publice, creşterea economică prevăzută este de 5,5%, deficitul bugetar este de -2,55%, iar datoria publică este de 34,9% în anul 2019.

Bugetul prezentat de Guvern arată:

-creşterea economică 5,5%

-Produs Intern Brut 1.022,5 mld lei

-Câştig salarial brut 5,163 lei

-număr mediu de salariaţi- 5,282 mil. persoane

- deficitul bugetar este de -2,55% (comparativ cu anul trecut când a fost de 2,88%)

Câştigul salarial mediu net este de 3.085 în anul 2019, cu o majorare de 50,7%. Proiectul aprobat arată că deficitul la bugetul de pensii este de +0,2%, faţă de -0,5% în 2018 şi -1,6% în anul 2017.

Datoria publică este de 34,9% în anul 2019, comparativ cu anul 2018, când era de 34,5%, sau cu 2017, când era de 35,2%.

Principalele cheltuieli:

- asistenţa socială- 107,6 mld lei

-personal- 102,5 mld. lei

- bunuri şi servicii 46,5 mld. lei

-proiecte cu finanţare din fonduri europene- 38,1 mld. lei

Creşterile pentru salariaţi:

- creşteri pentru bugetari (din creşterile prevăzute pentru perioada 2018-2022) +1/4

-creştere salariul minim 2.080 lei (mai mult cu 10%)

-vouchere de vacanţă 1.450 lei

indemnizaţie de hrană 4.160 lei (2X2.080)

Creşteri pentru pensionari:

-creşterea punctului de pensie 1.265 lei (+15%)

-creşterea pensie minimă 704 lei (+10%)

Domenii prioritare:

- Sănătate +6 mld lei

-Educaţie +9,8 mld lei

-Investiţii +15,4 mld lei

-Transporturi +6 mld. lei

"Deficitul bugetar. Este important de precizat că este o scădere, deficitul pe acest an e stabilit la 2,5%. Un deficit care poate fi menţinut dar este necesar un efort comun din parte MFP şi a altora pentru a merge pe reformă şi a aduce banii alocaţi din buget exact în zonele cu nevoie. Şi am spus asistenţă socială. În sănătătate, iar un domeniu care sper şi sunt convins de fapt că noul preşedinte al CNSAS alături e MS şi MFP vor analiza şi vor face ca acest buget de peste 37 miliarde lei pentru Casa de Sănătate să fie utilizat în cel mai eficient mod. E important de menţionat că toate programele de sănătăte sunt acoperite integral cu necesarul de finanţare pentru 2019", a declarat Eugen Teodorovici.

"E foarte important de precizat că bugetul pentru pensii este pe excedent. A avut efect mutarea contribuţiilor de la angajator la angajat. Azi avem un plus de 2,0% din PIB. Anul trecut când menţionam că Pilonul I de Pensii poate fi dus către o zonă care care să intre în pensie, că se poate face investiţie pentru ca Pilonul să devină atractiv. Pentru 2019 avem estimată la 34,9% deci sub 35%. Venituri sunt 42,37 miliarde lei", a mai spus Teodorovici.

Ministrul Eugen Teodorovici a declarat, legat de reducerea bugetelor de la servicii, aşa cum a anunţat Liviu Dragnea, că fondurile sunt publice şi trebuie alocate acolo unde este nevoie, susţinând că este exagerat să se vorbească despre pericol în zona siguranţei publice pentru reducerea sumelor.

"Ca şi guvern am făcut o propunere de buget. Am discutat-o în structurile CSAT. Dacă s-ar fi făcut această modificare de buget, atunci ar fi trebuit trecută prin CSAT. Acum vom vedea în Parlament, în comisii care vor fi propunerile şi vom vedea la vot final. Toţi care suntem în situaţie de acest tip, fără supărare, e vorba de banul public şi indiferent că e cheltuit pe apărare, pe servicii, atunci el trebuie cheltuit eficient.

Ca ministru, că e zona de sănătate, socială, va trebui să acţionez exact în acest sens, că vor fi supăraţi, banii aceştia trebuie alocaţi", a declarat Eugen Teodorovici, ministrul Finanţelor.

Întrebat dacă va fi afectată siguranţa naţională, cum ar fi paza SPP, prin reducerea bugetelor, Teodorovici a răspuns: "Cred că e prea mult spus. E mult prea mult spus că se afectează siguranţa naţională pentru faptul că tai sau realoci într-o anumită zona a economie. Despre siguranţă naţională putem să vorbim şi în sănătate".

Liviu Dragnea a spus, duminică seară, după discuţiile despre buget, că intenţionează ca o sumă importantă din fondurile serviciilor secrete să ajungă la Sănătate, pentru programele destinate copiilor, precum alocarea de vitamina D sau schemele pentru diabetici.

Conform proiectului iniţial, bugetul SRI era de 2,4 miliarde lei, cu o creştere de 4,8% faţă de anul trecut, cel al Serviciului de Telecomunicaţii Speciale de 604 milioane lei, cu o creştere de 69%, bugetul SPP de 233 milioane lei, în creştere cu 20% iar bugetul SIE de 309 milioane lei, în creştere cu 8,5%.

Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, a spus, vineri, că bugetul din acest an a fost fundamentat de Guvern pe o creştere economică de 5,5%, luând în calcul modul în care evoluează economia.

„Nu am nicio îndoială că se va realiza (creşterea economică de 5,5% din acest an faţă de anul trecut - n.red.)”, a subliniat Eugen Teodorovici, vineri, într-o întâlnire cu presa, la Guvern. El a continuat că această creştere are bază „modul în care evoluează economia”.

În plus, ministrul Finanţelor a insistat că, în anii trecuţi, creşterea economică a fost cea anunţată de Guvern, nu de alte instituţii financiare internaţionale şi locale.

„Uitaţi-vă la toate aceste analize şi la difereţele dintre ceea ce au spus dânşii şi ceea ce a spus Guvernul României”, a punctat Teodorovici.

Ministrul Finanţelor a insistat că anul trecut economia României a crescut cu 4,4% faţă de anul anterior, nu cu 4%.

De asemenea, acesta a precizat că în cazul României, atât intern, cât şi pe plan extern, sunt prea multe discuţii legate de faptul că România nu atinge ţinta de creştere economică de 5%, în condiţiile în care oricum această creştere este mai ridicată decât a altor ţări.

De asemenea, oficialul de la Finanţe a precizat că dacă Guvernul nu îşi va realiza ţinta de investiţii, de aproape 50 de miliarde de lei, uşor peste 3% din PIB, nu va putea obţine creşterea economică dorită.

Ministrul Eugen Teodorovici a declarat vineri, legat de nemulţumirile primarilor cu privire la bugetul pe 2019, că nu e primărie de comună cu buget sub 2 milioane de lei şi că edilii ar trebui să fie mulţumiţi, dar că Executivul trebuie să poarte discuţii cu toate structurile administrative.

"Şi aici trebuie să facem o discuţie aşezată. Avem patru structuri în România. Aş fi fost bucuros dacă primeam o propunere asupra cărora aceştia să fie de acord. Bucureştean fiind, nu pot să sesizez că tot impozitul pe venit de 22 miliarde de lei, 39% sunt la Bucureşti. Guvernul trebuie să poarte discuţii cu toate cele patru structuri. Sunt convins că au fost primarii de comune, având un minim de 2 milioane de lei pe comună, sigur că nu au cum să fie nemulţumiţi. Gândiţi-vă că nu e primărie de comună cu buget sub 2 milioane de lei. Primării de oraşe şi municipii… Nevoiele sunt la fiecare nivel foarte mare, dar nu putem să dăm bani într-o direcţie şi două treimi s-o lăsăm fără bani", a declarat Eugen Teodorovici, întrebat fiind dacă proiectul arată în acord cu ceea ce au spus primarii că au necesar.

"Cu siguranţă vor vedea cifrele, îşi vor face bugetele şi îşi vor da seamă că nu e vorba de tăiere. Guvernul nu taie din banii bugetelor locale. Imi spunea o doamna că trebuie să fiu bucuros că există excedent. (…) Guvenul a alocat cam 7 miliarde de lei în plus pentru local", a mai spus ministrul de Finanţe.

În weekend, Firea a transmis şi o scrisoare bucureştenilor în care anunţă că prin proiectul de buget pe 2019, Primăriei i se taie 25% din buget, adică 180 de milioane euro, subliniind că este dovada că Liviu Dragnea îi urăşte pe cetăţeni.

Ulterior, preşedintele PSD Liviu Dragnea a declarat, ca răspuns acuzaţiilor Gabrielei Firea, că bugetul Capitalei nu s-a redus, ci a crescut, iar cei aleşi să facă ce au promis în campanie, nu să dea banii pe prostii.

Sursa Mediafax

Bugetul de stat se stabileşte la venituri în sumă de 164,727 miliarde lei şi cheltuieli de 254,115 miliarde lei credite de angajament şi 199,584 miliarde lei lei credite bugetare, cu un deficit de 34,856 miliarde lei.
Premierul Viorica Dăncilă a declarat vineri în debutul ședinței de guvern că ”CCR a constatat că au fost folosite practici în afara cadrului legal, situația trebuie îndreptată”, fără a spune explicit dacă Executivul va adopta în ședința de azi ordonanța de urgență privind recursul în anulare promisă de Tudorel Toader. Dăncilă a mai spus că a transmis la întâlnirile avute la Bruxelles că ”drepturile cetățenilor nu sunt negociabile”. 

Primul grup al termocentralei de la Rovinari a fost închis deja în cursul nopții trecute. Restul grupurilor vor fi închise în cursul dimineții. Pe fondul lipsei de energie, România importa masiv electricitate joi, la ora 9.00 dimineața.

Administraţia Prezidenţială a precizat, miercuri, că România nu are încă buget pentru 2019 ”exclusiv din cauza incapacităţii Guvernului de a concepe, până în prezent, un proiect de buget sustenabil”, avizul CSAT pentru instituţiilor din domeniul securităţii naţionale fiind dat din 19 decembrie.
Statul a investit anul trecut 1,49 lei, echivalentul unui covrig, pentru activitățile destinate tinerilor, avertizează 40 de asociații studențești și de tineret din Iași. Într-o scrisoare adresată Guvernului Dăncilă, tinerii reuniți sub numele Grupul de Lucru „Iași – Capitala Tineretului din România 2019 – 2020”, alături de Consiliul Tineretului din România (CTR) cer ca anul acesta suma să fie majorată la “10 euro (46,4 lei) pentru fiecare tânăr”.

Stimați colegi,

Nici bine nu a trecut sărbătoarea românilor, Centenarul Marii Uniri, nici bine nu s-au stins ecourile declarațiilor antieuropene ale ministrului Teodorovici, cel care dorea restricționarea dreptului la muncă al românilor, că iată, sarabanda atacurilor anti justiție s-a pus în funcțiune și zi de zi câte un soldat disciplinat din camarila lui Liviu Dragnea lansează în spațiul public ipoteza amnistiei și grațierii!

În iulie au anunțat cu surle și trâmbițe o alocație pe lângă salariu pentru asistenți, dar banii ioc. An după an, aceeași problemă: prin toamnă, asistenții personali ai persoanelor cu handicap rămân fără salarii pentru că Guvernul nu virează primăriilor cota de 90% din sumele necesare. Deseori, este vorba de familii sărace pentru care acești bani reprezintă singura sursă de venit.

Asistenții personali din multe comune ieșene au ajuns la limita răbdării. Unii dintre ei nu au mai primit salariile de aproape jumătate de an. E vorba de câteva sute de persoane care au în îngrijire persoane cu dizabilități, mulți dintre ei copii cu nevoi speciale.

În iulie au anunțat cu surle și trâmbițe o alocație pe lângă salariu pentru asistenți, dar banii ioc. An după an, aceeași problemă: prin toamnă, asistenții personali ai persoanelor cu handicap rămân fără salarii pentru că Guvernul nu virează primăriilor cota de 90% din sumele necesare. Deseori, este vorba de familii sărace pentru care acești bani reprezintă singura sursă de venit.

Asistenții personali din multe comune ieșene au ajuns la limita răbdării. Unii dintre ei nu au mai primit salariile de aproape jumătate de an. E vorba de câteva sute de persoane care au în îngrijire persoane cu dizabilități, mulți dintre ei copii cu nevoi speciale.

Pagina 1 din 26

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Februarie 2019 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28      

Clipul zilei

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top