fbpx
 
După mult timp, am urmărit astăzi o oră şi jumătate din şedinţa Consiliului Local. Partidul lui Chirica există în continuare şi chiar aşa se cheamă. Situaţia e dadaistă, nu e nimic conturat.

 

Consilierii PNL parcă ar vrea să fie luaţi în serios de Chirica, ca la un concurs de talente, consilierii PSD sunt de fapt integraţi în aparatul propriu al Primăriei, ei nu mai reprezintă o balansare a puterii executivului care să-i reprezinte pe ieşeni, ci sunt executivul însuşi.


După mult timp, am urmărit astăzi o oră şi jumătate din şedinţa Consiliului Local. Partidul lui Chirica există în continuare şi chiar aşa se cheamă. Situaţia e dadaistă, nu e nimic conturat.

 

Consilierii PNL parcă ar vrea să fie luaţi în serios de Chirica, ca la un concurs de talente, consilierii PSD sunt de fapt integraţi în aparatul propriu al Primăriei, ei nu mai reprezintă o balansare a puterii executivului care să-i reprezinte pe ieşeni, ci sunt executivul însuşi.


Am discutat cu premierul şi el mi-a prezentat opţiunile domniei sale, dar aceste lucruri nu le voi anunţa eu, a declarat, la Craiova, preşedintele Klaus Iohannis. Eu cred că premierul este de bună-credinţă şi vrea să facă o echipă performantă, a adăugat şeful statului. În acest context, Iohannis a admis că, dacă doar pe calea remanierii se poate îndeplini acest deziderat, „atunci remaniere să fie".

 


Dacian Cioloş a devenit premier în urma tragicului eveniment de la „Colectiv”. Sătui de incompetenţa criminală a politicienilor, atunci au ieşit oameni în stradă care au cerut guvern tehnocrat, doar că numărul acestora era infim în raport cu imensa masă obşnuită să voteze în funcţie de culoarea lighenelor. Până la urmă, unul dintre efectele democraţiei este dictatura celor mulţi asupra celor puţini. De data aceasta, independent de voinţa cuiva, s-a creat contextul ca cei puţini să-şi impună voinţa. De aceea, Dacian Cioloş este un câştig nemeritat.

 

Alegătorii au avut aşteptări mari de la Iohannis, dar au primit puţin. Cioloş oferă mai mult decât aşteptările iniţiale. Atunci când a fost desemnat premier, mi-i şi imaginam pe Dragnea, Oprea, Gorghiu sau Blaga rânjindu-şi în barbă: „Vreţi tehnocraţi? Vă punem tehnocraţi şi-o să avem grijă să le sabotăm deciziile în Parlament, să pară incompetenţi, ca nimeni să nu mai vreo vreodată aşa ceva”.

 

Forţat să-i ia în echipă pe Dâncu şi Tobă, ambii susţinuţi de PSD, Dacian Cioloş a fost nevoit de la început să meargă de-a dreptul pe un câmp minat. La început a şovăit, cum a fost cazul capcanei în care a încercat să-l atragă toxica Antena 3 atunci când s-a pus problema evacuării spaţiului de către ANAF. Ulterior, Dacian Cioloş şi-a dezvoltat capacitatea de a intui unde sunt gropile cu mine şi a reuşit să le evite.

 

Posesor de decenţă, tehnocratul s-a axat pe măsuri de bun-simţ. A simplificat mai întâi câteva dintre procedurile birocratice care atinseseră cote alarmante de impertinenţă. A pus ştuţ la conducta prin care se risipeau fonduri uriaşe pentru sisteme informatice ineficiente făcute de firmele lui Ghiţă şi alţii. S-a opus nepopular majorărilor salariale propuse fără discernământ de partide înainte de alegerile din vară, dar şi ulterior, atunci când magistraţii au sărit calul cerând salarii mărite cu 22%.

 

Cu riscul de a-şi ridica pe mulţi în cap, Guvernul Cioloş a întârziat absorbţia de fonduri europene luând la puricat procedurile stabilite de Guvernul Ponta. Decât ceasuri şi stick-uri de milioane de euro, aşa cum voia să cumpere pesedistul Marius Dobre demis de Cioloş din funcţia de secretar de stat, mai bine destinaţii care să aducă plus valoare cu bani europeni. Exemple de cheltuieli inepte ale fondurilor UE pot fi găsite în toată ţara, de la monitorizarea copulaţiei la vipere la care, pe bani la care voi nici nu visaţi, s-a specializat deputatul PNL Marius Alexe  şi până la sălile de sport în sate de bătrâni ale nevinovatei Elena Udrea.

 

Mai nou, tehnocratul premier îşi doreşte directori de şcoală de profesie. Va fi primul examen în urma căruia profesorii interesaţi pot dobândi funcţia de director pe bază de competenţe şi fără sprijin politic. Cred că este un lucru grozav pentru învăţământul românesc ca, atunci când va fi sunat de inspectorul judeţean numit politic, directorul de şcoală să poată să spună „NU” având atuul de a nu fi la cheremul unui partid.

 

Celor orbiţi încă de galbenul sticlelor de ulei, care încă mai cred că Ponta a pus ţara pe o direcţie bună le-aş spune doar atât: „cel mai cinstit guvern din România”, cum şi-a numit Ponta echipa, a avut 13 miniştri urmăriţi penal pentru fapte asimilate corupţiei şi unul incompatibil. Guvernul Cioloş are un singur urmărit penal, Petre Tobă, acesta fiind impus în echipa premierului de PSD. Până acum, bugetul de stat era delapidat centralizat, de capii din ministere, şi descentralizat, de pleiada de primari şi directoraşi numiţi politic în teritoriu. Acum, robinetul la nivelul ministerelor a fost strâns. Poate că şi aceasta a contat la spectaculoasa creştere economică a României condusă de tehnocraţi.

 

În esenţă, Guvernul Cioloş nu a produs schimbări structurale în sistem. Nici nu avea cum. Într-un an, abia ai timp să înveţi unde sunt uşile din clădirea unui minister. Schimbări profunde au nevoie de sprijin politic, ceea ce tehnocraţii nu au. Meritul lor este acela că au pornit revoluţia bunului-simţ, pe care Crin Antonescu a clamat-o mincinos cu câţiva ani înainte. Sper ca alegerile parlamentare să n-o înnăbuşească.

 


Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30