fbpx
 
Lotul României a obţinut cele mai bune rezultate în istoria participării fizice/in situ la Olimpiada Europeană de Fizică/EUPhO - trei medalii de aur şi două medalii de argint, informează Ministerul Educaţiei.

Dosar de cercetare penală întocmit de polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor Hunedoara, sub aspectul comiterii infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată fals în declarații.

Magiunul din prune Topoloveni a obţinut recent o înregistrare internaţională, cu sprijinul Uniunii Europene, prin Decizia publicată în Jurnalul Oficial UE în data de 1 aprilie 2022, ceea ce îi oferă brandului o protecţie şi o mai mare vizibilitate pe plan internaţional, informează un comunicat al producătorului, conform Agerpres.

Președintele Maia Sandu, premierul Natalia Gavrilița și președintele Parlamentului, Igor Grosu au semnat cererea de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Evenimentul a avut loc la Reședința de Stat, notează Publika.md.


După ce bombardamentele și atacurile Rusiei în Ucraina au avut ca țintă zonele marilor orașe Kiev și Harkov, primarul Kievului, Vitali Kliciko, a anunțat că orașul este încercuit și că nu mai poate fi făcută evacuarea civililor.

Rusia a recunoscut, pentru prima dată de la debutul invaziei, că a înregistrat pierderi în Ucraina.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a spus că luni dimineața vor avea negocieri între o delegație a țării sale și o delegație rusă în Belarus, în apropiere de graniță.

UE va începe să furnizeze arme Ucrainei

Ucraina a fost atacată de rachete rusești lansate din Belarus

Uniunea Europeană își închide spațiul aerian pentru avioanele rusești

Imagini Live din Kiev


Ungaria va desfăşura trupe în apropierea frontierei ucrainene, parţial ca pregătire pentru activităţi umanitare, a anunţat marţi ministrul ungar al apărării, Tibor Benko, relatează Reuters, preluat de Agerpres.


Ideea construirii unor spitale regionale moderne a fost rostogolită de toate guvernele din 2005 până în prezent. Niciunul nu a reușit să pună măcar o cărămidă, deși Uniunea Europeană a alocat un miliard de euro României. Jumătate din această sumă s-a pierdut, scrie Europa Liberă într-o analiză „la rece” publicată pe site-ul său.

După lungi discuții care s-au încheiat în cursul nopții de luni spre marți, 15 noiembrie 2021 spre 16 noiembrie 2021, negociatorii din cadrul Parlamentului European și cei ai guvernelor statelor membre UE au convenit bugetul pentru anul 2022 al Uniunii: 169,5 miliarde de euro, conform dpa, citată de Agerpres.

Vicepreşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei, Zoltan Nagy-Bege, a declarat marţi că se aşteaptă ca Executivul comunitar să recomande eliminarea a două taxe din factura de energie electrică - taxa pentru certificate verzi şi bonusul pentru cogenerare.

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a anunțat că, astăzi, va cere activarea Mecanismului de Protecție Civilă pentru a procura unele echipamente și un medicament folosit în tratarea cazurilor de COVID, dar care este distribuit în cantități limitate de furnizor.

Pagina 1 din 3

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30