fbpx
 
Un număr de 90 de copii, cazaţi într-o tabără la Fundata, au fost, în total, evaluaţi medical, marţi după-amiază, după ce în rândul unora dintre aceştia au apărut simptome de toxiinfecţie alimentară, iar 30 dintre ei au fost transportaţi la spital de personalul SMURD şi al Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ), a transmis, miercuri, ISU Braşov.

Şase copii din Dragalina, judeţul Călăraşi, sunt în stare gravă după ce au înghiţit medicamente pe care pe care tatăl lor le avea în casă, după ce se tratase de TBC.  

Educatorii unei grădinițe din Taiwan au fost acuzați de părinți că le-au drogat copiii, într-un scandal care amenință să reducă șansele partidului de opoziție la viitoarele alegeri prezidențiale.

17 copii, toți provenind din familii modeste, au fost jefuiți într-o parcare din Torino. Micuții fac parte dintr-un ansamblu folcloric „Ciobănașul” din Rădăuți, și participaseră la un spectacol organizat în Italia.

Poliţiştii din cadrul IPJ Neamţ au demarat o anchetă după ce o mamă şi cei trei copii ai săi au ajuns la Spitalul Municipal de Urgenţă (SMU) Roman, cu stări de rău, după ce ar fi mâncat mai multe jeleuri care ar fi conţinut canabis, fabricate în afara ţării şi care le-ar fi fost făcute cadou de un prieten de familie.

Un bărbat în vârstă de 47 de ani, din comuna Miroslava, judeţul Iaşi, aflat la volanul unui microbuz care ducea mai mulţi copii într-o excursie în Bârlad, a fost depistat, sâmbătă, sub influenţa băuturilor alcoolice, pe DN 15D.

Patru copii au fost găsiţi inconştienţi pe o plajă din provincia Quebec, Canada, şi ulterior au fost declaraţi decedaţi, după ce un grup de persoane aflate într-o excursie la pescuit a fost surprins de maree, a anunțat poliţia locală.

Un şofer din judeţul Buzău a fost prins, vineri, circulând cu viteza de 243 de kilometri pe oră, pe un tronson din autostrada A3, în judeţul Braşov.  

Pentru un grup de copii din Giurgiu, vacanța la munte s-a încheiat mai repede cu două zile decât plănuiseră. O parte dintre ei au ajuns de joi noapte la spitalele din Brașov cu simptome de toxiinfecție alimentară.

O femeie și-a urmărit soțul cu o aplicație mobilă, ca să vadă dacă a luat copiii de la grădiniță, însă l-a prins sărutând o altă femeie. După ce i-a surprins împreună, aceasta i-a lovit pe cei doi cu mașina.

Pagina 9 din 80

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30