Joi, 20 09 2018
Scene de groază în Râmnicu Vâlcea. Un poliţist local a fost lovit cu pumnul în faţă de un bărbat după ce i-a luat apărarea unei colege care fusese înjurată fără motiv de agresor. Totul a fost surprins pe camerele de supraveghere.

Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Iași au identificat un tânăr de 20 de ani, din comuna Tomeşti, bănuit de comiterea unei infracțiuni de furt calificat.

Ministerul Educaţiei îi ameninţă cu dosar penal pe profesorii care folosesc manuale auxiliare neaprobate de Minister.

Polițiștii din cadrul Secţiei 4 Poliţie Iaşi au fost sesizați de către agenţii de pază ai unei societăți comerciale, din municipiul Iaşi, despre faptul că au reţinut o persoană care ar fi sustras produse din societate.

Ofiţeri din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie (D.G.A.) – Serviciul Judeţean Anticorupţie (S.J.A.) Galaţi, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Bujor, au pus în executare trei mandate de aducere şi efectuează activităţi procedurale într-un dosar penal având ca obiect săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu şi fals în înscrisuri oficiale de către primarul unei comune din judeţul Galaţi.

Poliţiştii din Timiş caută autorii unui furt dintr-o societate comercială din judeţ. Persoane încă necunoscute au spart seiful şi au furat 235.000 de lei, după ce au intrat prin efracţie în incintă.

Polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Iași au prins în flagrant un tânăr de 25 de ani, din Republica Moldova, care avea asupra sa ţigarete fără timbru fiscal.

Un produs al fostului PDL Iaşi: mulţi l-au ajutat, pe mulţi apoi i-a spurcat. Trimis recent în judecată pentru conflict de interese, fostul şef al AJPIS Iaşi, Andrei Buiceag este prototipul politicianului veros, pus pe căpătuială cu orice preţ. Apropiaţi ai săi au povestit cum Buiceag s-a transfigurat dintr-un băiat timid în prietenul-rapace şi şeful care pretindea să i se spună „Dom’ director”. 

Cum s-a făcut familia Buiceag de râs pe Facebook. Pe 21 iulie 2017, soţia l-a felicitat, postând un act de la Parchet în care era anunţat că unele acuzaţii dintr-un dosar penal pe numele lui fuseseră clasate. Este procedura standard, procurorii fiind obligaţi să facă acest lucru când acuzaţiile nu se susţin. În adresă se vorbea însă şi despre „rechizitoriu”, ceea ce însemna confirmarea unor infracţiuni şi trimiterea în judecată a lui Buiceag. Prin urmare, în loc să-i facă un bine, Monica Buiceag a clamat pe Facebook, să vadă toţi prietenii: soţul meu este inculpat!

Incident grav într-un cimitir din Iaşi. Un copil de 8 ani a fost rănit după ce un monument funerar s-a prăbuşit peste el. Băiatul era împreună cu bunica lui, în momentul în care crucea grea de peste 50 de kilograme a căzut peste umărul lui. Poliţia încearcă acum să dea de urma celor care au montat piatra funerară, însă firma care a făcut lucrările s-a desfiinţat de şase ani.

Pagina 4 din 15

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Septembrie 2018 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
          1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29 30

Clipul zilei

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top