fbpx
 
Inspecţia Judiciară a anunţat, marţi, că a trimis Secţiei pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii propunerea de suspendare din funcţie, până la finalizarea procedurilor disciplinare, a Ioanei Ancuţa Popoviciu, judecătoarea care soluţionează dosarul în care este cercetat penal Vlad Pascu, şoferul drogat care anul trecut a accidentat mortal doi tineri în localitatea 2 Mai.

România și-a înștiințat aliații din NATO că îl propune pe Klaus Iohannis ca secretar-general al Alianței Nord-Atlantice. Pentru șefia organizației se luptă și premierul batav Mark Rutte.

Mircea Geoană spune că Marcel Ciolacu și liderii PSD s-au dus la el „în birou” să îi propună să candideze la Președinția României susținut de PSD.

Propunerea pentru desemnarea lui Răzvan Timofciuc a fost făcută de către primarul Mihai Chirica. Liderii de grup ai partidelor care au reprezentanți în Consiliul Local nu au avut propuneri.

Propunerea privind numirea Ancăi Dragu în funcția de guvernator al Băncii Naționale a Moldovei (BNM) urmează să fie supusă votului în cadrul ședinței de vineri a Parlamentului, după ce Octavian Armașu a fost demis din această funcție de parlamentari, anunță deputatul partidului puterii Radu Marian.

Surse politice au precizat pentru Știrile PRO TV că liderii coaliției PSD-PNL-UDMR au căzut de acord să le propună sindicatelor din Educație o majorare salarială de 25-30%, începând cu anul 2023, în raport cu salariul minim.

Consiliul Naţional al Audiovizualului a sancţionat joi postul România TV cu 100.000 de lei pentru cele două emisiuni în care s-a discutat subiectul despre moartea ziaristei Iuliei Marin, transmite Pagina de Media. Propunerea de amendă a fost formulată de Monica Gubernat.

Alina Albu, propusă de ministrul Justiţiei pentru funcţia de procuror-şef al DIICOT, a atras atenţia, în timpul interviului la CSM, că în ziua de azi infractorii sunt nativi digital, iar în general autorităţile sunt cu un pas în urma acestora, mai ales în ceea ce înseamnă comunicare criptată sau fluxul de criptomonede.

Conducerea PSD, reunită luni în Consiliul Politic Naţional, a decis, prin vot, ca senatorul Angel Tîlvăr să fie propunerea partidului pentru conducerea Ministerului Apărării, confirmând informația anunțată pe surse de Știrile Pro TV.

România ar putea reveni la piața reglementată în energie pentru o perioadă limitată de timp: de la 1 ianuarie anul viitor până în 2025. Astfel, potrivit propunerilor care se vor discuta în coaliția de guvernare, consumatorii casnici nu vor plăti mai mult de 1 leu pe kilowatt/oră.

Pagina 1 din 10

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31