fbpx
 
Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) a fost lider național în ultimii trei ani în ceea ce privește cererile de brevet depuse la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci. În perioada 2017 – 2019 au fost depuse 115 cereri de brevet, în contextul în care în ultimii 10 ani universitatea a depus în total 258 de astfel de solicitări. Creșterea se datorează și faptului că, din 2016, TUIASI susține printr-un „fond de invenții” taxele profesorilor și cercetătorilor care depun solicitări de brevetare a invențiilor.

România are cea mai mare povară fiscală pe salariul minim, angajaţii făcând salariul aproape jumi-juma cu statul, de aceea, din 2022, va începe aplicarea măsurii privind zero taxe pe salariul minim în diferite sectoare ale economiei, afirmă ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Mediului de Afaceri, Claudiu Năsui.

Liberalii s-au văzut cu puterea în mână și au început să atenteze la bunăstarea ieșenilor. În loc să aducă bani în județ pentru investiții sau pentru autoritățile locale greu încercate de pandemie, administrațiile PNL din județ au pus ochii pe banii familiilor noastre. Neputința liderilor PNL va fi plătită de ieșeni prin taxe locale. Deja, în comuna Hărmănești, primarul liberal pregătește majorări de taxe și impozite locale și sunt semnale că exemplu său va fi urmat la scară largă de administrațiile liberale.

Autoritățile indiene au observat în aeroportul Kannur un bărbat care merge ciudat și au descoperit că avea ascuns aproximativ un kilogram de pepite de aur în rect, scrie New York Post, citat de Știrile Pro TV.

O femeie de 30 de ani și un bărbat de 34 de ani, bănuiți că au furat 48.000 de lei din geanta unui bărbat care aștepta să plătească taxele pentru firma unde lucra, au fost depistați de polițiștii din București. Cei doi au fost reținuți, apoi arestați la domiciliu, potrivit Mediafax

Un dialog cu Dan Radu, vicepreședinte al Mișcării pentru Dezvoltarea Moldovei și managerul de proiect pentru „Adoptă un drum în Moldova”

A fost lansată online o hartă interactivă a drumurilor județene și naționale din regiunea Moldovei aflate în lucrări de modernizare. Harta poate fi vizualizată la adresa www.adoptadrummoldova.ro .


Studenţii din Uniunea Europeană care doresc să studieze la o universitate din Anglia vor trebui să plătească taxe mai mari de şcolarizare, la fel ca alţi studenţi străini, de la începutul anului universitar 2021 în urma Brexit, a anunţat marţi guvernul britanic, relatează AFP, citată de Agerpres.

Au crescut taxele pentru permisele şi taloanele auto cu 30%, anunţă autorităţile.

Guvernul a adoptat joi seară noi înlesniri privind plata taxelor și a impozitelor. Peste un milion de români vor avea răgaz până la sfârșitul lunii iunie să depună declarația unică la ANAF.

Pagina 2 din 7