Joi, 20 09 2018

Gabriel Gachi

Chirica nu va face niciodată nimic

Țopăiala sa mediatică a devenit previzibilă și iritantă n Nu are de gând să înceapă niciun proiect mare pentru Iași, iar orașul are nevoie de un salt mare, printr-o alternanță reală la gândirea actuală n Iar șocul trebuie să fie: „Nimeni nu e veșnic, totul e într-o permanentă schimbare”

 

Chirica nu știe engleză, dar e bine dacă și-a propus să învețe. Stânjeneala lui a provocat râsete la o masă din spate, se aude pe înregistrare, primarul s-a făcut de râs. Nu din cauza englezei, ci a autosuficienței sale, a ego-ului sau imens care îl face să nu se pregătească, să se bazeze pe marea lui descurcăreală, pe "fie ce-o fi", pe îmbrobodeală, pe aparențe, pe nimic concret. El trebuia să-și ia un scurt text pe care să arunce ochii, în care să sublinieze câteva lucruri de substanță, dacă tot s-a dus până acolo. Chiar citindu-le, pregătindu-se bine, ar fi fost un ambasador mult mai bun al Iașului, decât ducându-se la întâmplare, arătând ca un licean rușinat, eliminat în primul tur la Balul Bobocilor.

 

Zaharia plătește în avans

 

Mihai Chirica e un bun tehnolog, știe ape, sol, oleacă de instalații, de circuite, dar atât, e la nivel de dispecer de la Gaze. Contribuția să în dezvoltarea IT-ului la Iași este zero. Dan Zaharia l-a luat cu el în Polonia nu pentru că i-ar fi dator cu ceva, ci pentru că speră să-i folosească la ceva în viitor. E un complex de provincie: banii îi faci cu statul. Pupă mâna care semnează bugetul. Zaharia se iluzionează că primarul va face vreodată mai mult decât pur și simplu să vorbească pentru a se auzi singur.

Dan Zaharia i-a vândut lui Mihai Chirica pontul cu hub-ul IT din Moara de Vânt, pe pământul Primăriei. Antreprenorul e un fel de integrator imobiliar, el închiriază birouri pe care le construiesc alții, iar primarul semnează autorizațiile pe care, la un moment dat, le-ar putea intermedia chiar antreprenorul, iar, mai târziu, cine știe, ar putea avea banii să facă propria lui clădire. Un plan de viață în care primarul e o simplă bujie într-un angrenaj extrem de complicat, dar, uite, că în mentalitatea românească povestea încă mai ține.

 

Vorbește și nu face

 

Cei care, la fel ca mine, au 20 și ceva de ani de observare continuă a evoluției sociale, politice și economice din Iași, știu că Mihai Chirica nu va face niciodată nimic. Mihai Chirica vorbește și nu se-apucă de nimic niciodată. A cumpărat 100 de autobuze cu bani împrumutați, cum puteam face cu 15 ani în urmă, așa cum au făcut alte orașe. Asta-i tot. A promis trei poduri peste Bahlui în 4 ani, dar nu s-a apucat de niciunul. Are doi ani de când n-a călcat într-o clădire a Guvernului. E exilat și tratat că o masă neglijabilă.

Mihai Chirica anunță în fiecare săptămână câte un proiect, ca un copil de grădiniță care visează cu ochii deschiși, și nu se apucă de niciunul. Iașul va avea până în 2022, deci mult după primul mandat, două linii de tramvai schimbate. Atât.

Nimic în Iași în 28 de ani

 

În Iași, nimeni n-a făcut nimic în 28 de ani. Doar Dascălu a făcut Palas, atât. Și cu scandal imens și abia după ce Fenechiu a fost băgat în ecuație. Altfel, nu se făcea niciodată. În rest am vopsit copacii, am schimbat bordurile și ne-am închinat la icoane. Succesiunea a fost dinastică. Alexandrescu era în esență un inginer comunist de la RAGCL. A murit subit, iar gruparea Simirad a profitat de o presă anti-comunistă (în primii ani, nu doar Monitorul, dar și 24 de ore era de Dreapta). Simirad l-a lăsat cu mâna lui pe Nichita, iar acesta, după alți 13 ani, i-a pregătit locul lui Chirica, chiar dacă procesul a fost brutal și, în esență, un act de canibalism. A fost o curgere lentă a istoriei, Iașul n-a cunoscut alternanța la Putere, adevărată trezire, nu există nicio performanță reală, doar Palasul, atât, care a schimbat brusc istoria.

 

O lene abisală

 

Chirica vorbește acum de bărcuțe, un proiect de 10 ani. N-o să-l facă. Uitați-vă în Oradea, Bolojan a tăcut și a amenajat plajă pe Criș, exact ca în Paris și Viena. A făcut treceri de pietoni pe sub poduri, la mintea cocoșului, și mașinile trec fără semafoare. Chirica nu vede că pe Nicolina se circulă de fapt pe o singură bandă, din trei. Una e ocupată de virajul la stânga, stă goală, cealaltă e ocupată de mașini parcate. De aceea e blocat bulevardul. O chestie în treacăt, dar niciun proiect mare nu va începe la Iași. De lene, o moleșeală valabilă în toată România din cauza presei aservite.

 

Lozinci ca la colhoz

 

Asta înseamnă o mentalitate de colhoz. Toată lumea respectă ierarhia se pe rupte. Iași au de-bannerele din dreptul școlilor cu mesajul „Primăria susține educația". Într-o democrație nu vezi așa ceva. E un tip de manipulare care ne învață de mici cine e șeful. Primăria nu susține nimic. Nu face un teren de joacă în 10 ani, o nocturnă, un coș de baschet. Toți banii îi dăm noi, și pentru bănci, și pentru școală, și pentru gardul care mai e reparat din când în când.

Primăria nu există, e un mit, o noțiune abstractă inoculată în mintea oamenilor prin outdoor, radio și Facebook. Uitați-vă în oglindă. Impuneți-vă voința de adevărați stăpâni. Meritați Centură, spitale, parcuri, pasarele, drum nou din Ciurea, Aeroport, săli și multe altele. Adevărata identite a Iașului voi sunteți. Nu credeți în idoli. Nu vă faceți de râs ca Mihai Chirica. Sunteți mult mai buni.

 

EDITORIAL Gabriel Gachi: Chirica nu va face niciodată nimic

De la 1.05 pe video-ul postat de Dan Zaharia pe FB cu festivitatea de la Varșovia. Mihai Chirica a fost jenant. Penibil. Senchiu evribadi, gudlac America (așa i-a venit), gudlac evribadi. 

Ca un licean cu mucii-n freză

Chirica nu știe engleză, dar e bine dacă și-a propus să învețe. Stânjeneala lui a provocat râsete la o masă din spate, se aude pe înregistrare, primarul s-a făcut de râs. Nu din cauza englezei, ci a autosuficienței sale, a ego-ului sau imens care îl face să nu se pregătească, să se bazeze pe marea lui descurcăreală, pe "fie ce-o fi", pe îmbrobodeală, pe aparențe, pe nimic concret. El trebuia să-și ia un scurt text pe care să arunce ochii, în care să sublinieze câteva lucruri de substanță, dacă tot s-a dus până acolo. Chiar citindu-le, pregătindu-se bine, ar fi fost un ambasador mult mai bun al Iașului, decât ducându-se la întâmplare, arătând ca un licean rușinat, eliminat în primul tur la Balul Bobocilor.

Zaharia plătește în avans

Mihai Chirica e un bun tehnolog, știe ape, sol, oleacă de instalații, de circuite, dar atât, e la nivel de dispecer de la Gaze. Contribuția să în dezvoltarea IT-ului la Iași este zero. Dan Zaharia l-a luat cu el în Polonia nu pentru că i-ar fi dator cu ceva, ci pentru că speră să-i folosească la ceva în viitor. E un complex de provincie: banii îi faci cu statul. Pupă mâna care semnează bugetul. Zaharia se iluzionează că primarul va face vreodată mai mult decât pur și simplu să vorbească pentru a se auzi singur.

Dan Zaharia i-a vândut lui Mihai Chirica pontul cu hub-ul IT din Moara de Vânt, pe pământul Primăriei. Antreprenorul e un fel de integrator imobiliar, el închiriază birouri pe care le construiesc alții, iar primarul semnează autorizațiile pe care, la un moment dat, le-ar putea intermedia chiar antreprenorul, iar, mai târziu, cine știe, ar putea avea banii să facă propria lui clădire. Un plan de viață în care primarul e o simplă bujie într-un angrenaj extrem de complicat, dar, uite, că în mentalitatea românească povestea încă mai ține.

Vorbește și nu face

Cei care, la fel ca mine, au 20 și ceva de ani de observare continuă a evoluției sociale, politice și economice din Iași, știu că Mihai Chirica nu va face niciodată nimic. Mihai Chirica vorbește și nu se-apucă de nimic niciodată. A cumpărat 100 de autobuze cu bani împrumutați, cum puteam face cu 15 ani în urmă, așa cum au făcut alte orașe. Asta-i tot. A promis trei poduri peste Bahlui în 4 ani, dar nu s-a apucat de niciunul. Are doi ani de când n-a călcat într-o clădire a Guvernului. E exilat și tratat că o masă neglijabilă.

Mihai Chirica anunță în fiecare săptămână câte un proiect, ca un copil de grădiniță care visează cu ochii deschiși, și nu se apucă de niciunul. Iașul va avea până în 2022, deci mult după primul mandat, două linii de tramvai schimbate. Atât. 

Nimic în Iași în 28 de ani

În Iași, nimeni n-a făcut nimic în 28 de ani. Doar Dascălu a făcut Palas, atât. Și cu scandal imens și abia după ce Fenechiu a fost băgat în ecuație. Altfel, nu se făcea niciodată. În rest am vopsit copacii, am schimbat bordurile și ne-am închinat la icoane. Succesiunea a fost dinastică. Alexandrescu era în esență un inginer comunist de la RAGCL. A murit subit, iar gruparea Simirad a profitat de o presă anti-comunistă (în primii ani, nu doar Monitorul, dar și 24 de ore era de Dreapta). Simirad l-a lăsat cu mâna lui pe Nichita, iar acesta, după alți 13 ani, i-a pregătit locul lui Chirica, chiar dacă procesul a fost brutal și, în esență, un act de  canibalism. A fost o curgere lentă a istoriei, Iașul n-a cunoscut alternanța la Putere, adevărată trezire, nu există nicio performanță reală, doar Palasul, atât, care a schimbat brusc istoria.

O lene abisală

Chirica vorbește acum de bărcuțe, un proiect de 10 ani. N-o să-l facă. Uitați-vă în Oradea, Bolojan a tăcut și a amenajat plajă pe Criș, exact ca în Paris și Viena. A făcut treceri de pietoni pe sub poduri, la mintea cocoșului, și mașinile trec fără semafoare. Chirica nu vede că pe Nicolina se circulă de fapt pe o singură bandă, din trei. Una e ocupată de virajul la stânga, stă goală, cealaltă e ocupată de mașini parcate. De aceea e blocat bulevardul. O chestie în treacăt, dar niciun proiect mare nu va începe la Iași. De lene, o moleșeală valabilă în toată România din cauza presei aservite.

Lozinci ca la colhoz

Asta înseamnă o mentalitate de colhoz. Toată lumea respectă ierarhia  se  pe rupte.  Iași au  de-bannerele din dreptul școlilor cu mesajul „Primăria susține educația". Într-o democrație  nu vezi așa ceva. E un tip de manipulare care ne învață de mici cine e șeful. Primăria nu susține nimic. Nu face un teren de joacă în 10 ani, o nocturnă, un coș de baschet. Toți banii îi dăm noi, și pentru bănci, și pentru școală, și pentru gardul care mai e reparat din când în când.
Primăria nu există, e un mit, o noțiune abstractă inoculată în mintea oamenilor prin outdoor, radio și Facebook. Uitați-vă în oglindă. Impuneți-vă voința de adevărați stăpâni. Meritați Centură, spitale, parcuri, pasarele, drum nou din Ciurea, Aeroport, săli și multe altele. Adevărata identite a Iașului voi sunteți. Nu credeți în idoli. Nu vă faceți de râs ca Mihai Chirica. Sunteți mult mai buni

Mazilirea lui Chirica: cronologia unei sinucideri din prea multă răutate

Primarul este ca și exclus din PSD. Harabagiu și Iacoban îl vor urma în exil. CL va deveni brusc ostil, iar pe primar l-ar putea copleși auditurile instituțiilor de control. PSD s-a hotărât să termine acest subiect care îl sâcâie de peste un an, după ce, de la Crăciun până la Ziua Micii Uniri, filiala a ținut-o numai în scandaluri provocate de Grupul Chirica

PSD a schimbat din mers strategia care îi dădea lui Mihai Chirica falsa senzație de siguranță, aceea de a nu-l lăsa să crească electoral în afara partidului, și s-a hotărât să-l îmbrâncească brutal peste punte, lăsându-l să se simtă așa cum se și considera ca politician – ca peștele în apă.

Înjurături în mijlocul străzii

Neoficial, Mihai Chirica, viceprimarul Gabriel Harabagiu și fostul deputat Sorin Iacoban sunt practic excluși din PSD. Dar aceasta este cea mai mică problemă a lor. Viceprimarul va fi dezscăunat prin votul Consiliului Local, iar primarului i se vor pregăti denunțuri pe subiecte din trecut și blocajul total al proiectelor viitoare, plus controale la sânge pe investițiile aflate în derulare și chiar modificarea bugetului aprobat prin rectificări. Mihai Chirica va simți cum e să te pui cu PSD.

Scandalul latent dintre „Grupul Chirica” și conducerea centrală a PSD s-a precipitat pe sfârșitul anului tot din cauza micilor mizerii pe care liderii celor două grupări locale – Municipiu și Județ - și le-au făcut în niște șezători de Sărbători aparent inofensive.

Liderii de la Municipiu – Chirica și Harabagiu – n-au fost primiți la o ședință a PSD județean, apoi, deputatul Axinte, de la Pașcani, s-a înjurat pe stradă cu primarul Iașului după ce acesta i-a pus pumnul în gură la o mică serbare publică. Atitudinea disprețuitoare a trioului Chirica-Harabagiu-Iacoban a atras ostilitatea întregului lot de parlamentari ai PSD, deși aproape pe toți primarul i-a pus pe listă.

Scandalul bidinelelor

Scandalul a escaladat după ce la Revelionul pensionarilor de la Ciric, acțiune clasică a PSD Iași, cu 450 de participanți, șeful de la Județ, președintele CJ Maricel Popa, a fost acceptat în ultima clipă și tratat umilitor de același trio Chirica-Harabagiu-Iacoban: lăsat singur la masă, nelăsat să vorbească la microfon, persiflat în trecere de marii lideri ai Municipiului, chemat doar pentru a i se arăta cât de neînsemnat este.

Momentul care a ridicat tensiunea la paroxism între cele două tabere este dezvăluirea către presă a modului în care s-au desfășurat amenajările interioare din sediul PSD de pe Ștefan cel Mare. A fost practic „Scandalul bidinelelor”. Membrii marcanți ai filialei au contribuit financiar pentru o curățenie generală, după 15-20 de ani, în care nu se mai făcuse nimic în sediu și pereții se înnegriseră. S-a luat și decizia eliminării ușii de la unul din birourile din stânga. „Meschinăria a fost maximă. Directorul tehnic al Primăriei, Dumitru Tomorug, a întrebat dacă este autorizată lucrarea, și i s-a explicat că e doar o renovare, iar ușa respectivă nici nu exista pe schița inițială”, explică surse din PSD Iași.

Indiferent de situație, văruitul pereților de la sediul de partid a ajuns pe prima pagină din presa ieșeană, iar zidarii s-au trezit cu controlul inopinat al Inspecției în Urbanism de la Poliția Locală, transformată într-un fel de SS personal al lui Chirica și Harabagiu. Amenda aplicată propriului partid pentru datul cu bidineaua i-a determinat pe toți seniorii PSD Iași să ia decizia ruperii definitive a pisicii în două.

Altă ofensă: susținerea lui Tudose

A urmat și scandalul scrisorii de susținere a fostului premier Mihai Tudose de către Organizația Municipală a PSD Iași, deși se stabilise ca textul comunicatului să fie neutru. Mesajul ajuns la presă n-a trecut prin toate mâinile, așa cum se stabilise, iar șefii de la Județ au fost încă o dată scandalizați de sfidarea la care sunt supuși.

Ultimul episod al scandalului s-a consumat de Ziua Micii Uniri, când parlamentarii ba au fost invitați, ba n-au fost primiți pe scenă, ba li s-a luat cuvântul, Camelia Gavrilă fiind printre cele mai lezate de acest tratament și tensiunea ajungând iar la pragul de fierbere.

Invincibil până într-o zi

Șocul pentru Mihai Chirica este că în 24 de ore invincibilul devine perisabil. Comisia de Etică a PSD Iași deja a luat decizia excluderii lui Chirica, Harabagiu și Iacoban, iar propunerea a fost înaintată către Biroul Județean al partidului. Nu excluderea este problema, pe care Chirica o aștepta în apropierea alegerilor din 2020, ci hăituirea sa în vederea alungării sale definitive de la Primărie, ca domnii din vechime, care fugeau în surghiun cu armata boierilor pe urme, până la hotarul Moldovei.

Excluderea din PSD e o chestiune de ore. Sorin Iacoban nu mai avea nicio relevanță la Centru și cu greu va mai găsi niște public căruia să-i vorbească din postura de candidat și care să-l asculte. Gabriel Harabagiu va fi mazilit din postul de viceprimar, prin votul propriilor săi colegi, dar primarul i-a rezervat, prevăzător, postul de city-manager în organigramă. Mihai Chirica va rămâne primar, conform legii, dar va avea, brusc, un Consiliu Local ostil, chiar dacă 4-5 consilieri îi sunt, la această oră, extrem de îndatorați.

„Consilierii locali vor fi chemați la partid, li se va spune ce să facă, iar dacă se împotrivesc, doi vor fi dați imediat afară, prin retragerea sprijinului politic, apoi se va face liniște”, au mai dezvăluit surse autorizate din PSD Iași.

Excluderea, cea mai mică problemă

Excluderea din PSD a lui Mihai Chirica anunță ceva mult mai grav pentru el: o posibilă suspendare din funcția de primar pe baza unor denunțuri venite chiar din interior, forțele înșirate de Liviu Dragnea pe câmpul tactic arătând, de fiecare dată în ultimii ani, că liderul PSD își duce planurile până la capăt când vrea să scoată pe cineva din scenă. Chirica ar putea descoperi subit că pierde sprijinul presei locale, deși a investit enorm în câteva relații de andurață cu patronii media, ar putea descoperi că proiectele locale sunt blocate și orașul i se ridică împotrivă, că auditurile de la diferite organisme financiare și îi cer socoteală pe toate cheltuielile din ultimii ani și ar mai putea descoperi, cel mai grav, că inclusiv proiectele europene pe care miza 100%, refacerea tramei stradale și a liniilor de tramvai pe câteva bulevarde importante ar putea întârzia nepermis de mult din motive apărute din senin.

Este capabil PSD să-și ridice Iașul în cap? „Da, oricum Chirica ni l-a ridicat constant în ultimii ani și nu mai avem nimic de pierdut. Vom arăta cine este cu adevărat Mihai Chirica și vom arăta și ce știm să facem pentru Iași, fără Mihai Chirica”, afirmă unul din liderii PSD Iași.

Locotenenții lui Chirica, Gabriel Harabagiu (stânga) și Sorin Iacoban, foarte preocupați de scenografia electorală, ca întotdeauna. Nimeni știe ce-au urmărit cei doi prin răzmerița lor, Harabagiu măcar a făcut milionul de euro cu terenul pe care și l-a dat în Moara de Vânt

PSD s-ar putea bate cu Chirica în alegeri

Dacă planul va funcționa, în Organizația Municipală a PSD vor urma rapid alegeri interne. Camelia Gavrilă este văzută ca o potențială candidată, iar Marius Ostaficiuc, de asemenea, își va putea negocia o viitoare prezență în Parlament prin jocul pe care îl va face la acest scrutin.

PSD mai are probleme și cu dosarul penal al lui Maricel Popa, o bombă cu ceas, ceea ce arată că restul județului trebuie securizat printr-un plan B, iar instabilitatea economică și politică de la Centru s-ar putea constitui ca un tăvălug care să măture partidul în ansamblu din preferințele electoratului. Problemele abia vin, dar în politică e tot timpul așa. Culoarul s-ar putea dovedi bun pentru Opoziție, dacă se unifică într-o vasta alianță politică și civică.

„Noi sperăm într-un declic favorabil la sfârșitul ciclului electoral, când economia va da semne clare de creștere stabilă și vom putea susține stimulente pentru majoritatea categoriilor sociale”, mai dezvăluie sursa din PSD Iași.

 

 

Sute de profesori din județ și personal nedidactic primesc de la Guvern TĂIERI DE SALARII. Unii vor lua ZERO LEI în mână

Ceea ce, matematic, era logic să se întâmple s-a întâmplat: câteva sute de profesori și personal nedidactic din învățământul preuniversitar din județul Iași au primit astăzi fluturașii cu tăieri de circa 200-300 de lei din salariu. Sunt cei care aveau fracții de normă (suplinitori, pensionari, personal auxiliar), iar salariul lor net era la jumătate, de exemplu, față de cel al unui cadru didactic cu normă întreagă. Or, prin noua lege a salarizării, la primul contract de muncă taxarea se face la valoarea unei norme întregi chiar dacă tu încasezi, ca profesor suplinitor, doar jumătate din salariu.

Să presupunem că un cadru didactic încasa 800 de lei net până acum, pentru o jumătate de normă. Din ianuarie 2018, impozitele sale sunt calculate la valoarea unei norme intregi (salariu minim pe economie - 1.900 de lei brut), astfel că impozitele sale au crescut cu câteva sute de lei, iar profesorului ii revine să mai ia în mână doar 500 de lei, în loc de 800 de lei. 

„Sunt cazuri pentru norme foarte mici unde angajaților le revine acum, pe fluturaș, salariul de zero lei”, a dezvăluit Laviniu Lăcustă, președintele USLIP, cel mai mare sindicat ieșean din învățământ, care are și funcție de vicepreședinte al federației la nivel național. 

O femeie de serviciu angajată cu 2 ore pe zi, adică un sfert de normă, va primi de la Guvernul Dăncilă zero lei pe statul de plată pentru orele prestate. Cele două ore în care a spălat pe holuri sunt cedate de femeia de serviciu pentru impozitele cerute de stat. Banii vor fi strânși și îi vor folosi la pensie, dacă o va prinde, ca ajutor de șomaj sau ca asigurare medicală, dacă va ajunge la spital. Sistemul în care muncești și iei zero lei este asemănător sclavagismului de pe plantațiile de bumbac din statele sudiste ale Americii, din urmă cu două-trei secole.

„În situaţia în care până luni, 12 februarie 2018, Guvernul României nu va rezolva problema salariaţilor din învăţământ cu fracţiuni de normă care pierd sume între 200 şi 300 ron, USLIP IAŞI anunţă declanşarea conflictului de muncă prin iniţierea grevei de avertisment, miercuri, 14 februarie 2018”, a concluzionat Laviniu Lăcustă.

 

 

 

Dumitru Oprea întreabă ANAF unde-s banii de informatizare, în talmeș-balmeșul actual

Deputatul PNL Dumitru Oprea îi solicită Ministrului Finanţelor, Eugen-Orlando Teodorovici, să răspundă la trei întrebări-cheie privind domeniul fiscal, la începutul mandatului său.

Începutul anului 2018 ne-a găsit în toiul unui scandal uriaş legat de depunerea Formularului 600. Românii care obţin venituri din activităţi independente se află în situaţia de a nu beneficia de nici un fel de previzibilitate în privinţa impozitelor şi contribuţiilor sociale datorate la bugetul de stat. 

„Statul român, prin ANAF, continuă să se comporte ca un agent al «foncierii», în loc să intre în rând cu lumea modernă. O lume în care fiscul deţine baze de date integrate şi în care cetăţenii nu sunt obligaţi să participe la «recensăminte» efectuate la sediul ANAF, doar pentru că nu se ştie cine şi cât impozit are de plătit statului", afirmă parlamentarul ieşean.

În acest context, cele trei întrebări adresate Ministrului de Finanțe, în mod oficial, de către prof.univ.dr. Dumitru Oprea sunt:

1. În ciuda cheltuirii unor sume uriaşe pentru aplicațiile și platformele informatice de la ANAF, de ce, nici în anul 2018, cetăţenii nu pot beneficia de servicii civilizate şi nu sunt lipsiţi de obligaţia de a lua cu asalt ghişeele fiscului?

2. Când va începe ANAF lupta adevărată cu marea evaziune fiscală din România?

3. Pot fi prezentate măcar trei argumente reale pentru care se consideră un succes răsunător trecerea contribuţiilor sociale de la angajator la angajat?

Liberalii vin cu soluții anti-poluare. Iașul, repetentul României la aerul respirat, Chirica dă vina pe „praful din Ucraina”

Astăzi, în cadrul unei conferinţe de presă, Marius Bodea, Preşedintele Biroului Politic Local al PNL Iaşi, împreună cu Răzvan Timofciuc şi Etienne Ignat, consilieri locali, au adus în discutie subiectul poluării din Municipiul Iasi. Această conferință de presă vine în urma şedinţei de Consiliu Local de ieri în care “primarul Mihai Chirica a proferat mai multe minciuni și chiar enormități cu privire la subiectul poluării”.

“Înainte de toate, e important de precizat că România a fost inclusă de către Comisia Europeană într-un grup de nouă ţări care încalcă normele de calitate a aerului. Într-o comunicare oficială de ieri, purtătorul de cuvânt al Comisiei a transmis ultimul avertisment înainte de aplicarea sancţiunii financiare. România este în această situaţie din cauza Iaşului, în primul rând. Suntem singurul oraș mare din ţară care, în acest moment, nici măcar nu avem în dezbatere un Plan de Calitate al Aerului, spre deosebire de Bucureşti sau Braşov”, a spus Marius Bodea.

Planul de Calitate al Aerului întocmit de catre Primărie a fost respins de trei ori de catre Agenția pentru Protecția Mediului. În acest moment, România riscă o amendă de circa 1,7 milioane euro în cazul în care Iaşul, Braşovul şi Bucureştiul nu implementează planuri pentru îmbunătăţirea calităţii aerului. Suma este o estimare din martie 2015 a Ministerului Mediului, dar la aceasta se adaugă penalităţi de întârziere ce variază între 2.000 şi 124.000 euro/zi.

“Cei de la Ministerul Mediului au spus clar că sunt direct răspunzători cei din Primării dacă nu reuşesc până la sfârşitul primului trimestru al anului viitor să aprobe prin hotărâre de CL acest plan. Înainte de toate, se pare că sunt două abordă  ri total opuse: primarul și cei din conducerea Primăriei au identificat doar cauze externe cu privire la poluarea din Iasi, multe dintre ele hilare, care au și fost enuntațe în ședința de CL. Noi, liberalii, spunem că majoritatea cauzelor pentru nivelul ridicat de poluare țin de lipsa de iniţiativă a Primăriei Iași si, parţial, de cauze externe”, a spus Marius Bodea.

Acesta a precizat că este “ridicol” ca primarul să dea vina pe “curenţii de aer poluat aduşi din Ucraina”, pe ”poziţionarea staţiilor de măsurare” sau pe ”privatizările făcute în exces”.

“Mihai Chirica a spus în 2015 că depășirile au fost cauzate de lucrările de la Aeroport din anul 2014. În 2016 a venit cu povestea aberantă că o shaormerie a viciat măsurătorile de la stațiile de monitorizare a aerului pe parcursul anului 2015. În 2017 a spus că este ”sabotat” de cei de la APM și că mașinile Second-Hand sunt principalul factor poluator. În 2018 a spus că în 2017 au fost curenții de aer din Ucraina și...că au fost privatizări excesive în Iași care au cauzat poluare. Există o lipsă totală de coerență a Primăriei cu privire la problema poluării”, a spus Marius Bodea.

”Voi deschide în instanță un proces împotriva primarului, obligându-l să mă despăgubească pentru că respir un aer poluat. Invit alături de mine orice ieșean în acest demers. Acțiunea în justiție este perfect legitimă. A fost practicată și de alte țări ale UE și a fost câștigată tot  timpul. Totodată, PNL Iași va începe o campanie de conștientizare a ieșenilor asupra riscurilor la care sunt supuși pentru că respiră mai mult praf decît aer”, a spus Marius Bodea.

Etienne Ignat, consilier local, a declarat că, de când Mihai Chirica este la conducerea Primăriei, din 2015, s-au triplat depăşirile la particulele în suspensie PM10.

“În 2017, am avut 183 de depăşiri. Asta înseamnă de 5 ori peste limita maximă admisă. Condamn lipsa măsurilor care ar trebui întreprinse de către Primăria Iaşi. În 2017, Iaşul a fost un magnet pentru praful venit din Ucraina, nu un magnet pentru investiţii. Evident, dacă luăm de bună enormitatea celor din Primărie că poluarea este din cauza curenţilor de aer poluat din Ucraina… De fapt, cauzele pentru nivelul de poluare sunt generate de lipsa de investiții și inițiativă a primarului, care a ajuns să copieze sub nume propriu până şi iniţiativele consilierilor locali din Opoziţie. Îi aduc în vedere domnului primar că județele învecinate Iașului au depășiri ale nivelului de poluare în 2017 mult mai puține. De exemplu, Suceava are 24 depășiri, Botoșaniul 18 depășiri, Neamțul o singură depășire, iar Vasluiul 0, în condițiile în care legea permite maximum 35 depășiri într-un an. Aceste orașe nu au încălcat prevederile legale. Acest lucru arată că afirmația cu curenții de aer poluat din Ucraina nu stă în picioare”, a declarat Etienne Ignat, consilier local.

 Marius Bodea a argumentat că poluarea din Iași este datorată, în mare parte, de lipsa de inițiativă a Primăriei pe problemele mari, sistemice ale Iașului. Acesta a oferit câteva exemple:

  • Lipsa unui de plan de sistematizare urbanistică și de circulație a orașului în lipsa unui nou PUG, adaptat la realitățile economice și sociale ale orașului, duce la construcția haotică în oraș, fără locuri de parcare, spații verzi și condiții urbanistice minimale. Această dezvoltare urbanistică haotică, întreținută premeditat de Primărie, generează trafic sufocant, creează situații în care mașinile sunt parcate pe fâșiile de pământ.
  • Lipsa unui transport public metropolitan pentru a oferi o alternativă celor care rezidențiază în localitățile din proximitatea Iașului, duce la situația în care aproximativ 30.000 de ieșeni vin cu mașinile zi de zi în oraș, din aceste localități limitrofe.
  • lipsa unor ”magistrale” de piste de biciclete funcționale, nefragmentate.
  • transport public predictibil, modern, care să ofere siguranță și confort.
  • park & ride la intrările din oraș, corelat cu transport public metropolitan, pentru a încuraja ieşenii din zona metropolitană să îşi lase maşinile la intrarea in oras.
  • optimizarea sistemului de management al traficului. Este responsablitatea directă a primarului Chirica, ca președinte al Comisiei de Circulație.
  • lipsa spațiilor verzi! În prezent, Iaşul are o suprafaţă de spaţiu verde de maximum 10 mp/locuitor, în condițiile în care legea ne obligă să avem minim 20 mp/locuitor.

 Răzvan Timofciuc, consilier local, a prezentat un Proiect de hotărâre de Consiliul Local pentru a crește suprafața de spațiu verde în Iași.

”Vegetaţia -„plămânii oraşelor” - are capacitatea de a elimina praful şi gazele nocive, captând 50% din praful atmosferic, funcţionând ca o barieră biologică de epurare microbiană a aerului. Iașul are o suprafață de spațiu verde de maximum 10 mp/locuitor în zonele cu densitate mare de locuitori. Este o statistică alarmantă, în condițiile legea națională prevede minimum 20 mp/locuitori, directivele europene 26 mp/locuitor, iar Organizația Mondială a Sănătății 50 mp/locuitor. Suntem mult în urma marilor orașe. La Cluj există o suprafață de 25,3 mp/locuitor, la Oradea  de 25 mp/locuitor, la Craiova de 33 mp/locuitor, pentru a da numai câteva exemple”, a spus Răzvan Timofciuc.

Acesta a prezentat un proiect de hotărâre privind stabilirea suprafeţelor minimale de spaţii verzi pentru lucrările de construcţii şi amenajări autorizate pe raza municipiul Iaşi.

Mai exact, consilierii locali vor să reglementeze ca dezvoltatorii imobiliari care construiesc pe raza Municipiului Iași să construiască minim 10mp de spațiu verde/locuitor, și nu 2 mp, cât prevede legea în acest moment.

”Noutatea pe care noi o aducem este că oferim posibilitatea dezvoltatorilor imobiliari să amenajeze suprafațe de spaţii verzi din categoria parcurilor, scuarurilor, aliniamentelor plantate, acoperișului verde, atriumului, balconului verde, perete verde sau să amenajeze noi spaţii plantate într-o zonă indicată de către Primărie prin autorizaţia de construire (exclusiv spaţiile verzi amenajate existente pe domeniul public). Costurile pentru amenajanarea noilor spatii plantate vor fi suportate de catre solicitantul autorizației de construcție”, a spus Răzvan Timofciuc, consilier local.

Dumitru Oprea: „Legea prevenției, fără codul economic, n-are niciun efect. Vorbe, nu fapte”

Deputatul PNL Dumitru Oprea afirmă, în cadrul unei declaraţii de presă, că epopeea adoptării Legii prevenirii reprezintă un barometru fidel al (ne)respectării promisiunilor făcute de către actuala coaliţie de guvernare. „Legea prevenirii, îndelung aşteptată de mediul economic, putea să aibă efectele dorite dacă era însoțită de codul economic, promis a fi în vigoare în iulie 2017", atrage atenţia parlamentarul ieşean.


Redăm integral declaraţia de presă:​

„Pe 25 ianuarie 2018, a fost adoptată în şedinţa guvernului interimar, condus de Mihai Fifor, hotărârea prin care sunt stabilite contravenţiile ce intră sub incidenţa Legii prevenirii, nr. 270/2017, cunoscută ca legea prevenției. 

Nu este pentru prima dată când, în România, o lege intră în vigoare fără norme de aplicare. Legea, deși a fost promisă în primăvara lui 2017, a fost aprobată aproape un an mai târziu, pe 17 ianuarie 2018. Epopeea acesteia arată un modus operandi haotic la nivelul actualei coaliţii de guvernare şi reprezintă un barometru fidel al (ne)respectării promisiunilor făcute.

Legea prevenirii, îndelung aşteptată de mediul economic, putea să aibă efectele dorite dacă era însoțită de codul economic, promis a fi în vigoare în iulie 2017. Cum acest lucru nu s-a întâmplat, regăsim propunerea și în textul modificat al programului de guvernare, fără însă a mai fi stabilit vreun termen.

Așadar, e limpede că, la capitolul politici pentru IMM-uri, noul executiv PSD-ALDE vine cu aceleași promisiuni care mai de care mai tentante: de la programul de ajutoare de stat pentru susţinerea investiţiilor strategice ale antreprenorilor autohtoni, de dezvoltare a antreprenoriatului, până la propunerile de sprijinire a internaţionalizării firmelor româneşti, și înfiinţare a liceelor de antreprenoriat. Doar că ele sunt tot atâtea declaraţii de intenţie în care nimeni nu mai crede!"

Laviniu Lăcusta-USLIP, către Liviu Pop: „Școlile au WC-uri afară de zeci de ani. N-ați văzut până acum?”

Laviniu Lăcustă, președintele USLIP, Sindicatul din învățământul preuniversitar Iași, acuză Ministerul Educației de ipocrizie prin publicarea listei cu mii de școli din țară care au grupuri sanitare în exterior, Liviu Pop luându-și angajamentul de a remedia situația „în următorii 3 ani”. Liderul de sindicat ieșean spune că situația este arhicunoscută și că trebuia rezolvată încă de acum 10 ani. Laviniu Lăcustă nu are încredere în angajamente patriotice, fără o bază financiară concretă, cerând suplimentarea bugetului Educației în 2018 și suplimentarea sumelor pentru investiții în infrastructura școlară.

Iată comunicatul integral dat publicității de USLIP Iași:

„USLIP IAŞI a luat act de materialul transmis de către Ministerul Educaţiei Naţionale ce vizează starea dezastruoasă a infrastructurii din mediul rural.

Faptul că 2418 şcoli din întreaga ţară au încă toaletele în curte nu mai este o surpriză pentru nimeni din sistemul educaţional! De asemenea, nu ne surprinde că în fruntea topului sunt judeţe din Moldova: Vaslui - 389, Suceava - 219, Iaşi – 207 şi Botoşani – 207.

Fondurile alocate educaţiei în ultimii 10 ani au menţinut sistemul la limita avariei!

            Afirmaţiile unor politicieni că învăţământul nu are pe ce cheltui 6% din PIB dacă ar fi acordaţi sunt în acest context cel puţin o insultă.

            Precizăm că există şi alte lucruri grave la mii de unităţi din mediul rural: şcoli în care elevii şi profesorii stau cu paltoanele pe ei în clase din cauza temperaturii ambientale foarte mici, lipsa apei curente, corpuri de clădiri care pun într-un real pericol elevii şi profesorii din cauza vechimii acestora.

            Trebuie însă identificaţi şi principalii responsabili ai acestei stări de fapt:

  1. Autorităţile locale care în aceşti ani nu au făcut nimic pentru a îmbunătăţi lucrurile.
  2. Inspectoratele Şcolare Judeţene care au minimalizat şi au ţinut sub preş aceste aspecte. În acest sens dorim să subliniem obedienţa şi slugărnicia acestor structuri în faţa Ministerului Educaţiei Naţionale. Aşa-zisa apărare a imaginii sistemului şi a unităţilor şcolare în acest context este hilară!
  3. Ministerul Educaţiei Naţionale care a avut şi are ştiinţă de aceste realităţi. Miniştrii şi secretarii de stat care s-au succedat la conducere au avut o atitudine delăsătoare şi nu au reacţionat pentru a nu supăra şefii partidului din care făceau parte.
  4. Nu în ultimul rând, acuzăm ipocrizia partidelor politice care în fiecare campanie electorală au “decretat” că învăţământul va fi “prioritate naţională”.

Ne adresăm pe această cale domnului Liviu Dragnea, viitorului Prim-Ministru Viorica Dăncilă şi nu în cele din urmă, domnului Preşedinte al României Klaus Iohhanis să intervină pentru a remedia acum şi nu în următorii “3 ani” aspectele semnalate!

Apreciem că este necesară o reanalizare a bugetului acordat Ministerului Educaţiei Naţionale şi dispunerea în regim de urgenţă a suplimentării sumelor pentru investiţii!”

Marius Bodea: ”Iașul a pierdut 20.000 de studenți în 10 ani. Clujul are festivaluri, noi dăm fasole cu cârnați”

Ritmul alarmant al scăderii numărului de studenți ce urmează cursurile unităților de învățământ superior din Iași,  ar trebui să reprezinte un semnal de alarmă pentru conducerea Primăriei Municipiului Iași. Ca reper, în anul 2007, universitățile ieșene au avut cel mai mare număr de studenți: Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” avea înregistrat un număr  42.319 de studenți, Universitatea de Medicină și Farmacie „Gr. T. Popa”  aproape 6.000 de studenți, iar Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” 17.497 de studenți.

La aproape 10 ani de la acel moment radiografia numărul de studenți înregistrați la universitățile relevă o scădere dramatică.  Astfel, conform ultimelor date oficiale disponibile,  la UAIC sunt înregistrați 23.132 de studenți, la UTI 13.269 de studenți, iar la UMF 4.347 de studenți.

„De ce numărul studenților a scăzut atât de mult, mai ales că mai marii administrației ieșene vorbesc toată ziua despre  Iași, oraș universitar? În primul rând, cred că  este vorba despre lipsa de viziune a celor ce conduc Iașul. Se observă o lipsă profundă a manifestărilor artistice și a festivalurilor majore, o lipsă cu desăvârșire a suportului acordat studenților , a programelor dedicate acestora.

Municipalitatea nu este doar un loc unde să mergem să plătim taxele, este locul care în primul rând trebuie să genereze mecanismele pentru  bunăstare locală. Dacă ar fi să ne comparăm cu orașul Cluj, vom observa ca diferența este colosală, iar acest lucru se observă doar din modul lor de a  atrage studenții, a căror număr este undeva la 70.000, pe când noi nu ne putem mândri decât cu un număr de 45.000. Colegii noștri din Cluj ne povestesc în permanență despre viața lor socială de acolo, despre programele municipalității și despre viitorul sigur în branșele pentru care se pregătesc”, a spus Andrei Chirilă, preşedintele Clubului Studenţesc Liberal Iaşi.

Marius Bodea, preşedintele Organizaţiei Municipale a PNL Iaşi, a adus în discuţie faptul că Iaşul nu are o strategie de PR public la fel ca Oradea sau Clujul.

„Acum, când ne gândim la oraşele cele mai interesante, din punct de vedere al vietii sociale, ne vin în minte Cluj, Oradea sau Timişoara. Acolo se duc mulţi tineri să studieze pentru că viaţa comunitară a acelor oraşe este mai dinamică, au loc evenimente, au ceea ce se numeşte „PR public”. Timişoara a luat titlul de capitală europeană a culturii, Clujul la fel, pe când Iaşul, în ciuda oamenilor valorosi de aici, din păcate, se zbate în mediocritate. Un oraş de dimensiunea Iaşului are nevoie de o sală polivalentă modernă, de peste 10.000 de locuri, cu bazin olimpic,  are nevoie de o sală dedicată manifestărilor culturale de peste 3000 de locuri, unde să poata fi găzduite și concertele filarmonice și cele ale operei, și, atunci când se impune, mari manifestări muzicale de anvergură internațională. Dacă ar fi după mine, aș investi într-o astfel de sală  multi -culturală, unde, pe lângă funcționalitate, arhitectura ei să reprezinte o atracție în sine.  Am propus aceste lucruri de nenumărate ori, dar efectiv nu ai cu cine discuta astăzi. Nu este vina universităților pentru acest exod al tinerilor, dimpotrivă, acestea performează în pofida  lipsurilor sociale și culturale perpetuate de către municipalitate.

 Iașului îi lipsește politica de diplomaţie publică la nivelul municipalităţii, o componentă fundamental importantă pentru că suntem în competiţie pentru atragerea de tineri din regiune şi din Republica Moldova care să vină să studieze aici şi, mai important, să rămână aici după finalizarea studiilor. Tot ce ofera cu consecvență municipalitatea, cu ocazia unor manifestari culturale, politice sau religioase,  rămâne, din păcate, tradiționala fasole cu carnați sau plăcinte cu varză, în funcție de gusturile de moment ale Primarului Mihai Chirica. O mentalitate primitivă, umilitoare, ce nu are nicio legatură cu așteptările tinerilor ieșeni, care aleg în cele din urmă să plece de aici. Când cei ce și-au asumat să conducă destinele comunității vor înțelege ce valoare uriasă au creierele tinere, ce trebuiesc convinse să rămână și să producă valoare Iașului, și cât de puțin importantă este coafarea politică a unei mediocriotăți personale a unui primar sau altul, atunci putem spune că intrăm pe drumul cel bun ” a spus Marius Bodea, preşedintele Biroului Politic Local al PNL Iaşi.

Dumitru Oprea: „Haosul Declarației 600 arată disprețul PSD față de români”

Deputatul PNL Dumitru Oprea afirmă, în cadrul unei declaraţii de presă, că situaţia provocată de celebrul formular 600 are au rădăcinile în atitudinea dispreţuitoare a actualilor guvernanţi faţă de profesiile independente. „Dacă CEx-ul PSD a decis că Mihai Tudose nu mai este o soluţie pentru partid, să aşteptăm tot decizia CEx-ului privind declaraţia 600 sau ANAF-ul ar putea să primească o conducere mai competentă?", se întreabă retoric parlamentarul ieşean.


Redăm integral declaraţia de presă:​

„Problemele provocate de celebrul formular 600 își au rădăcinile în atitudinea disprețuitoare a actualilor guvernanţi faţă de profesiile independente. Inclusiv fostul premier Tudose ridiculiza o mare actriţă a României, acuzând-o că obține venituri doar din prestații la zilele de naştere. Atât înţelege PSD din lumea artistică!

Profesiile cele mai afectate de kafkianul formular 600 sunt ale persoanelor care își obțin veniturile, în cea mai mare parte, din valorificarea drepturilor de autor. Iar pentru mulți dintre ei, chiar şi până la apariţia formularului 600, calcularea impozitelor datorate statului era o misiune imposibilă, care s-a bazat mai tot timpul pe «inspiraţia» funcţionarilor de la fisc. Impunerile, popririle pe conturi sau regularizările le-au venit în plicurile negre ale ANAF, asemenea unor sentinţe în faţa cărora nu au crezut niciodată că au vreo cale de atac.

Mai mult, guvernarea PSD, indiferent la al câtelea premier ar ajunge în următoarele luni, trebuie să înțeleagă că, în România, salariul nu mai poate fi unica sursă de venit, ca în comunism! Artiștii independenți, scriitorii, jurnaliștiifreelanceri au nevoie de un cadru fiscal predictibil, uşor de înţeles şi aplicat pentru a-şi desfăşura activitatea, în acord cu realităţile profesiilor lor!

Acum, statul român joacă rolul unui satrap incapabil să înţeleagă faptul că un creator nu îşi poate lua şi diplomă în contabilitate pentru a-şi putea apăra drepturile şi a se feri de abuzuri.

La ce să spere acești oameni, când fostul premier Tudose a afirmat, referindu-se la depunerea declaraţiei 600, că altă soluţie nu există la ANAF pentru a se realiza impozitarea persoanelor cu venituri din activităţi independente. Motiv pentru care ne întrebăm și noi: dacă CEx-ul PSD a decis că Mihai Tudose nu mai este o soluţie pentru partid, să aşteptăm tot decizia CEx-ului privind declaraţia 600 sau ANAF-ul ar putea să primească o conducere mai competentă?"

Pagina 6 din 20

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Septembrie 2018 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
          1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29 30

Clipul zilei

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top