Marti, 24 10 2017
25 de meşteri şi creatori populari, la „Tradiții pe Ulița Lăpușneanu”

25 de meşteri şi creatori populari, la „Tradiții pe Ulița Lăpușneanu”

Asociaţia Meşterilor Populari din Moldova și Asociația „Alexandru Lăpușneanu”, în parteneriat cu Primăria Municipiului Iași, organizează în perioada 16-18 decembrie 2016 pe Strada Lăpușneanu, cea de-a VII-a ediție a manifestării „Tradiții pe Ulița Lăpușneanu”. Evenimentul va reuni circa 25 de meşteri şi creatori populari și va încerca să contribuie la (re)crearea atmosferei de sărbătoare pe străvechea uliță Lăpușneanu.

 

Această atmosferă specială se va datora în primul rând obiectelor și produselor pe care le vor expune și comercializa meșterii populari participanți. Iată doar câteva dintre acestea: măști, clopoței, harapnice, capre şi căpriţe, urşi, dobe, buhaie, sorcove, icoane, îngerași, traiste, costume populare, globuri, ornamente pentru pom, precum și alte obiecte din recuzita obiceiurilor tradiționale de iarnă.

 

Potrivit obiceiului, colindători și urători nu erau considerați doar actanții din afara casei, ci și gospodarii care îi primeau și îi omeneau așa cum se cuvine. În acest spirit, îi așteptăm pe ieșenii iubitori de tradiții să le fie aproape acestor mesageri tradiționali ai sărbătorilor de iarnă!

Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Logheaza-te pentru a adauga un comentariu

Antibiotice

ajofm

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Octombrie 2017 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
            1
2 3 4 5 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30 31          

Clipul zilei

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top