fbpx
 
Falsă avocată, trimisă în judecată

Falsă avocată, trimisă în judecată


După mai mulţi ani de incertitudini, procurorii îi anchetează pe avocaţii dintr-o asociaţie-căpuşă. Se legitima ca avocat, purta robă, asista şi reprezenta clienţi în instanţă şi în faţa anchetatorilor, deşi nu ar fi avut acest drept. Acestea sunt acuzaţiile care i se aduc de către procurori unei ieşence.

 

Ioana Roxana Hristea (fostă Bălan) a fost trimisă în judecată, zilele trecute, de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi pentru exercitarea fără drept a unei profesii (33 acte materiale) şi evaziune fiscală (9 acte materiale).

 

33 de dosare fără drept

Ieşeanca s-ar fi legitimat ca avocat şi în această calitate ar fi reprezentat, timp de aproape patru ani, mai multe persoane în faţa instanţelor şi la Poliţie şi Parchete. „(...) în perioada 27.09.2011-24.11.2015 a exercitat fără drept profesia de avocat în cadrul unei entităţi care nu făcea parte din formele de organizare profesională recunoscute de Legea 51/1995, cunoscută sub denumirea de Barou Constituţional, prin asistarea şi reprezentarea juridică a clienţilor, în faţa instanţelor de judecată şi organelor de urmărire penală într-un număr de 33 cauze”, se arată în rechizitoriu.

Anchetatorii au mai acuzat-o pe Roxana Hristea şi că, în calitate de persoană fizică cu profesie liberală, „a ascuns sursa impozabilă, prin neînregistrarea în Registrul jurnal de încasări şi plăţi şi nedeclararea la organele fiscale, a sumei totale de 4.900 lei încasaţi (….) în scopul sustragerii de la plata unui impozit pe venit de 784 lei”.

Roxana Hristea a refuzat să facă declaraţii în faţa anchetatorilor. „Nu am nimic de declarat”, a spus Hristea, contactată de REPORTER DE IAŞI.

 Avocaţii din Baroul „tradiţional” au protestat faţă de apariţia „concurenţei”

 

Barou paralel vs. Barou Tradiţional

Conflictul din lumea avocăţească a izbucnit în 2002, după ce un avocat din Deva, Pompiliu Bota, a înfiinţat Baroul Constituţional. El a susţinut că legea permite înfiinţarea unor structuri paralele cu barourile tradiţionale, reunite sub sigla UNBR. Reprezentanţii celor din urmă au atacat virulent acţiunea lui Bota, afirmând că aceasta este o umbrelă pentru cei slab pregătiţi profesional, eventual respinşi la admiterea în UNBR. Instanţele au admis la pledat noii avocaţi, dar totul s-a schimbat în urmă cu câţiva ani când au restrâns acest lucru, iar Parchetele au declanşat acţiuni penale împotriva membrilor acestor barouri sub acuzaţia de practicare ilegală a acestei meserii.


Citeste si...
Nota
(1 Vote)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: