Luni, 23 07 2018
Smiley și-a lansat cea de-a opta piesă din maratonul de zece confesiuni muzicale: „Pierdut printre femei” (VIDEO)

Smiley și-a lansat cea de-a opta piesă din maratonul de zece confesiuni muzicale: „Pierdut printre femei” (VIDEO)

Smiley (34 de ani), cântăreţ şi membru al juriului „Vocea României“, a lansat cea de-a opta piesă din maratonul de zece confesiuni muzicale, din cadrul proiectului aniversar #Smiley10. Artistul şi-a propus să lanseze în fiecare lună câte o piesă nouă, pentru a celebra astfel cei zece ani de carieră solo.

 

Piesa se numeşte „Pierdut printre femei“, iar videoclipul piesei, regizat de San, a fost filmat timp de 15 ore, pe un câmp de la marginea Bucureştiului, dar şi în interior şi reprezintă o călătorie halucinantă printre şi pe lângă diferite tipologii de femei care apar şi dispar.

 

 

„Drumul spre persoana potrivită nu este un drum drept, te mai şi rătăceşti. Fiecare întâlnire pe care o ai îţi arată cumva ce îţi doreşti de fapt; fiecare femeie pe care o cunoşti îţi conturează imaginea femeii care îţi va fi sufletul-pereche… povestea vieţii mele“, povesteşte Smiley.

 

Proiectul #Smiley10 a debutat pe 10 martie cu piesa-manifest „Flori de plastic“, al cărei videoclip, sub forma unui scurtmetraj de animaţie, este primul de acest gen lansat de Smiley. Aceasta a fost urmată de single-ul „De unde vii la ora asta?“, care a făcut performanţa de a strânge un milion de vizualizări pe YouTube în prima zi şi peste 45 de milioane până în prezent. „Domnu’ Smiley“, o piesă funk în care Smiley îşi cântă refrenul vieţii, „Să-mi fie vară“, „Rară“, „O altă ea“, „Ce mă fac cu ţine de azi“, featuring cu Guess Who, au completat lista de piese lansate în primele şapte luni ale proiectului #Smiley10, o confesiune muzicală multimedia, un maraton de lansări care va ţine un an şi va culmina cu o lansare de album, al patrulea din cariera solo a artistului.

 

(Sursa: adevarul.ro)

Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Logheaza-te pentru a adauga un comentariu

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Iulie 2018 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
            1
2 3 4 5 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30 31          

Clipul zilei

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top