Vineri, 19 10 2018
SURPAREA din Nicolina a fost sesizată încă din decembrie. ISC decretase: „Nu sunt probleme”

SURPAREA din Nicolina a fost sesizată încă din decembrie. ISC decretase: „Nu sunt probleme”

Trotuarul din imediata apropiere a locului unde dezvoltatorul Daniel Cristian Niculiță vrea să construiască un bloc de 12 etaje s-a surpat în urma lucărilor efectuate pe șantier.

Pentru a nu risca o tragedie, Poliţia Locală a decis delimitarea zonei şi interzicerea traficului rutier, care a fost deviat pe linia de tramvai.

La fața locului a venit miercuri, 10 ianuarie, și inspectorul șef județean de la Inspectoratului de Stat în Construcții (ISC) Iași, Radu Lupășteanu, care a declarat că surparea terenului s-a produs din cauza unor infiltrații de apă.

„Din cauza unor infiltrații de apă, partea nisipoasă din stratul de teren de sub trotuar s-a tasat. A rezultat o coborăre a trotuarului cu 30-40 de centimetri. La recomandarea proiectantului, a fost oprită circulația în zonă pentru a nu pooduce vibrații care să ducă la surpare. Investitorul și executantul ne-au spus că vor realiza un sistem de sprijinire a acestui perete prin șprauiri, pentru a stopa deplasarea acelui perete. Noi am dispus monitorizarea topo și asupra carosabilului să vedem dacă fenomenul se răsfrânge și asupra acestuias sau nu“, spune Radu Lupăteanu.

Anchetă ISC Iași

În prezent, șeful ISC Iași nu știe încă dacă au fost respectate normele cerute în cazul unor astfel de lucrări.

„Doi colegi analizează în detaliu conformitatea proiectului tehnic și a lucrărilor executate cu cerințele normativelor tehnice și ale legii calității. Nu pot spune dacă au fost respectate normele până nu văd raportul final la care se lucrează. Orice poate fi evitat. Totuși, situațiile concrete ale unui șantier au un caracter de imprevizibilitate și lucrurile se corectează din mers. Pentru a vedea dacă există sau nu culpa constructorului trebuie să văd documentațiile tehnice: studiul geotehnic, proiectul incintei, proiectul de monitorizare, rezultatele prezentate de topometriștii care au făcut monitorizarea acestei incintei“, menționează Lupășteanu.

Reprezentanții Poliției Locale susțin că omul de afaceri va fi pus să refacă trotuarul dacă se demonstrează că acesta s-a surpat din vina sa. „Dacă se constată că denivelarea trotuarului s-a produs în urma lucrărilor de execuţie, administratorul societăţii va fi notificat să aducă trotuarul la starea iniţială“, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale, Daniel Ungureanu.

Reclamație în decembrie

În luna decembrie a anului trecut, cei de la ISC au primit o sesizare cu privire la lucrarea de pe şoseaua Nicolina nr. 81. „În urma controlului, nu s-au constatat abateri grave de la Legea 10 a calității în construcții. La vremea respectivă, săpătura nu era la adâncimea de acum. Au continuat săpăturile și s-a ajuns la această situație. Lucrarea are autorizație de construire, a fost anunțată la noi“, adaugă Lupășteanu.

Niculiță a obținut autorizația de construcție în mai 2017 și, potrivit proiectului, imobilul va avea două niveluri în subteran, parter şi 12 etaje la o înălţime maximă de 40 metri.

Traficul in zona Nicolina, pe sensul Capăt CUG-Podu Roș a fost ieri infernal, fiind oricum cea mai aglomerata șosea din Iași. Ieșenii se intreabă cât va mai dura această situatie, având in vedere ca luni, 15 ianuarie, vor începe și cursurile școlare. Ieri, coloana de mașini măsura 2 km, întreaga Șosea Nicolina putând fi străbătută în cel puțin 30 de minute. 

VOM REVENI.

 

Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Leave a comment

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Octombrie 2018 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30 31        

Clipul zilei

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top