fbpx
 
Unde te poți descărca nervos: Counter Strike „pe viu” la Iași

Unde te poți descărca nervos: Counter Strike „pe viu” la Iași


Petrecere inedită a timpului liber într-un spaţiu neconvenţional din municipiul Iaşi. O ieşeancă a pornit o afacere care transpune în viaţa reală un cunoscut joc al pasionaţilor de shootere, Counter Strike. Simona Cojocariu a creat într-o sală de aproximativ 400 de metri pătraţi, lângă service-ul auto Bras Laser Tag, un joc unic în Iaşi. Cojocariu speră că afacerea, în care a investit aproape 50.000 de euro, îi va aduce profit în cel mult un an.

 

Simona Cojocariu a intrat pentru prima dată în contact cu acest joc în urmă cu cinci-şase ani, la Braşov, şi de atunci şi-a dorit să creeze un asemenea spaţiu de joacă şi la Iaşi.

O idee mai veche

„Mi s-a părut o idee interesantă, mai ales că la Iaşi nu exista aşa ceva. Părinţii vor să-şi ducă la distracţii copiii, iar pentru vârste mai mari nu există asemenea spaţii de joacă. Am făcut un proiect pe minimis (program de finanţare al firmelor de către Stat - n.r.), dar nu am reuşit să accesez fonduri“, spune Cojocariu.

Dar tânăra nu a renunţat la idee şi a decis să creeze acest spaţiu de joacă din banii proprii, mai ales că sala o avea. „Am vrut să amenajez în zona Metro, dar tata (Irinel Nica, patronul Grupului de firme Bras - n.r.) mi-a pus la dispoziţie o hală de aproximativ 400 metri pătraţi. Ne-am apucat să o amenajăm în luna februarie a acestui an. De aproximativ trei luni am început activitatea“, zice tânăra.

Programul sălii este flexibil, în funcţie de cerere. Dacă în timpul săptămânii este ocupată timp de trei-patru ore, în week-end-uri se poate ajunge la 10-12 ore. „Ne pliem pe cererile clienţilor noştri“, afirmă deţinătoarea sălii de Laser Tag.

 

Deocamdată, sala de joc este ocupată mai ales în week-end

 

Investiţie de aproximativ 50.000 de euro

Dacă pentru hală nu a plătit nimic, având sprijinul tatălui, pentru crearea spaţiului de joacă şi pentru achiziţionarea echipamentelor necesare, Simona Cojocariu a cheltuit aproximativ 50.000 de euro. „Am studiat înainte echipamentele şi ne-am oprit asupra unui furnizor din Anglia, Q 2000. Pentru 20 de arme şi echipament am cheltuit 33.000 de euro, inclusiv transport şi implementare. Cei de la Q 2000 asigură şi mentenanţa. Sunt arme şi mai scumpe, dar noi ne-am orientat spre o valoare medium spre premium. Aproximativ 8.000 de euro am cheltuit pentru realizarea labirintului din lemn. Nu am făcut un total, dar ne-am apropiat de 50.000 de euro cu toată investiţia“, explică deţinătoarea sălii Laser Tag, care speră ca în cel mult un an să-şi recupereze investiţia.

 

„Iniţial, l-am văzut ca pe ceva violent, dar nu este deloc aşa. Faci foarte multă mişcare şi statisticile au demonstrat că în 30 minute de Laser Tag se ard circa 600–800 calorii, echivalentul a 60 minute de exerciţii la sala de fitness”, Simona Cojocariu, administrator Bras Laser Tag

 

Ce este Laser Tag

Laser Tag este una dintre cele mai complexe activităţi de divertisment, fiind potrivită atât pentru copii, cât şi pentru adulţi. Se joacă în interior, pe o arenă amenajată asemenea unui decor desprins dintr-un film. Arme cu raze laser, echipament cu senzori, labirinturi, cauciucuri, butoaie, picturi fluorescente, întuneric şi muzică.

„Iniţial, l-am văzut ca pe ceva violent, dar nu este deloc aşa. Faci foarte multă mişcare şi statisticile au demonstrat că în 30 minute de Laser Tag se ard circa 600–800 calorii, echivalentul a 60 minute de exerciţii la sala de fitness. Mai mult, este un joc în echipă, care îi învaţă pe copii, şi nu numai, să-şi organizeze acţiunile şi îi provoacă să construiască strategii eficiente, alături de coechipieri“, explică tânăra.

După terminarea jocului, participanţilor li se oferă diverse statistici privind scorul pentru focurile trase, cele ţintite şi cele încasate, eficacitatea focurilor, atât individual cât şi pe echipe.

 

Jocul se vrea o imitaţie a celui de pe calculator

 

Cui se adresează

Jocul poate fi practicat de oricine, de la vârsta minimă de 6-7 ani, neexistând o limită maximă. „Spunem măcar 6 ani pentru că arma are aproape 2 kilograme şi pentru un copil mai mic este dificil să o ţină în mână. În plus, sunt nişte reguli de care cel care joacă Laser Tag trebuie să ţină cont şi să înţeleagă exact ce are de făcut“, adaugă Cojocariu.

În ceea ce priveşte tarifele, Laser Tag oferă trei tipuri de servicii: partide, petreceri copii sau adulţi şi team-bulding-uri. O partidă, la care numărul minim de participanţi este de şase şi maximum 20, durează 20 de minute şi fiecare participant trebuie să plătească 15 lei. „Ţinând cont că între partide se face pauză, noi oferim trei jocuri la preţul de 30 lei de participant, dacă sunt cel puţin 10 participanţi“, declară Simona Cojocariu.

În cazul petrecerilor, preţul este de 800 lei pentru zece copii, pentru trei ore. În plus, copiii primesc tort, pizza şi suc. În cazul în care sunt mai mult de zece copii, pentru fiecare copil în plus se plăteşte câte 40 de lei. „Cât copiii se joacă, părinţii pot sta să-i aştepte într-o sală unde pot să-şi comande şi ei o pizza sau ceva de băut“, adaugă tânăra.

Oferta pentru team-bulding-uri este de 30 lei de participant pentru trei jocuri a câte 20 de minute. „De obicei, cei de la firme nu solicită mâncare sau băutură. Ei vin pur şi simplu să se joace. Dacă cineva vrea, poate să-şi comande o băutură de la barul nostru“, menţionează Cojocariu.


Citeste si...
Nota
(1 Vote)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: