Luni, 20 05 2019
Teatrul Național Iași, invitat la două festivaluri importante (VIDEO)

Teatrul Național Iași, invitat la două festivaluri importante (VIDEO)

În această lună, Teatrul Național Iași este invitat să participe la două festivaluri importante de teatru.

„Piele și cer”, spectacolul montat de Radu Ghilaș, se va juca la Brașov, pe scena Centrului Cultural Reduta, în cadrul celei de-a doua ediții a Festivalului de Teatru Politic „Scenele Memoriei”.

Reprezentația va avea loc miercuri, 8 mai, de la ora 19:00.

Despre noua ediție, organizatorii spun că au invitat spectacole care „vor pune în prim-plan evenimente, teme și dileme ce nu ar trebui uitate, prin care doritorii vor putea realiza un exercițiu de memorie individuală și, de ce nu, colectivă.”

distribuție: Petronela Grigorescu, Ionuț Cornilă, Răzvan Grosu

autor: Dimitré Dinev

traducere: Dan Stoica

regie: Radu Ghilaș

decor: Cătălin Târziu

costume: Rodica Arghir

muzică originală: Dragoș Cohal, Ionuț Todică  

video design: Andrei Cozlac 

Premiera a avut loc în 2018, pe 4 aprilie, la Uzina cu Teatru.

Pe 12 mai, spectacolul „Dansul Delhi”, în regia lui Radu Afrim, cea mai recentă producție a Naționalului ieșean, participă la cea de-a șaptea ediție a Festivalului Internațional de Teatru Nou de la Arad. Spectacolul se joacă la Sala Mare a Teatrului Clasic „Ioan Slavici”, de la ora 19:00.

Despre ediția din acest an, Claudiu Groza, curatorul festivalului, spune: „Am decis ca FITN 2019 să nu aibă un focus, ci o temă simbolică: NOI. Asta pentru că multe din spectacolele pe care le veți vedea vorbesc – mai intim, mai ironic, mai metafizic, mai brutal, mai sincer sau mai cinic, mai crud sau mai implicat – despre destine și provocări personale, despre demoni interiori și victorii – sau înfrângeri – ce rămân adesea, poate pentru totdeauna, necunoscute altora.”

distribuția: Ada Lupu, Tatiana Ionesi, Dumitru Georgescu/Dan Prisacariu, Pușa Darie, Livia Iorga, Marina Munteanu

autor: Ivan Vîrîpaev

traducere: Elvira Rîmbu

regie: Radu Afrim

scenografie: Cosmin Florea

univers sonor: Radu Afrim

video: Andrei Cozlac

asistent regie: Simona Ionelia Țăruș

foto: Odin Moise

Premiera a avut loc pe 22 februarie, anul acesta.

De la începutul acestei stagiuni, Teatrul Național Iași a fost invitat să participe la 8 festivaluri de teatru, care au avut loc la Chișinău, Oradea, Galați, Brașov, Cluj, Botoșani și Arad.


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Antibiotice

PMP dreapta
antibiotice fluxiv

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Mai 2019 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31    

Clipul zilei

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top