Sambata, 21 07 2018
„Primarul Mihai Chirica este dator cu o serie de lămuriri publice în urma mediatizării situației din cadrul Serviciului Control Urbanism al Poliției Locale Iași.

 

În încercarea disperată de a scăpa de răspunderea penală, Liviu Dragnea, prin interpusii săi, fie parlamentarii PSD-ALDE-UDMR, fie Ministrul Justitiei, dl. Tudorel Toader, propune ca abuzul în serviciu să fie infracțiune doar dacă funcționarul public a urmărit obținerea unui beneficiu direct pentru el sau rudele de până la gradul al II-lea.
Deputatul PNL Dumitru Oprea arată, într-o declarație de presă, că România trece printr-o perioadă tumultoasă, când, pentru prima dată după 1989, s-a întors la un sistem de putere care se învârte în jurul unui singur om și al intereselor sale, Liviu Dragnea. „Din primul moment al preluării puterii de către PSD-ALDE, singurul obiectiv a fost restaurația totală! Astăzi vedem că sunt foarte aproape de a-și îndeplini visul, chiar cu prețul distrugerii unei țări întregi“.
În doi ani de când a preluat puterea administrativă pe plan local și la un an de când a fost numit președintele PSD Iasi, domnul Maricel Popa le-a aratat atât iesenilor, cât si mass mediei și opiniei publice adevăratul caracter: servilism și obediență față de gașca Liviu Dragnea, ignoranță față de ieșeni!
„Oricât ar deturna discuția Liviu Dragnea, realitatea e simplă: cheltuielile bugetare sunt cu 22,1% mai mari decât în primul trimestru din 2017, care, la rândul lor, erau oricum mai mari decât cele din 2016. Asta înseamnă un singur lucru: România se îndreaptă cu viteză spre zid”, este de părere deputatul PNL Marius Bodea.

 

Deputatul PNL Dumitru Oprea arată, în cadrul unei declaraţii politice, că reforma educaţiei în România a eşuat vreme de trei decenii în urma acţiunilor PSD, partid care „a folosit şcoala românească exclusiv în scopuri electorale ori de câte ori a ajuns la putere (adică foarte des!)“.

 

La Congresul PSD nu s-au organizat alegeri pentru funcţia de preşedinte. Dragnea a ţinut însă să arate că este considerat liderul suprem al partidului şi a cerut confirmarea verbală din partea colegilor săi. A primit-o.

 

Liviu Dragnea și Mugurel Gheorghiaș, fost coleg de facultate, sunt suspecți într-un caz de spălare de bani în Brazilia, potrivit informațiilor confirmate de procurorul federal din această țară, Carlos Wagner Barbosa Guimarães, scrie Rise Project.

 

Imaginea liderului PSD Liviu Dragnea se depreciază foarte mult în interiorul partidului şi începe să îi fie frică că îşi pierde sprijinul, a opinat primarul Mihai Chirica.

 

Suspecţii din dosarul ‘Tel Drum’ sunt aşteptaţi marţi la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru a lua la cunoştinţă sechestrul impus de anchetatori în acest caz, au precizat, pentru AGERPRES, surse judiciare.

Pe 13 noiembrie, DNA anunţa că preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, este urmărit penal de procurorii anticorupţie pentru constituire de grup infracţional, abuz în serviciu şi infracţiuni referitoare la fraudare de fonduri, fapte săvârşite în dosarul ‘Tel Drum’ în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman.

În dosar mai sunt urmărite penal alte opt persoane pentru fapte similare.

DNA preciza că acest dosar s-a constituit pe baza unei sesizări a Oficiului European Antifraudă (OLAF) transmise la 30 septembrie 2016, privind suspiciunea săvârşirii mai multor infracţiuni, între care obţinerea nelegală, pe bază de documente false, a unor finanţări din fonduri europene pentru lucrări de reabilitare de drumuri judeţene.

 

(Agerpres/FOTO arhivă adevarul.ro)

Pagina 1 din 29

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Iulie 2018 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
            1
2 3 4 5 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30 31          

Clipul zilei

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top