Fostul europarlamentar ALDE Renate Weber este propunerea partidului condus de Călin Popescu Tăriceanu pentru funcţia de Avocat al Poporului, în contextul în care la începutul lunii mandatul lui Victor Ciorbea a expirat.

Coaliţia de guvernare PSD-ALDE face o mutare surprinzătoare: a decis să susţină candidatura lui Mugur Isărescu pentru un nou mandat la conducerea BNR. Mişcarea vine după ce, nu demult, cei din coaliţia de guvernare îl atacau constant pe guvernatorul BNR, acuzând că este vinovat pentru unele dintre problemele economice cu care se confruntă ţara.

Fostul trezorier PSD, Mircea Drăghici, s-a prezentat luni dimineață la sediul DNA pentru a fi informat că i-a fost schimbată încadrarea în cea de inculpat, a precizat acesta la ieșirea din instituție. Drăghici este cercetat pentru delapidare.

Premierul Viorica Dăncilă a declarat pentru Europa Liberă că a reziliat contractul cu consilierii israelieni aduşi alături de PSD de fostul preşedinte Liviu Dragnea.

Ștefan Șilochi, primarul din Tg. Ocna, a fost demis astăzi din partid, cu unanimitate de voturi, în cadrul Conferinței extraordinare a organizației județene PSD.

Deputatul PNL Dumitru Oprea a solicitat Ministrului Educaţiei Naţionale detalii despre numărul de creşe construite de la preluarea guvernării, mai ales în județul Iași, din cele 2500 promise la nivel național.

Purtătorul de cuvânt al PSD, Mihai Fifor, a anunţat miercuri, la Antena 3, că ar putea fi înfiinţată o comisie specială de anchetă în Parlament privind votul de la alegerile europarlamentare. Demersul vine în contextul acuzaţiilor venite din zona PSD privind presupusa fraudă masivă de la scrutin din 26 mai.

Moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă a picat la vot. S-au înregistrat 200 voturi „pentru", 7 „împotrivă" şi 2 abţineri.

Subiectele la Matematică, la concusul de admitere în clasa a V-a, au fost selectate în secret și au stat cel puțin o zi în biroul directoarei. În ședința CA a liceului se propusese ca acestea să fie realizate în ziua examenului și trase la sorți. Propunerile au fost respinse. Cătălin Bulgariu (PSD), director la Aeroport, membru în CA la Colegiul Național, a intervenit brutal în ședință, interzicând orice dezbatere democratică: „La mine îi dau pe toți afară dacă nu facem echipă”. Rezultatul apăsării pe butonul roșu: jumătate dintre elevi au luat nota maximă, mai mulți decât numărul total de locuri și orice departajare este imposibilă. Sute de copii și părinți stau în tensiune de două săptămâni, după ce s-au pregătit un an întreg pentru acest examen. Înscrierile s-au terminat vineri, dar ordinul directoarei Elena Calistru este ca situația admiterii să fie ținută la secret.

Situație extrem de tensionată la Colegiul Național. Sute de părinți așteaptă cu sufletul la gură rezultatele înscrierii în clasa a V-a la acest liceu de elită. Concursul la matematică a bulversat întreg sistemul: din 393 de elevi participanți, 189 au luat punctajul maxim. Dar locuri pentru clasa a V-a sunt numai 150 și doar 30 sunt destinate exclusiv concursului la matematică.

Pagina 1 din 66

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Iunie 2019 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
          1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29 30

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top