Sambata, 21 04 2018
Ţintă finală: să terminăm campionatul chiar dacă pierdem toate meciurile. Jurnalul unui naufragiu. Echipa de baschet masculin de primă ligă se zbate să termine campionatul, deşi jucătorii nu au fost plătiţi de şapte luni. Antrenorul şi o parte din baschetbalişti au plecat sau sunt pe picior de plecare. Alţii au mai rămas, chiar dacă au fost evacuaţi din apartamentele pentru care clubul nu a plătit chiriile. Deplasările se fac cu ajutorul banilor unor binevoitori.

Problemele de la CS Politehnica Iaşi nu mai au sfârşit. Lipsit de finanţarea de la Primăria Iaşi, bani care veneau prin intermediul Fundaţiei Sportului Ieşean (FSI), clubul a retras deja din campionat echipele de primă ligă de rugby şi handbal, sportivii plecând la alte cluburi şi acţionând în instanţă gruparea ieşeană. Singura echipă de la CS Politehnica rămasă să reprezinte numele Iaşului, cea de baschet masculin, a intrat în cea şaptea lună consecutivă fără salarii neachitate.

Consilierii locali ai PNL Iaşi au solicitat şi convocat o şedinţă extraordinară de Consiliu local pentru a dezbate şi indentifica soluţii pentru salvarea sportului ieşean. Consilierii PMP din CL s-au solidarizat cu acest demers.
Arestați-i pe primarii din Cluj, Bistrița, Călărași, Brăila că dau bani la sport! Primarul Chirica e singurul din țară care nu mai dă bani la cluburile din ligile naționale, preferând să le retragă în mijlocul campionatului. Toți parlamentarii din Comisia de Sport spun că finanțarea din bani publici este legală. Mai mult de zece orașe mari din țară continuă să aloce fonduri publice echipelor din diverse sporturi. Mihai Chirica promisese în toamnă lapte și miere pentru sportivi, iar în ianuarie 2018 își reluase angajamentele, dând speranțe deșarte.

În condițiile în care sportul ieșean este în colaps, echipele de rugby și handbal retrăgându-se din campionat, tot mai multe persoane abilitate susțin că problema finanțării formațiilor ieșene de la Fundația Sportului Ieșean este strict legată de primarul Mihai Chirica.

Astfel, mult hulita Ordonanță 38, din mai 2017, de completare a Legii Sportului, nu interzice finanțarea, iar întoarcerea la Parlament a Legii de aplicare a Ordonanței, de către președintele Klaus Iohannis, face referire la alte aspecte decât cea legată de banii publici.

De la extaz la agonie: 5% din bugetul unui mare oraş pentru sport s-a transformat deodată în 0%, iar planurile de mărire ale cluburilor s-au destrămat brusc. Şi nu numai: sunt afectate mai multe cluburi din ţară care depind de banii de la municipalităţi. În septembrie 2017, Consiliul Concurenţei a avertizat Primăria Timişoara că finanţarea sportului este ilegală şi informaţia s-a întins ca focul, primarilor fiindu-le frică că vor fi anchetaţi. Ironia sorţii face că anterior se dăduse o ordonanţă care părea să permită primăriilor să finanţeze cluburile cu mai mulţi bani. Primarul Chirica spune că singura soluţie este înregimentarea echipelor în subordinea directă a Primăriei, aşa cum este cazul CSM Bucureşti.

Inconștiență? Șeful Euroregiunii amestecă funcția din bani publici cu interesele firmei proprii. Proiecte europene de 17 milioane de lei s-au împărțit într-un cuib de prieteni din Casa Pătrată. Directorul Euroregiunii, finanțată din banii CJ Iași, este partener prin firma proprie al Euronest, finanțată tot din banii județului, la două proiecte europene. Eastern Marketing Insights, a lui Tudor Jijie, va avea 7 milioane de lei pe mână, specialiștii estimând profitul al 1,5 milioane de lei. Alegerea partenerului s-a făcut la avizierul din Casa Pătrată. Jijie, care e la Euroregiune, e prieten cu Marius Dangă, care e la Euronest, având birourile unul lângă altul. Jijie a mai participat cu firma proprie la proiecte ale CJ.

S-a pornit, din nou, loteria proiectelor cu finanțare europeană pentru „capitalul uman”. În cazul de față, sprijin pentru deschiderea de noi afaceri. Primul mare câștigător este ex-liberalul Tudor Jijie. Firma acestuia, Eastern Marketing Insights SRL, a prins două proiecte europene în valoare cumulată de 17,3 milioane de lei. Într-unul este lider, iar în celălalt este partener. Ambele se desfășoară împreună cu Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Euronest (ADIE), unde adjunct este liberalul Marius Dangă.

Cum a fost selectat Jijie drept partener al ADIE? Simplu: „Prin publicarea de anunțuri pe site-ul propriu și prin promovarea acestora pe alte canale de comunicare avizier, Facebook”.

Din suma totală, aproximativ 10,9 milioane vor fi destinate înființării de start-up-uri. Ceilalți 6,4 milioane lei vor fi cheltuiți pe activități de formare și consultanță. Iar de aici îi rămâne și lui Jijie. Asta da afacere, citești avizierul de la CJ și câștigi!

Dangă și Jijie au birourile apropiate, în Casa Pătrată, fiind vechi prieteni, „rezistenți” în PNL și specialiști în politici regionale, cu salarii din bani publici.

Bani pentru diaspora

Proiectul „ReConnect Diaspora” a fost lansat la apă la sfârșitul anului trecut. Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Euronest (înființată de consiliile județene din cele 6 județe ale Moldovei) a prins 8,4 milioane de lei, bani europeni. Cu această sumă, vor fi consiliați 250 de români-moldoveni stabiliți peste graniță pentru a-și deschide afaceri acasă.

Dintre aceștia, 30 vor primi câte 40.000 euro fiecare (sumă maximă) pentru înființarea unei afaceri într-unul din cele șase județe ale Moldovei. Restul de 220 vor rămâne doar cu consilierea. Pentru a implementa acest proiect, ADIE a luat ca partener firma Eastern Marketing Insights SRL (fostă Fast Training, denumirea fiind schimbată în 2015). Aceasta este deținută în procent de 100% de Tudor Jijie. Practic, din bugetul total de 8,4 milioane de lei, 5,5 milioane vor fi destinate înființării celor 30 de firme. Diferența de 2,9 milioane de lei (630.000 euro) va fi folosită pentru celelalte activități.

Firma lui Jijie se va ocupa cu realizarea „platformei de furnizare a cursurilor în format online; formarea celor 250 de persoane din grupul-țintă; elaborarea unei analize antreprenoriale la nivelul Regiunii Nord-Est; asigurarea serviciilor de consiliere pentru înființarea noilor companii; monitorizarea implementării celor 30 de planuri de afaceri finanțate”, așa cum se precizează în răspunsul furnizat către REPORTER DE IAȘI de Alina Popa, directorul executiv al ADIE.

Tudor Jijie conferențiază ca director al Euroregiunii

Start-up pentru cei rămași
Al doilea proiect, cumva similar, îi are în rolurile principale pe aceiași actori, însă cu pozițiile inversate. Astfel, „Start it up Nord Est” este titlul proiectului la care Eastern Marketing Insights este lider (solicitant), în timp ce ADIE este partener.

În acest caz vorbim despre cursuri de inițiere în afaceri pentru 300 de persoane din regiunea Moldovei, dintre care 36 vor fi și finanțate pentru deschidere cu un maxim de 33.000 de euro fiecare. Adică, tot înființarea de start-up-uri, dar pentru cei rămași acasă. În acest caz, bugetul este de 8,9 milioane de lei. Așadar, 5,4 milioane de lei vor fi folosiți efectiv pentru deschiderea de noi afaceri, în timp ce diferența de 3,5 milioane lei va fi utilizată la cursuri.

„În cadrul proiectului pe care Eastern Marketing Insights SRL îl derulează ca solicitant/lider, aceasta asigură managementul general al proiectului, realizează, împreună cu partenerul, selecția grupului-țintă, furnizează cursurile de formare pentru 300 de beneficiari din grupul-țintă, participă la selecția planurilor de afaceri, împreună cu partenerul, organizează, împreună cu partenerul, stagiile de practică în companii pentru câștigătorii concursului de planuri de afaceri și monitorizează implementarea acestora”, a explicat Alina Popa cu ce se va ocupa firma lui Jijie.

Cursanții de la Cahul sunt duși de același Tudor Jijie la firma proprie, Eastern Marketing Insights. Acum e patron în blugi

Profit baban

Cu alte cuvinte, pe cele două proiecte cu fonduri europene care se vor derula pe parcursul a doi-trei ani, firma Eastern Marketing Insights a lui Tudor Jijie va avea la dispoziție între 6,4 și 7 milioane de lei pentru a desfășura activitățile, dar și pentru propriul profit.

7 milioane de lei pentru instruirea și formarea a 550 de persoane. Ar reieși o sumă brută de 12.700 de lei pentru fiecare om consiliat în afaceri, pe toată perioada desfășurării proiectelor. „În funcție de complexitate, de resursele intelectuale și materiale implicate, de cât de bine se negociază cu cei implicați în proiect, firma de consultanță poate rămâne cu un profit de 20-30% din sumă”, a declarat, sub rezerva anonimatului, un jucător pe piața de consultanță. Adică, la final, firma lui Jijie să rămână cu 1,5-2 milioane de lei.

Tudor Jijie și Marius Dangă, dizidenți în PNL, sunt parteneri în cele două proiecte europene, dar primul nu mai e director în Casa Pătrată, ci persoană privată

7 milioane pe două contracte
Nici cei de la ADI Euronest nu știu cât va câștiga Jijie, dar nici nu-i interesează. „Nu cunoaștem care va fi câștigul financiar sau care vor fi veniturile nici unuia dintre partenerii cu care colaborăm pe proiectele derulate. În cazul de față, vă putem comunica faptul că bugetele contractate de către Eastern Marketing Insights SRL pe cele două proiecte (unul în calitate de lider, celălalt, în calitate de partener) se ridică la aprox. 7 milioane lei, bugete care vor fi utilizate pentru derularea activităților menționate”, a spus Alina Popa, șefa Euronest.

Directoarea Euronest, Alina Popa, spune că partenerul Jijie a fost ales prin anunțuri la avizier și pe Facebook

E peste tot. Jijie amestecă planurile

Tudor Jijie (43 de ani) îndeplinește și funcția de director executiv al Asociației Euroregiunea Siret-Prut-Nistru. „Extinderea și îmbunătățirea relațiilor între comunitățile locale și autorități, în domeniul economic, cultural, științific și civic, cu scopul de a asigura dezvoltarea sustenabilă și echilibrată teritorial a Euroregiunii”, se arată la secțiunea „misiune” de pe site.

Din Euroregiune fac parte majoritatea raionelor din Republica Moldova și județele românești Bistrița, Prahova, Vaslui și Iași. În principal, ca obiect de activitate al Euroregiunii, așa cum reiese de pe pagina de Facebook a acesteia, vorbim despre vizite de lucru reciproce România – Republica Moldova, schimburi de experiență, înfrățiri între localitățile celor două țări, participări la simpozioane, congrese și momente cu caracter festiv.

Jijie a afirmat că bugetul Euroregiunii a fost de 90.000 de euro anul trecut, însă a refuzat să precizeze cum au fost cheltuiți banii. „Este persoană juridică de drept privat”, a spus Jijie. Cu alte cuvinte, în accepțiunea sa, nu este obligat să răspundă la aceste întrebări. A menționat doar că jumătate din sumă au fost salarii pentru cei cinci angajați, iar cealaltă jumătate s-a cheltuit pe „deplasări, mese și cazări. Avem comisie de cenzori”.

Toți banii Euroregiunii sunt din impozitele ieșenilor și ale altor contribuabili.

Joc periculos în trei

Așadar, Tudor Jijie este director executiv al Asociației Euroregiunii, la care membru fondator este Consiliul Județean Iași, și același Jijie are un SRL la care este asociat unic.

În calitate de director al Asociației duce delegațiile moldovenești la propria firmă. Și se laudă cu asta pe Facebook. Nu știm dacă există sau nu și un schimb financiar între Euroregiune și companie. În același timp, firma sa, Eastern Marketing Insights, este partener în două contracte europene, de milioane de lei, cu ADI Euronest la care printre membrii fondatori se regăsește și Consiliul Județean Iași.

Mai mult, „ADI Euronest a colaborat cu Euroregiunea Siret – Prut – Nistru punctual, la derularea mai multor activități, în cei 10 ani de existență, fără însă a exista niciun contract sau parteneriat formalizat în acest sens. Colaborările au vizat participarea la unele evenimente, alături de reprezentanți ai raioanelor din Republica Moldova sau din Regiunea Vinnitsa, Ucraina”, a precizat Alina Popa, director ADI Euronest.

Incredibil: Jijie merge după bani și cu asociația, și cu firma proprie
Într-o hotărâre a Consiliului Județean Iași (155/aprilie 2017), care completa Strategia de Dezvoltare Socială și Economică a județului Iași pentru perioada 2014-2020, lucrurile sunt și mai complicate. Astfel, în această completare sunt enumerate mai multe posibile proiecte și cine le-ar putea realiza. Concret, la paginile 4-6 din hotărâre se face vorbire despre o inițiativă intitulată „Connect Diaspora – Crearea de Oportunități prin Noțiuni de E-learning și de Competențe Transversale pentru Diaspora”.

După descrierea proiectului, în final au fost precizați parteneri potențiali: solicitant Eastern Marketing Insights, partener 1 – Asociația „Euroregiunea Siret-Prut-Nistru”. Adică, Jijie cu Jijie, o dată pe firmă, o dată pe asociație.

O situație similară există, în același document, la paginile 6–8, dedicate proiectului PROMOTE Diaspora.

Jijie, în grupul disidenților
La alegerile din filiala Iași a PNL care au avut loc anul trecut, Tudor Jijie s-a poziționat de partea grupului disident, autointitulat ca reformator. Din acesta au mai făcut parte Marius Dangă, Dorin Dobrincu și Dorin Cristea. Ultimii doi au candidat pentru funcțiile de președinte al organizației municipale, respectiv al celei județene a PNL.

Dobrincu și Cristea au fost înfrânți în alegeri de Marius Bodea și Costel Alexe. Ca urmare a acestui rezultat și pe fondul tensiunilor acumulate, Tudor Jijie a demisionat din PNL. Surse din partid susțin că în ultima perioadă s-a realizat o conciliere între Jijie și Alexe.

În urma dezvăluirilor de astăzi din REPORTER DE IAȘI, deputatul PNL Marius Bodea reacționează și cere lămuriri din partea primarului Mihai Chirica, privind riscul pierderii finanțării pentru Spitalul Regional din Iași. Marius Bodea reia informațiile din articolul publicat de REPORTER DE IASI și îi cere lui Mihai Chirica să-și asume niște răspunsuri clare, atât timp cât Spitalul Regional a fost preluat de primarul Iașului ca un proiect personal, iar de construirea acestuia depind cei 5 milioane de locuitori din toată Moldova.

Iată mai jos întrebările adresate de Marius Bodea lui Mihai Chirica:

„Spitalul Regional de Urgenţă (SRU) este unul dintre principalele obiective sociale din Moldova, cu impact asupra a minimum 5 milioane de oameni. În condiţiile în care în spaţiul public s-a pus în discuţie, explicit, riscul ca acest obiectiv de investiţii să nu mai fie finanţat de către Uniunea Europeană pentru că amplasamentul din zona Moara de Vânt, votat în plenul Consiliului Local, nu respectă prevederile Planului de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD), consider că dl. Mihai Chirica are obligația  să ofere ieşenilor răspunsuri la următoarele întrebări :

  1. Primăria Municipiului Iaşi a fost înştiinţată de riscul dezangajării sumelor pentru realizarea Spitalului Regional de Urgenţă din cauza amplasamentului din zona Moara de Vânt care nu respectă condiţiile de accesibilitate?
  2. Care este explicaţia pentru care, în prima variantă a Planului de Mobilitate Urbană Durabilă (februrarie 2016), realizat pe baza unui contract de asistență încheiat în 2014 între Ministerul Dezvoltării Regionale și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, amplasamentul Spitalului Regional de Urgenţă era prevăzut în zona Era, iar în varianta actualizată a acestui document, din septembrie 2017, amplasamentul SRU este la Moara de Vânt? Cum a fost realizată această modificare de către Primăria Municipiului Iaşi, în condiţiile în care PMUD nu a fost predat Primăriei pe bază de proces verbal sau prin alt mod care să asigure transmiterea dreptului de modificare/completare a documentului?
  3. Care sunt explicaţiile publice ale primarului Chirica cu privire tranzacţiile imobiliare ale familiei viceprimarului Harabagiu cu terenurile din Moara de Vânt, fix de lângă amplasamentului actual al Spitalului Regional de Urgenţă?
  4. Cunoaște dimensiunea uriașă a tranzacționării terenurilor private din jurul amplasamentului SRU, a valorilor speculative foarte mari a terenurilor în cauză, stimulate exclusiv prin insistența și garanțiile acordate de domnia sa privind amplasarea acestui obiectiv în zona Moara de Vânt? 
  5. Dacă se va confirma că finanţarea Spitalului de Urgenţă va fi dezangajată de către Comisia Europeană, îşi asumă primarul Chirica răspunderea şi demisionează, în condiţiile în care a ales singur această propunere, în ciuda opoziţiei specialiştilor din domeniul medical, alternativelor oferite de Opoziţie şi experţilor care au întocmit Planul de Mobilitate Urbană?

Îl rog pe dl. Primar Chirica să răspundă la aceste întrebări pentru că nu poate minimaliza un subiect atât de important, iar în ultimele luni şi-a asumat, de fiecare dată, rolul de „părinte” al acestui proiect.”

Pagina 1 din 8

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2018 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
            1
2 3 4 5 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30            

Clipul zilei

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top