fbpx
 
CFR SA anunţă marţi dimineaţa că circulaţia feroviară se desfăşoară în condiţii de iarnă, în special pe raza Sucursalelor Iaşi şi Galaţi, din cauza vântului puternic, viscolului şi temperaturilor scăzute şi că 11 trenuri au fost anulate pe raza SRCF Iaşi. În plus, pe raza SRCF Iaşi, pe linia neinteroperabilă Hârlău – Iaşi, din cauza zăpezii abundente şi a viscolului, trenul R 11404 (Regio Călători) s-a defectat şi aşteaptă locomotivă de ajutor, transmite News.ro.

Prefectul Bogdan Cojocaru a anunţat că se suspendă cursurile din toate unităţile de învăţământ preuniversitar din judeţul Iaşi, până pe 9 ianuarie, orele urmând a fi recuperate ulterior.

O ninsoare mai abundentă a transformat Iașul într-un imens morman de zăpadă, o aglomerare urbană impracticabilă, unde oamenii sunt prinși ca într-o cursă de șoareci, fără posibilitatea de a putea folosi în mod decent măcar transportul în comun. Deszăpezire nu, tramvaie și autobuze suficiente, care să circule decent sau care să nu se defecteze, nu! Administrație falimentară și incompetentă, DA! 

Sărbătorile de iarnă au fost marcate, și în acest an, de drame care evidențiază disfuncționalități majore ale instituțiilor responsabile de siguranța fiecăruia dintre noi.

Un vatman în vârstă de 50 de ani a murit duminică seară în timp ce conducea un tramvai care circulă pe ruta 11, informează Agerpres.

Un şofer în vârstă de 36 de ani, din judeţul Iaşi, a fost prins conducând pe autostrada A1 Bucureşti - Piteşti cu 214 km/h, cu 94 km/h peste limita legală, a informat, marţi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş.

Peste 10.000 de oameni sunt de-a lungul străzii Anastasie Panu și în fața Palatului Culturii pentru a asista la parada militară de Ziuua Națională a României.

„Ascultați bine, pentru că acest mesaj este important. Cinci persoane, trei femei și doi bărbați, circulă cu o mașină, să fure copii. În Via Medaglie d’oro au luat un copil. Fără să fiu sigur, nu aș fi făcut acest videoclip. Persoane pe care le cunosc l-au văzut pe tatăl sau pe mama acestui copil în timp ce îl recuperau din mașină”.

Nu există finanțare pentru niciuna din secțiunile Inelului de Centură a Iașului

Legătura Popricani-Bucium, parte din A8, nu se face mai devreme de 10 ani pentru că proiectarea este întârziată, nu există acordul de mediu, finanțarea nu este asigurată

Pentru aceste tronsoane era esențial să existe un factor de presiune politic din partea conducătorilor Iașului, dar aceștia fie n-au nicio putere, fie nu-i interesează

Cluj și Oradea au terminat la timp proiectările și au scos în execuție șoselele de Centură, valorând împreună miliarde de euro

Cele două orașe primesc bani europeni (POT 2021-2027), PNRR, Saligny sau bani direct de la Guvern

Iașul nu primește nimic pentru că nici măcar nu are să arate un proiect de Centură

Șoseaua Uricani-Cicoarei e promisă de 7 ani și nu s-a făcut nimic. Acum e mutată spre 2027

Ieșenii se sufocă în trafic, având cele mai mari blocaje din România, pentru că nu avem un Inel de Centură complet: să pleci de la Bucium spre Copou fără a traversa orașul


Am văzut în reluare secvenţe de la ultima conferinţă a lui MC (evenimente la care REPORTER nu este invitat, dar la care vom ajunge în perioada următoare) şi am văzut acelaşi gen de prosteală pe care acesta o practică de 9 ani.

Pagina 4 din 199