Marti, 18 12 2018
Organizatorii Festivalul Internațional de Literatură și Traducere Iași – FILIT anunță numele unui alt invitat de marcă, ce va fi prezent la Iași în perioada 3-7 octombrie 2018. Este vorba despre Veronica Roth, numărul 1 în topul „New York Times” al celor mai bine vânduți autori, pentru seria „Divergent” (Divergent, Insurgent, Experiment).Trilogia „Divergent” a fost adaptată într-o serie de filme, cu actorii Shailene Woodley și  Theo James în rolurile principale. Filmele s-au bucurat de un imens succes în întreaga lume, cu încasări de sute de milioane de dolari și cu numeroase premii și nominalizări.
Luiza Căzănescu, cea care a atacat la Curtea de Apel Bucureşti OUG 14, se numără printre cei care au fost la dezbaterea privind graţierea şi modificarea codurilor penale, organizată de fostul ministru al Justiţiei Florin Iordache, cerându-i lui Iordache „să fie bărbat de stat", să promoveze aceste legi şi „să lupte împotriva securităţii care a invadat toate organismele statului", ea spunând că are 800 de dosare civile şi 46 de dosare penale, relatează News.ro. După dezbatere, Căzănescu a fost invitată de Iordache la discuţii, alături de o altă femeie care a cerut graţierea şi amnistia – „mama unui băiat care a furat decât trei maşini".

 

Luiza Căzănescu, femeia care a atacat în contencios administrativ Ordonanţa de Urgenţă 14, prin care sunt abrogate prevederile Ordonanţei de Urgenţă 13, de modificare a Codului penal şi a Codului de procedura penală, a participat, în 30 ianuarie, la dezbaterea organizată de Ministerul Justiţiei.

 

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Decembrie 2018 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
          1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29 30
31            

Clipul zilei

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top