fbpx
 
Doi minori, de 9 ani şi 12 ani, au fost agresaţi de un bărbat cu o foarfecă, în timp ce mergeau cu un autobuz în municipiul Brăila, agresorul fiind imobilizat de şoferul autobuzului, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Brăila.

Doi adolescenți au murit, iar alte cinci persoane au fost rănite într-un accident înfiorător, în Marea Britanie. Printre victime se numără și doi copii, potrivit The Sun.

Minorul în vârstă de 15 ani, implicat alături de alţi doi copii în tâlhărirea unui bătrân din localitatea buzoiană Căldărăşti, agresiune urmată de moartea victimei, avea discernământ în momentul comiterii faptei.

Patru bărbați din județul Brașov au fost reținuți după ce ar fi umilit și lovit doi tineri, dintre care unul minor.

Polițiștii bucureșteni au făcut, marți, două percheziții domiciliare, și au dus la audieri nu mai puțin de patru persoane. Este vorba de câțiva tineri, dintre care doi sunt minori.

Un cetăţean german în vârstă de 76 de ani, voluntar în oraşul Lipova la o fundaţie de protecţie a minorilor, a fost reţinut pentru că ar fi violat doi copii, cu vârste de 13 şi 16 ani, care erau instituţionalizaţi la o casă de tip familial.

Bătrânul de 82 de ani care a fost tâlhărit de trei minori a decedat din cauza hipotermiei, după ce a fost lovit şi lăsat pe câmp, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău.

Trei minori din localitatea Căldărăşti - Pogoanele, judeţul Buzău, în vârstă de 9, 10 respectiv 15 ani, sunt cercetaţi în stare de libertate, după ce ar fi omorât un bărbat de 80 de ani pentru a-i sustrage o bicicletă.

Liderii celor 73 de organizații au prezentat, într-o scrisoare deschisă, date care arată că numărul de agresiuni asupra minorilor a fost în creștere în 2022. Drept urmare, de 1 martie, ceri parlamentarilor să voteze proiectul de lege pentru protecția minorilor în fața agresorilor sexuali.

Trei minori au fost accidentaţi, vineri seara, pe o trecere de pietoni din municipiul Piatra-Neamţ.

Pagina 3 din 15

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30