fbpx
 
E nevoie de controale din alte județe pentru a bloca mafia imobiliară de la Iași. La o răsfoire în viteză a dosarului de autorizare, Inspectoratul în Construcții Bacău a sesizat că documentația arată 11 locuri de parcare, deși oficial erau necesare 16 locuri. Prefectul cere anularea autorizației în instanță, numărul acestor demersuri înmulțindu-se în ultimele luni. Practic, instituțiile au ajuns să se vâneze reciproc: cele ale lui Chirica, părtașe la jaful imobiliar, și cele neaflate sub controlul acestuia, trebuind chemate din alte județe sau de la București. Nimeni din Primăria Iași n-a văzut încălcarea autorizației. Samsarul Ioan Hatmanu mai făcuse un bloc în zonă, tot fără locuri de parcare. Noua clădire e pe un triunghi îngust, măsurând doar 460 mp, între două străzi late de doar 5 metri. Oamenii au protestat, primarul nu i-a ascultat.

Prefectura Iași tocmai a cerut la Tribunal anularea unei autorizații de construire emise pentru zona Smârdan. Prin autorizație 1012 din 4 octombrie 2018, Primăria permitea SC Marluc H SRL, firma lui Ioan Hatmanu, să ridice un imobil P+3+M pe o suprafață de teren de 464 mp.
Practic, este un triunghi ce are pe o latură strada Fericirii nr 2 și pe cealaltă strada Malu, în zona Smârdan. Spațiul îngust nu a permis mai multe locuri de parcare, Inspectoratul Regional în Construcții Nord Est de la Bacău a descoperit ilegalitatea, Prefectura a dus dosarul în instanță.

Mult – așteptatele aparate de taxat pentru locurile de parcare ale Primăriei sunt dublate de taxatori care taie bilete ca și până acum. Sistemul nu s-a schimbat, pentru că nu s-au montat bariere și reprezentanții Primăriei spun că au vrut să iasă mai ieftin. Au crescut încasările cu 30% doar pentru că acum sunt taxate și locurile de parcare de pe Socola. Locurile din parcările amenajate aduc aceiași bani ca și până acum.

Cinematograf Victoria, parcare amenajată. Plata se face la parcometru, nu există barieră și aparatul este dublat de un angajat cu casă de marcat atârnată de gât. Sistemul anunțat drept revoluționar de Primăria Iași nu este nici măcar un pas înainte. E un pas în lateral.

Consilierul local PNL Răzvan Timofciuc, președintele Comisiei de Mediu din cadrul Consiliului Local, a înaintat Primăriei astăzi, 15 aprilie, un proiect de hotărâre de Consiliu Local pentru înverzirea spațiilor betonate/asfaltate din Iași.

Vineri, 22 februarie a.c., la Hotel Internațional a avut loc dezbaterea „Parcările între prezent și viitor“, inițiată de deputatul PNL Marius Bodea, președintele organizației municipale PNL Iași.

„Dezvăluirile de presă privind impostura flagrantă a Primarului de Iași, domnul Chirica, care are „șansa” uriașă de a avea un unchi, fără nicio anvergură antreprenorială, doar simplu cetațean, în rolul „mătușii Tamara”, donator de sume uriașe cu care Chirica și-a cumpărat imobile, a unui frate cu venit minim pe economie, simplu salariat la o societate de stat, dar proprietar de firmă și multiple imobile de sute de mii de euro în care locuiește domnul Chirica, ne arată adevărata ipocrizie a ceea ce se întamplă astăzi în orașul unde acum 100 de ani s-a scris istoria României Mari.

O minciună instituțională: Niculiță a promis parcări acolo unde de fapt mai construiește două blocuri. Procesul dintre Poliția Locală și dezvoltatorul Daniel Niculiță e un surogat: el se obligă să amenajeze parcări, după ce-a încălcat autorizația inițială, exact acolo unde Primăria i-a mai aprobat două turnuri. Alt dezvoltator din Oancea, Vasile Filip, face foraje ulterior aprobării PUZ! Pe ce bază s-a mai dat acesta? Locuitorii sunt total ignorați, tot spațiul verde de pe esplanadă va dispărea.

Scandalul imobiliar din Oancea e departe de final. Locatarii din zonă sunt nemulțumiți că Primăria nu a blocat investiția la cele trei blocuri turn ale controversaților investitori Vasile Filip și Daniel Niculiță.

Au mai luat în trecut aceeaşi decizie, dar au încălcat-o ulterior de nenumărate ori. După ce şmecherii din imobiliare şi-au făcut mendrele, construind cum au vrut în Iaşi, consilierii locali din Comisia de Urbanism au luat o decizie radicală. Nu se mai aprobă construcţia de blocuri pe suprafeţe mai mici de 500 de metri pătraţi. Ce „coincidenţă”: tocmai au scăpat de interdicţie construcţiile aparţinând familiilor a doi consilieri locali. Și în urmă cu trei ani se luase aceeași decizie și a fost încălcată de zeci de ori

Pe suprafeţe mai mici de 500 de metri pătraţi nu se mai autorizează construcţia de locuinţe colective, adică blocuri, decât dacă locurile de parcare sunt prevăzute în subteran. „Cresc, într-adevăr, costurile de construcţie, dar investitorii trebuie să înţeleagă că nu pot ridica blocuri pe suprafeţe mici fără să asigure şi parcările”, a declarat Ciprian Bostan, consilier local PNL.

Pagina 3 din 7

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31