fbpx
 
Locuitorii comunei oltene Optași au avut parte de o paradă nemaivăzută de 1 decembrie. Primarul Marin Scurtu a vrut să copieze parada din Capitală așa că le-a oferit sătenilor o improvizație inedită.  

Fostul primar al comunei prahovene Şotrile, Bogdan Davidescu, condamnat pentru pornografie infantilă, dar reales în funcţie în urma scrutinului parţial din vara acestui an, a obţinut în instanţă anularea ordinului emis de prefectul judeţului Prahova prin care acesta constata încetarea, de drept, înainte de termen, a mandatului de edil.

Primarul Mihai Darabană (PNL) ridică din umeri și spune că nu are soluții pentru a transporta elevii cu un microbuz școlar

Fostul ministru PSD al Finanțelor Darius Vâlcov a fost achitat definitiv joi într-un dosar în care era judecat pentru instigare la dare şi luare de mită. Decizia a fost luată de Curtea de Apel Craiova.

Curtea de Apel Târgu Mureş l-a achitat, luni, pe fostul primar din Târgu Mureş, Dorin Florea, într-un dosar în care era acuzat de Direcţia Naţională Anticorupţie de atribuirea „cu încălcarea legii" a unui teren cu o suprafaţă de 20.400 metri pătraţi către o asociaţie sportivă, acesta fiind al treilea dosar penal trimis în judecată de DNA, în care fostul edil a fost achitat.

Viceprimarul USR al Bacăului, Cristian Ghingheş, a fost exclus din partid. Acesta intrase în conflict cu primarul Bacăului, Lucian Stanciu-Viziteu, liderul USR Bacău.

Marin Voicu, primarul comunei prahovene Ciorani, trimis în judecată în dosarul fraudei electorale, a fost reţinut din nou pentru 24 de ore printr-o decizie a procurorilor din cadrul Parchetului Curţii de Apel Ploieşti.

Primarul orașului Blaj, Gheorghe Valentin Rotar, s-a lăudat pe facebook că a finalizat modernizarea unui teren de fotbal.

Cel mai longeviv primar din Maramureș a pierit. Pop Gavril a fost agățat de un tramvai și târât zece metri.

În timp ce, de luni, 25 octombrie, în România intră în vigoare noi măsuri restrictive, din cauza valului 4 al pandemiei de Covid 19, Primăria Focșani vrea artificii pentru sărbătorile de iarnă. Asta în condițiile în care, la Focșani, rata de infectare în data de 24 octombrie este de 8,29, scrie G4Media.

Pagina 23 din 76

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31