Complexul Era crește într-o lună cât alții în 10 ani. Milionul de metri pătrați ce urmează a fi construiți au fost aprobați în doar 4 luni de șefii Primăriei, în lipsa căilor de acces. În noul PUZ cerut de Ermes Holding apare o eroare gravă: în descrierea parametrilor viitoarelor construcții scrie CUT 3, adică 1 milion mp construiți, și POT 60% (amprentă la sol). În tabelul ce însoțește schița noilor investiții, parametrii sunt cu totul alții: CUT 1, adică 330.000 mp construiți, și POT 50% adică mai puțin cu 3,3 ha de hale. Diferența este inexplicabilă, fiind vorba de 670.000 mp ce urmează a fi închiriați. Proiectul a trecut fulgerător prin Primărie, din martie până în iunie, în timp ce alții așteaptă câte 3 ani. Ermes este doar intermediarul afacerii, urmând să vândă acest PUZ către adevărații dezvoltatori. Pentru succesul tranzacției, îi trebuia aprobare pe niște parametri maximali. În tot acest timp, traficul din zonă este sugrumat pe kilometri întregi și Primăria n-a pus nicio condiție.
O scamatorie cu cărțile la vedere, un truc de milioane de euro. Asta încearcă să facă firma care deține 33 hectare de teren pe șes Bahlui, la Complexul Era din Păcurari. Concret, Ermes Holding, proprietara terenului, a făcut demersuri la Primărie pentru obținerea unui plan urbanistic zonal (PUZ) în vederea construirii celui mai mare mall din Moldova. Dar 33 de hectare arie desfășurată a clădirilor se pot transforma, printr-o simplă ștampilă, în 100 de hectare, triplând astfel profitul. Investiția de sute de milioane de euro este controversată și din alte două motive: lipsa căilor de acces și a neclarificării subiectului parcărilor.