fbpx
 
Un român a fost condamnat la 7 ani și 10 luni de închisoare în Anglia pentru că, din gelozie, și-a torturat partenera de viață pe care a ținut-o captivă în subsolul casei lor din Leeds și a obligat-o să-și înghită inelul de logodnă.

Familia unui tânăr de 28 de ani din Filipine acuză mai mulți polițiști că l-au forțat pe acesta să facă 300 de genuflexiuni, provocându-i decesul, relatează The Guardian, citat de Libertatea. Primarul oraşului a cerut verificări amănunțite și a descris incidentul, drept o formă de „tortură”.

Doi fraţi au fost arestaţi în Italia pe baza informaţiilor furnizate de poliţiştii din Neamţ, ei fiind acuzaţi că au torturat victima cu un fier înroşit în foc

Tribunalul Bucureşti a dispus arestarea preventivă a trei dintre agenţii de la Secţia 16 Poliţie din Capitală acuzaţi că au bătut în septembrie anul trecut doi tineri în zona Eroii Revoluţiei, notează Agerpres. Alţi trei agenţi au fost plasaţi sub control judiciar pe o perioadă de 60 de zile, iar faţă de unul nu a fost luată nicio măsură preventivă. În acest caz, procurorii Parchetului Capitalei au pus sub acuzare 9 poliţişti pentru săvârşirea infracţiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal şi tortură.

Mai mulți polițiști din București au fost ridicați de procurori, după ce le-au fost percheziționate birourile de la Secția 16. Doi dintre ei sunt acuzați de tortură, după ce ar fi lovit doi bărbați în toamna anului trecut, după un conflict pe o stradă din Sectorul 4. Patru polițiști au fost reținuți.

Presa rusă independentă a publicat marţi mai multe imagini care arată practici de tortură a deținuților în tabăra de muncă a unei închisori.

Irina Tănase, iubita lui Liviu Dragnea, a declarat, marţi, la Antena 3, că fostului şef al PSD i se refuză proceduri medicale și ar fi torturat în închisoare. În replică, Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP) a transmis, marţi, precizări cu privire la acuzațiile făcute de partenera lui Dragnea, potrivit News.ro.

Polițiștii din Iași a început verificările în cazul lui Morel Bolea, președintele Eurodemos și Kasta Morrrely, după ce Libertatea a publicat un articol în care fetele care făceau parte din cele două asociații au povestit că au fost torturate și abuzate sexual de către acesta.

Femeia care s-a filmat în timp ce îşi bate și îşi torturează fiica minoră a fost arestată pentru 30 de zile. Ea este cercetată pentru rele tratamente aplicate minorului și violență în familie.

Paulina Seiche, o tânără de numai 21 de ani, din Bihor, este bănuită că a luat parte la torturarea și uciderea unui cetățean francez. Crima s-a petrecut la Nisa, în 2019, dar autoritățile i-au prins doar pe cei doi complici ai fetei, un alt român și un spaniol.

Pagina 3 din 5

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31