„Publicul ieşean este foarte educat”
Care este condiţia artistului de astăzi în România? Se poate trăi decent din artă în România?
Eu cred că da. Depinde şi ce fel de artist eşti. Toţi suntem înrolaţi în societate. Membrii Uniunii Artiştilor Plastici, care are 340 de membri, lucrează fie la facultate, la liceu sau în firme de design. Sunt multe meserii în care se folosesc de educaţia plastică. Doar din artă nu prea trăieşte nimeni. Mai toţi lucrează undeva, unde contează pe un salariu.
Cum se stabilesc valorile în arta contemporană? Cât de mult contează părerea criticilor de artă?
Stabilirea valorilor se face prin trecerea a două-trei site care decantează artistul, dacă e valoros sau nu. În contemporaneitate, un artist bun este apreciat imediat. S-au schimbat criteriile culturale şi, spre deosebire de acum 100 de ani, accentul este pus mai mult pe cultură.
Felix Aftene omul (dreapta), văzut de Aftene artistul (stânga)
Este privită arta din ce în ce mai mult ca un business?
Arta este o industrie folosită de la marketing şi până la inginerie, design sau educaţie. Oricum, sunt pieţe diferite. La Bucureşti sunt galerii private, de care răspund galerişti, care preiau lucrările artistului şi le vând. La noi este o relaţionare directă între artist şi beneficiarul final. La Iaşi sunt două galerii, dar nu funcţionează aşa cum ne-am dori. Pentru mine, ca artist ieşean, pot spune că este un avantaj faptul că publicul ieşean este foarte educat.
„Dacă eşti bun, nu ai cum să nu fi văzut”
Există posibilitatea ca un pictor redutabil să nu fie recunoscut, să nu vândă nimic? Din ce trăiesc artiştii care nu vând?
Nu, pentru că participă la un salon anual şi lucrarea sa este evaluată. Anul trecut, premiul naţional pentru pictură l-am luat eu. La salonul naţional ai toate şansele să fii văzut. Dacă eşti bun, nu ai cum să nu fii văzut. Lucrul bine făcut iese la suprafaţă ca uleiul!
Poate doar talentul să facă diferenţa sau trebuie mai mult pentru a face artă?
Talentul e disponibilitatea de a face un lucru cu uşurinţă, cu plăcere. Este o coordonare a minţii cu mâna, cu ochiul şi cu gândirea, dar restul este muncă. Când expui, ai vreo 20 de tablouri. Toate trebuie să aibă o relaţie, să fie dintr-o lume pe care o gândeşti. Mai ai nevoie şi de o cultură generală foarte bine pusă la punct. Există multe similitudini în creaţia universală între arte. Toate curentele au fost tratate la fel în pictură, literatură sau teatru.
„Eu am dat mereu totul”
Aţi expus în multe ţări. Este vreuna care să vă fi rămas în suflet şi să vă doriţi să petreceţi mai mult timp acolo? De ce?
Am expus aproape în toată Europa. Merg cu drag la Paris o dată la doi ani. La Veneţia am fost de vreo zece ori. Veneţia e un spaţiu aparte. Un muzeu în aer liber, care te inspiră. Are o anumită dramă unică. Sunt nişte aluviuni acolo care au creat o lume specială.
Aţi fost vreodată dezamăgit de o creaţie proprie?
Nu. Am judecat fiecare creaţie în funcţie de contextul în care am făcut-o. Eu am dat mereu totul şi atunci nu am de ce să fiu dezamăgit. E posibil ca, după ani, o anumită operă să nu pară la fel de importantă, dar fără acea piatră de temelie nu aş fi ajuns mai sus. Toate fac parte din ciclul meu evolutiv. Nu pot fi nemulţumit.
Aftene, într-un Scream al căutării perfecţiunii
„Trebuie să ai o piaţă pentru a avea o casă de licitaţii”
Mai poate exista avangardism în artele plastice sau, cu alte cuvinte, au mai rămas experimente pe care artiştii să nu le fi făcut?
Artiştii îşi pun problema cu ce noutăţi să vină în artă. Încă mai sunt lucruri noi ce se pot aduce în arta plastică. Eu încerc să fac o relaţie între new-media, film video şi pictura pe pânză. Practic, încerc să transpun pe pânză frame-uri dintr-o filmare video. În ceea ce priveşte culoarea, cromatica, sunt lucruri care s-au mai făcut. Evoluţia artei are multe zone de expresie.
De ce nu există o casă de licitaţii în Iaşi?
Trebuie să ai o piaţă pentru a avea o casă de licitaţii. Funcţia creează organul. Din câte ştiu, a existat cândva, pentru câteva luni, o casă de licitaţii. Nu sunt case de licitaţii nici la Cluj şi nici la Timişoara, unde relaţia operă de artă-cumpărător funcţionează mult mai bine ca la noi. Casă de licitaţii este doar la Bucureşti.
„Doar recunoaşterea altora îţi arată valoarea”
Există artişti care renunţă la această pasiune, din diferite cauze, şi se îndreaptă spre alte meserii? Aveţi exemple?
Din ce ştiu eu, nu. Odată intrat acest microb al artei, nu mai poţi renunţa. Sunt cazuri care au ales zona de afaceri, dar nu au renunţat total la artă.
Care este opera definitorie pentru activitatea de până acum? În care să vă identificaţi cel mai mult?
Am un ciclu de lucrări numit „Iconic Memory“. De obicei, ultimul ciclu de lucrări e cel mai bun, cel mai drag. Este o treaptă superioară.
Spuneaţi, la un moment dat, că v-aţi colecţiona pentru a afla ce vă lipseşte. Aţi aflat?
Am văzut în diverse colecţii ce lipseşte unui anumit artist. Am dat în patima colecţionării lucrărilor. Mai schimbăm între noi lucrări şi aşa devenim şi noi colecţionari. Făcând aceste colecţii, am început să văd ce lipsuri are unul sau altul. Sincer, doar recunoaşterea altora îţi arată valoarea.
La ce să ne aşteptăm după „Iconic Memory“?
Am făcut nişte filme în Muzeul de Ştiinţe Naturale şi unul la mine în atelier, ultimul cu o curatoare din Germania. Am lucrat lucrat pe o idee filosofică contemporană a unui german. M-am bazat pe memoria spaţiului, revenind în atelier ca şi cum aş fi mort. Am revenit în atelier să văd dacă mai păstrează ceva din amintirea mea. Peste o lună voi expune frame-uri din acest material la Centrul Cutural Francez şi, pe urmă, chiar în Franţa.
Aldea, deasupra tuturor
Cine sunt cei mai mari colecţionari de artă din Iaşi? Ce profesii au?
Microbul colecţionării s-a transmis din generaţie în generaţie. La Iaşi, sunt câţiva colecţionari de artă. Domnul doctor Hortensiu Aldea sau Vlad Nedelcu (consilier local PSD n.r.) au colecţii destul de bogate. Mai sunt câţiva medici care colecţionează tablouri, dar nu sunt colecţii ca în străinătate sau ca în Bucureşti, închegate, până la nivel muzeal. Domnul Aldea are o colecţie foarte bine legată, el fiind şi preşedintele Uniunii Colecţionarilor din România.
Cât valorează cea mai valoroasă colecţie?
E greu de dat un răspuns. Cu siguranţă că cea mai valoroasă colecţie este a domnului doctor Aldea, care are tablouri de Baba sau Ciucurencu, sculpturi, ceramică şi porţelanuri. Nu doar tablouri. Dar cât valorează exact, nu ştiu.
CV Felix Aftene, artist vizual
Data naşterii: 1 ianuarie 1972, Vaslui
Studii: 1986-1990 Liceul de artă “Octav Băncilă”, Iaşi, specialitatea pictură
1990-1996 Academia de Arte “George Enescu”, Iaşi, Facultatea de artă plastică decorativă şi design, specialitatea: artă murală
Profesia
– 1998 – present scenograf TVR Iaşi;
– Membru al Uniunii Artiştilor Plastici (UAP) România din 1997;
– Membru “grup 3” (Zamfira Bîrzu, Gabriela Drînceanu) din 2000.
Sursa: http://www.felixaftene.ro/
