fbpx
 
Cum îţi pierzi banii prin Iphone

Cum îţi pierzi banii prin Iphone


Cont din ICloud spart, bani dispăruţi de pe carduri, lipsă de viteză de reacţie a firmei americane. Un medic din Iaşi spune că a avut noroc pentru că a rămas cu banii în cont după ce i-au fost furate datele cardului din contul de Icloud, un serviciu al Apple. Dacă ar fi avut doar protecţia de la Apple, era mai sărac cu peste 1.000 de euro. Intenţionează acum să dea în judecată gigantul american care i-a cerut datele personale, dar nu a asigurat protecţia lor.

 

Întâmplare nefericită pentru un medic ieşean mutat la Galaţi care a fost la un pas să rămână fără bani în conturi din cauza lipsei de reacţie şi a nepăsării companiei americane Apple şi a reprezentanţilor ei din România. „Mi-au spart contul de ICloud, am primit avertizare, i-am informat. Câteva zile mai târziu au început să-mi dispară bani din cont. Am încercat să-i anunţ, dar au program de lehuză la companie. N-am avut pe cine”, explică Bogdan Ciubară. ICloud este un serviciu care permite utilizatorilor să stocheze date precum muzică şi aplicaţii pe servere aflate la distanţă.

 

Atacuri în serie

Pe 14 iulie, medicul Ciubară a primit un mail de avertizare de la Apple că s-a încercat spargerea contului său de Icloud de undeva din Venezuela, încercare ce ar fi fost oprită de sistemele de securitate ale companiei. „Patru zile mai târziu - aveam să observ abia după aceea -, au dispărut primii bani din contul cardului de credit asociat contului. Sume modice, undeva la 50-60 de euro săptămânal. Nu am realizat de la început. Am înţeles abia când, într-o vineri spre sâmbătă, am primit un mail cum că mi-aş fi cumpărat nu ştiu ce joc şi aveam nota de plată”, povesteşte medicul cum a ajuns să înţeleagă faptul că datele sale personale au ajuns la infractori.

 

Cineva a „descuiat” lacătul pe care Apple trebuia să-l ţină încuiat, iar medicul Ciubară (foto mic) a avut noroc să nu fie păgubit

 

Doar robotul era de serviciu

Când a primit mail-ul care-l felicita pentru noua achiziţie, medicul a pus mâna pe telefon şi a sunat la Apple România. „Au program de lehuze, nu lucrează nimeni acolo seara, eşti pe cont propriu ore bune. Îmi răspundea robotul. Am sunat şi la Apple Europa. Degeaba. Probabil că cei care executau operaţiunea ştiu acest detaliu. Au fost nu mai puţin de 15 tranzacţii în acea seară, din contul meu şi nu aveam cum să le opresc”, mai povesteşte medicul. Norocul său a fost că banca emitentă a cardului nu permite operaţiuni peste o anumită sumă fără cod pin şi trimite la fiecare tranzacţie efectuată un mesaj în care dă un cod pentru validarea tranzacţiei. „Practic, au retras banii din cont, dar nu a fost făcută plata. Banii au rămas, să zic aşa, suspendaţi. Nici la mine, nici la ei”, explică Bogdan Ciubară. Banca i-a salvat toţi banii, până la urmă: aproximativ 5.000 de lei, cât erau pe acel card. În plus, a anulat tranzacţiile şi a promis că va recupera şi sumele plătite în prima fază.

 

A depus plângere la Poliţie

Văzând că nu are şanse să rezolve situaţia prin asistenţa companiei care i-a vândut dispozitivele electronice, medicul a depus plângere la Poliţie. „Cred că poliţiştii din Galaţi au ceva experienţă la fraude electronice. Cu Apple sunt mai puţine, cu băncile şi cardurile au, din ce-am înţeles, trei pe zi”, spune medicul Ciubara. Acesta este mirat în continuare de ce Apple insistă să îi dai date personale, dar nu are grijă de ele. „Probabil că voi deschide un proces pe această temă. Nu înţeleg de ce sunt obligat să asociez un card contului de ICloud dacă datele cardului nu sunt sigure acolo. Bănuiala mea este că cei care dau aceste atacuri sunt foşti sau actuali angajaţi Apple, cu acces la bazele de date, altfel nu-mi explic. Din ce mi s-a explicat, sumele retrase în acest fel de pe carduri sunt folosite pentru achiziţionarea unor jocuri de pe platforme controlate tot de hackeri. Practic, ei cumpără legal jocuri şi banii le intră legal în cont”, spune Bogdan Ciubară.

 

Fraudele electronice au devenit o modă

 

70% dintre fraudele raportate în România sunt în online

Din nivelul total de fraudă cu carduri din România, cea mai mare parte are loc în mediul online - 70% (faţă de 66% media UE). Numarul de fraude raportat la 1.000 locuitori este de 0,06 – în timp ce media la nivel european este de 18,5%. Banca Central Europeană susţine că România este una dintre cele 5 state din Uniunea Europeană în care s-a redus semnificativ procentajul de fraudă în mediul CNP (card-not-present - adică atunci când nu se prezintă cardul în mod fizic în timpul unei tranzacţii).


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30